Prezentare de carte basarabeană la Mirosloveşti

    Doctorul în economie Vasile Şoimaru, dascăl universitar la Academia de Studii Economice din Chişinău este vlăstar al neamului făcut celebru, “literar”, de Mihail Sadoveanu în romanul “Neamul Şoimăreştilor”. Şoimăreanul acesta al zilelor noastre a intuit că marele prozator s-a inspirit din documente istorice, cu privire la alegerea eroilor cărţii sale. Şi a purces la autentificarea “civilă” a neamului familial din care universitarul presupunea că se trage. În timpul documentării pentru monografia Neamul Şoimăreştilor, 500 de ani de istorie (realizată în coautorat cu dr. Alexandru Furtună) şi-a descoperit strămoşii (dregători domneşti, la origine) ca având moşiile pe cuprinsul satelor din trecut ale comunei noastre. Legătura sufletească cu mirosloveştenii, care s-a născut din această revelaţie a sa, faptele sale culturale în care i-a implicat  şi pe reprezentanţii comunităţii noastre şi înfiinţarea unei secţii de carte basarabeană în cadrul Bibliotecii Comunale din Mirosloveşti aproape că l-au “împământenit” în satul de pe valea Moldovei. În consecinţă, basarabeanul născut la Cornova poartă deja titlului de Cetăţean de Onoare al comunei noastre.

    Dr. Vasile Şoimaru nu e numai profesor de şcoală superioară. El a fost şi om politic cu greutate: deputat în două legislaturi, în Parlamentul Republicii Moldova, în perioada cea mai rodnică cu privire la restabilirea drepturilor naţionale româneşti în această fostă republică sovietică, ruptă samavolnic din trupul României. A ieşit din politică atunci când electoratul basarabean, încă bântuit de himerele “kominternului”, a decis să-i aducă la conducerea “tărişoricicăi” din dreapta Prutului (cum îi zice metaforic şi sarcastic tribunul Nicolae Dabija) pe oamenii maleficului Vladimir Voronin. Cei opt ani de regim neocomunist – guvernare care aproape că a ucis speranţele oamenilor lucizi din Basarabia, cu privire la democratizarea, la reintegrarea românească şi europeană a republicii – au fost monitorizaţi asiduu cu marea sa inimă de român rănit şi cu raţionala sa capacitate de analiză politico-economică. Ba şi cu aparatul său de fotografiat, prin intermediul căruia şi-a câştigat consacrarea şi în arta fotografică. Au rezultat zeci de articole de presă, din care, şaizeci – majoritatea publicate în Timpul – au alcătuit conţinutul recentei sale cărţi, intitulată Căderea comuniştilor (Ed. Prometeu, Chişinău, 2010). Aceasta, dupa ce a scris şi ne-a adus, pe rând, Căderea premierilor (din perioada când şi-a exercitat mandatele de deputat), monografia mai sus numită (lansată şi în comună, la Verşeni), albumele sale monografice Poeme în imagini şi  celebrul album Românii din jurul României, în imagini. Pentru această din urmă lucrare monografistul a parcurs echivalentul a de două ori ecuatorul (act de eroism!), ca să aducă mărturia vizuală a împrăştierii epopeice a românităţii în cele patru zări, de jur-împrejurul Neamului-Matcă.

     Uite-aşa, dr. Vasile Şoimaru a reuşit să ne scoată din monotonia noastră rurală, din tipicul rudimentar al satului şi să ne convertească şi la un alt fel de trăire, unul  mai legat de inimă şi de minte. Acum a făcut-o, ca mai întodeauna, abătându-se din drumurile sale cu destinatari mai importanţi. Se întorcea, trist şi ostenit, de la înmormântarea poetului Adrian Paunescu, căruia, ca mai toţi basarabenii, îi purta o adâncă preţuire. Poetul îi publicase, în “Flacăra” sa, imagini şi aprecieri deosebit de laudative în legătură cu albumul în care V. Şoimaru “i-a adunat la un loc pe români”. Încă de acasă, prietenul nostru îşi croise planul care ne implica. Îşi ticsise portbagajul automobilului său (al cărui kilometraj indica sute de mii de kilometri la bord) cu zeci de exemplare din recenta sa carte şi cu câteva pachete de cărţi ale altor autori, ca prin această a doua lansare de carte basarabeana la Mirosloveşti, în sala de şedinte a Consiliului Local, să ne provoace un nou act cultural, aproape familiar unui segment de săteni, căci unii dintre ei sunt participanţi şi la lansările de carte basarabeană la Fălticeni, la Mănăstirea Diaconeşti (Bacău), cărtile Cetăţeanului lor de Onoare sau ale distinşilor intelectuali din cercul doctorului Vasile Şoimaru.

     În acest context, în decursul ultimilor ani, comunitatea mirosloveşteană i-a avut ca oaspeţi basarabeni pe scriitorii şi gazetarii Nicolae Dabija, Vlad Pohilă, Nicolae Rusu, pe artiştii emeriţi Ninela Caranfil (actriţă la Teatrul Naţional) şi Vasile Iovu (naist şi flautist la Filarmonică). Nu demult, în compania inimosului nostru “consătean”, ne-a onorat cu vizita, pentru a ne oferi, cu autograf, cartea “155 de cărţi într-o carte”, o distinsă Doamnă cu origini basarabene, Zamfira Mihail, cercetător în cadrul Academiei Romane, profesor universitar. Cartea savantei îl are coautor de proiect pe dr. V. Şoimaru, ca multe alte cărţi valoroase, scoase, prin osârdia lui, fie din uitare, fie din ameninţarea cu rămânerea în stadiul de manuscris.

