luni, 28 noiembrie 2011

Un gând trist şi neputincios către Fraţii de Neam din Basarabia şi Bucovina, năpăstuiţi să-şi fi văzut repede destrămată Împlinirea

Scrisoare către fratele basarabean

Îţi scriu cu dor de-aici, nu de departe,
Din nou scrisoare lungă, dragă frate.
*
Îţi scriu cu sârg, mereu făr’ să primesc
Întors la noi cuvântul tău frăţesc.
*
Deşi de-aici aproape-mi eşti în zare,
Te ştiu aflat stingher peste hotare.
*
Deşi eu de te strig vârtos, tu mă auzi,
Hotarul silnic dintre noi ne lasă surzi.
*
Of, dragul meu, ce îţi făcu străinul
De nu îi mai auzi mamei suspinul?
*
Ce strâmbătate-ţi croi, frate, soarta
De nu mai vrei deloc s-auzi de tata?
*
Hai frate, vin’ să ne scăldăm în Prut
Ca-n vremurile cele de demult!
*
Şi să ne tolănim în soare-apoi pe mal
Scrutând Carpaţii cu Ceahlăul tutelar.
*
Iar destupând auzul cel din veac,
Să-l auzim pe Iancu la Albac.
*
Şi-apoi să dăm pe val o mândră floare,
S-o ducă Prutul veste pân’ la Mare.
*
Nu-i chiar aşa de aprig, frate, bietul râu,
Hai, vino de-l înfruntă grabnic pân’ la brâu!
*
Căci iată eu pe mal abia aştept
Să-mi strâng cu drag iar fratele la piept.
*
Şi-aminte ia acuma, dragă frăţioare,
Adăst să fie asta ultima scrisoare!
                                                        Gheorghe Pârlea
Publicată în Literatura şi arta, Chişinău, 01.12. 2012
                                         

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

"Glasul satului" Nr. 5/2011 (Editorial)

Prima pagină dintr-un număr anterior
Cuvântul de după tăcere

Micul jubileu al “Glasului…”