    Recenta vizită la Mirosloveşti a distinsului nostru prieten basarabean, ca şi cele anterioare (câte oare?), a fost, pentru dr. Vasile Şoimaru, un nou prilej de a ne aduce cărţi, alte şi alte cărţi, scrise la Chişinău, în  zbuciumul destinului unei frânturi de popor, în dor de frate, în dor de dreptate. Un îndemn fierbinte către noi, cei din dreapta Prutului, să nu ne detaşăm de frăţietatea noastră istorică, de Golgota românilor basarabeni, parcursă sisific în aspiraţia lor naturală de a fi împreună cu Neamul, în hotarele istorice ale României Mari.

    P.S. Dacă, întâmplător, acest text va ajunge şi sub privirile distinsei doamne Mihail, îi cerem iertare pentru că ne-am exprimat onoarea de a o avea oaspete invocându-l, ca reper cultural, pe bravul său tată, preot cărturar şi patriot, pe care îl ştiam prin intermediul cărţilor dăruite nouă de dr. V. Şoimaru. În ignoranţa noastră “sătească”, nu ştiam că fiica regretatului preot şi istoric Paul Mihail egalase (poate şi depăşise) statutul cultural al tatălui său. Cartea Domniei Sale, am constatat, are toate reperele necesare reparaţiei ce se impunea.

                                                                                          înv. Gheorghe Pârlea

(Publicat în ziarul online "Orizontul", Paşcani, 15. 11. 2010 şi în Basarabia literară, 16. 02. 2011)

În grădina bunicului-blogger

Eu sunt Emma, nepoţica cea mică. În Italia, unde m-am născut şi unde locuiesc deocamdată - ca româncuţă de tranziţie -"pomodori" (roşiile) cresc în...galantar. La bunicu', cresc în...solar.

Glasul de după tăcere

D-na Ninela Caranfil – artistă emerită, actriţă la Teatrul Naţional din Chişinău – ne-a făcut cinstea de a ne fi oaspete al comunei de două ori. A recitat impresionant, de fiecare dată din lirica naţională, pentru noi, mirosloveştenii, fără nicio discriminare, comparativ cu atitudinea ei faţă de rafinaţii iubitori de teatru, cei care populează cele două săli ale Teatrului Naţional din capitala Republicii Moldova, de fapt din Basarabia noastră înstrăinată. Domnia Sa a scris şi două cărţi, una din ele intitulată Tăcerea de pînă la Cuvînt. Frumoasă şi adâncă metaforă a născut, în egală măsură, mintea şi sufletul acestei Doamne! Prin urmare, nu am putut rămâne pasiv în faţa licenţei literare care, iată, consacră un concept. Şi am preluat-o, cu aproximaţie, pentru modestul meu demers, cel dedicat, aici, debutului revistei noastre locale.

Aşadar, ce vrea să însemne “tăcerea de până la cuvânt”, ca etapă obligatorie care precede cuvântul? Înseamnă fapte temeinice, nerostite, înseamnă răbdare, înseamnă chibzuinţă, înseamnă modestie. Şi numai după acestea toate ar trebui rostit cuvântul, glasul celui care nu strigă în deşert. Cam asta îşi propune, îndrăznesc să sper, demersul nostru editorial ce, iată, cu timiditate justificată, debutează astăzi ca primul număr al publicaţiei locale Glasul satului.    

Locuitorii satelor Comunei Mirosloveşti sunt vrednici urmaşi ai unor comunităţi cu anvergură istorică. Satele Verşeni şi Miteşti s-au aflat pe hărţile strategice ale Bătăliei de la Războieni. În mormântul comun de sub Biserica zidită în Valea Alba a jertfei supreme adusă Gliei strămoşeşti zac, sigur, şi osemintele cinstite ale unor miroslăveşteni, soceni, verşeneni şi miteşteni de demult. Gospodăriile de azi ale urmaşilor acestor eroi s-au născut şi din ocinile dăruite drept rasplată de către Domnul Ţării, vrednicul de pomenire Ştefan cel Mare şi Sfânt. Răzeşii din Miteşti şi-au păstrat zapisurile de danie până aproape de vremurile noastre. Iată un exemplu de tăcere de până la cuvânt.    

Dar câte fapte vrednice  nu au urmat, în decursul timpului, şi au rămas ascunse în tăcere! Obolul bravilor oşteni ai meleagului natal în celelalte războaie de neatârnare şi de întregire a neamului, isprăvi de muncă şi de omenie care au cinstit locul şi omul, până când, iată, s-a ajuns în epoca aceasta nouă pe care înaintaşii au şi râvnit-o. Suntem noi oare vrednici de învrednicirea lor? Dacă nu, avem noi, oare, puterea aceea dătătoare de speranţă întru îndreptare?

Să frământăm în gândurile noastre - în "tăcerea de până la cuvânt" -  faptele, împlinirile şi neîmplinirile care ne urmăresc precum umbra propriului trup, ca mai apoi să putem da glas, cinstit şi frumos rostit, acestei înţelepte tăceri.

Pentru aceasta, o echipă de oameni din sânul comunităţii locale, oameni atenţi la viaţa Cetăţii, vă pun la dispoziţie suportul: o coală albă ce, nădăjduim, nu va fi întinată de gândurile care hrănesc mândria deşartă şi  zavistia cea care urâţeşte şi omul, şi locul. Aşa să ne ajute Dumnezeu!  (Gheorghe Pârlea Publicat în Glasul satului nr.1, 2010)

                                                          (Prima pagină din Glasul satului nr.3, 2010)