    “Jubileul” este un termen desemnat de dicţionarele limbii române ca exprimând o sărbătoare dedicată unui eveniment, la un număr rotund de ani de la producerea lui. Şi tot dicţionarul ne edifică asupra faptului că “jubileul” a fost instituit iniţial pentru numerele cincizeci, douăzeci şi cinci (de ani, de la…).
     Deşi sărbătoarea jubiliară e strâns legată de perioadă/timp, noi, redacţia publicaţiei “Glasul satului”, vom lega aniversarea care ne priveşte de…numărul produselor realizate. Şi, evident, vom recurge şi la o reducere matematică. Vom simplifica prin cinci numărul douazeci şi cinci, consacrat în context, şi vom obţine un mini-jubileu pentru evenimentul cultural local, deja remarcat ca atare, adică realizarea celui de-al cincilea număr al gazetei mirosloveştene.
      Evenimentul prin care ne “alintăm” aici (împreună cu cititorii noştri, sperăm) nu va fi marcat de vreun banchet sau cine ştie ce festivitate pompoasă, ci doar de o simplă aducere în atenţie a “performanţei” legate de revista noastră trimestrială, ajunsă, iată, la a cincea ediţie.
      Şi ce se poate face, mai concret, în sensul celor de mai sus? Categoric, mai întâi trebuie să mulţumim iniţiatorului şi finanţatorilor ”Glasului…”, respectiv, domnului Ionuţ Gospodaru, primarul comunei, şi consilierilor locali (care girează iniţiativa primarului).
      Apoi, se simte nevoia absolută de a evidenţia contribuţia consistentă a unor redactori şi colaboratori în realizarea acestei gazete săteşti, apreciată de către unii observatori neutri ca având chiar anvergură, comparativ cu produsele similare din mediul rural. Între cei remarcaţi ca fiind contribuabili direcţi (şi dedicaţi) la realizarea gazetei, sub aspectul conţinutului, e evidentă dăruirea d-lui prof. Ioan Leleu, care e colaboratorul nostru cel mai activ, a d-nelor prof.Georgiana Popa (redactor), înv. Leleu Alexandrina (colaborator) şi prof. Vica Stan, redactor.
     În ce îl priveşte pe domnul primar, dânsul e şi un activ colaborator, prin contribuţia pe care o are în selectarea şi furnizarea imaginilor legate de tematica administrativă şi de cea legată de tradiţii, prin implicarea nemijlocită în relaţia cu cei care se ocupă de realizarea tehnică a revistei.
    Nu vom trece cu vederea onoarea pe care o acordă publicaţiei noastre, oferindu-ne colaborarea, domnul ing. dr. Ionel Lupu, care, departe de ograda copilăriei, împământenit de la tinereţe în urbea Iaşului, rezonează cu sensibilitate la problematica rurală.
    Aminteam mai sus că apariţia publicaţiei noastre a fost remarcată în afara comunităţii. În acest sens am făcut referiri în numerele anterioare la articole din presa basarabeană (“Literatura şi arta” şi “Expresul de Ungheni”). Solidar cu faptele “consătenilor” săi, domnul prof. univ. dr. Vasile Şoimaru de la Chişinău (Cetăţean de Onoare al comunei Mirosloveşti), un neobosit călător prin românimea “din jurul României”,  a dus exemplare ale publicaţiei noastre pe meleaguri basarabene, ca pe un anume “blazon” al locurilor de baştină ale strămoşilor săi năvrăpeşteni.
   Desigur, ce părinte nu e mândru de propriul copil? Aducem în vorbă această remarcă pentru a ni se ierta eventualul păcat al “laudei de sine” (evident aici fiind vorba de un sine “colectiv”). Şi, cu toleranţa cititorilor noştri, cărora le intuim “solidaritatea  locală”, aducem şi ultimul exemplu în susţinerea ideii că “Glasul satului” e un produs cultural care merită acest (modest, totuşi) demers jubiliar. Anume, vom invoca onoarea pe care ne-o face ziarul “Buna ziua Iaşi”, cotidian profesionist, dedicând revistei noastre un articol consistent, o prezentare a numărului patru al publicaţiei mirosloveştene. Între altele, distinsul autor al articolului, Dl Ionel Bostan (publicist, scriitor, profesor universitar), constată: “Puţine sunt comunele judeţului nostru care se pot mândri cu o revistă proprie. Între acestea – Mirosloveştii, care editează regulat – la fiecare trei luni – publicaţia locală "Glasul satului" (...). Ajunsă la ediţia a patra, publicaţia vine cu articole interesante pentru orice cititor, evident, vorbitor de limba română – şi nu, aşa cum ne-am fi aşteptat, doar pentru vieţuitorii din Soci, Verşeni ori Miteşti. Aruncându-ne o privire asupra numărului recent ieşit de sub tipar (Ianuarie – Martie, 2011, Anul II, Nr. 4, pagini 8), descoperim mai multe materiale asupra cărora merită să ne aplecăm cu luare aminte”. Şi urmează prezentarea unor teme abordate de ziarul nostru, cu reproduceri consistente din articolele ediţiei.
     Distinsul publicist ieşean găseşte în revistă şi alte smilitudini cu lumea urbană: „Nu lipsesc nici evenimentele culturale de pretenţii similare marilor oraşe. Astfel, redactorul-şef al revistei, la rubrica Punţi peste Prut, se referă la lansări de carte şi conferinţe la care a participat doctorul în economie Vasile Şoimaru, conferenţiar la Academia de Studii Economice din Chişinău şi vlăstar al neamului făcut celebru de Mihail Sadoveanu, în romanul Neamul Soimăreştilor". Dl Ionel Bostan remarcă, de asemeni, în articolele gazetei legăturile noastre onorante cu distinse personalităţi basarabene: „Poate nu este lipsit de importanţă să adaugăm că, în decursul ultimilor ani, comunitatea mirosloveşteană i-a avut ca oaspeţi basarabeni pe scriitorii şi gazetarii Nicolae Dabija, Vlad Pohilă, Nicolae Rusu, pe artiştii emeriţi Ninela Caranfil (actriţă la Teatrul Naţional) şi Vasile Iovu (naist şi flautist la Filarmonică)”.
     Cu aceste aprecieri care oferă distincţie ocupaţiei noastre de factură gazetărească, aprecieri venite pe o „filieră” publicistică respectabilă, dar mai ales intermediate de un aşa de distins condei, încheiem apoteotic – şi, evident, recunoscători Dlui prof. univ. dr. Ionel Bostan – editorialul numărului jubiliar al gazetei noastre.  
                                                                     Gheorghe Pârlea

marți, 22 noiembrie 2011

Când satul dăruia Fii Bravi Cetăţii


D-lui Prof. Univ. Dr. Doc. Petre Gâştescu, la o aniversare semnificativă, calendaristic, şi nobilă  în Fapte


Şcoala sociologică românească, denumită prin sintagma generică care implică numele fondatorului ei („Şcoala Gusti”, promotoarea unei şiinţe noi in România interbelică) a oferit model aplicativ, dupa Al Doilea Război Mondial, pentru o adevărată „explozie” de monografii sociologice, sinteze în timp ale unor spaţii restrânse, ale unor colţuri de ţară care „rezumă zăcămintele (...), rezervele de energie acumulată ale naţionalului (...) şi ne descoperă pricinile de amorţire ale acestora” (D. Gusti).

Din 2004, satele comunei noastre, deşi târziu faţă de altele, se regăsesc şi ele „inventariate” în acest gen de lucrare editorială, prin strădania unei echipe de dascăli dedicaţi ai Şcolii din Mirosloveşti. Desigur, dascălii de şcoală rurală au avut nevoie în întreprinderea lor îndrăzneaţă de girul unor autorităţi, de „consiliere” ştiinţifică din partea acestora.   

Unul dintre aceşti distinşi sfătuitori ai noştri, pe un palier important al lucrării monografice, a fost Dl. Prof. Univ. Dr. Doc. Petre Gâştescu, ofertant generos de date ştiinţifice care implică meleagurile locale şi de sfaturi specializate pentru conţinutul geografic (şi nu numai) al lucrării noastre. Generozitatea Domniei Sale ne împovărează cu recunoştinţa noastră (insolvabilă) pentru disponibilitatea de a ne fi fost îndrumător onorific la ambele ediţii ale Monografiei. Spre exemplu, pentru prima ediţie Dl Profesor ni s-a dedicat cu sacrificii mari din bugetul său de timp, căci, din câte ştim, avea atunci în îndrumare în jur de 20 de doctoranzi, în diferite etape, iar pentru ediţia a doua ne-a verificat şi adnotat segmentele de conţinut făcând-o într-o minimă unitate de timp, solicitată de noi cu o imputabilă îndrăzneală. 

Desigur, privilegiul de a-l avea Mentor în modesta noastră întreprindere culturală pe ilustrul om de ştiinţă de la Bucureşti ţine de o conjunctură subiectivă, pe care noi am  exploatat-o cu un oarece exces de oportunitate.

Dl Profesor este Fiu Ales al unuia din satele comunei noastre, satul Soci, meleag impregnat de vrednice fapte ale Trecutului, la ultimele evenimente tragice ale Istoriei Neamului Domnia Sa fiind chiar martor pentru modesta noastră lucrare.

Noi, localnicii, ştiam că Dl Profesor n-a încetat să-şi tragă seva din meleagul natal, chiar dacă desprinderea de casa părintească, de satul copilăriei s-a petrecut foarte de timpuriu. Şi efectul judecăţii noastre – anume că fiul lui Vasile Gâştescu (gospodar vrednic, ajutor de primar interbelic în Soci) şi mândria învăţătorului Ioan Pantilimon nu şi-a smuls de tot rădăcinile din locul unde încă mai supravieţuieşte speranţa veşniciei – a fost neaşteptat de benefic.

Deşi un Cetăţean Planetar, dacă ne gândim la impactul internaţional al lucrărilor sale ştiinţifice, la prezenţa în diferite comisii ale unor asociaţii şi uniuni ştiinţifice internaţionale, la misiunile sale de studiu în îndepărtatele ţinuturi de pe mapamond, Omul de Ştiinţă împământenit cu domiciliul în Capitală e cu sufletul mereu, adesea şi cu întreaga sa entitate, Acasă, la Soci. Nu mai departe de astă-vară a venit în sat să săvârşească rânduiala de pomenire creştinească la căpătâiul părinţilor săi. Atunci doar unul din cei îndatoraţi a avut bucuria să-i poată mulţumi direct. Un altul, iată, o face acum, pe altă cale şi cu vinovăţia întârzierii.

Dar mai ales, gândurile de preţuire ale modestului dascăl de şcoală rurală către eruditul Dascăl Universitar sunt însoţite aici de nostalgia vremurilor când satul dăruia Fii Bravi Cetăţii; satul cel din trecut, „sanctuarul unde s-a refugiat şi s-a păstrat manifestarea de viaţă a poporului român, (...) sinteza neamului (...), păstrătorul raporturilor metafizice ale naţiunii cu veşnicia”. (D. Gusti). Din acest gen de „sanctuar” s-a înălţat până la cele mai înalte culmi ale cunoaşterii ştiinţifice şi Cel căruia noi, cei „rămaşi la vatră”, îi nutrim recunoştinţa că ne reprezintă acolo unde puţini au acces.

La mulţi ani cu sănătate, Dle Prof. Univ. Dr. Doc. PETRE GÂŞTESCU!
                                                                (Publicat în revista online "Armonii Culturale", 22 nov. 2011)                      

miercuri, 16 noiembrie 2011

"Zilele Sadoveanu" la Verşeni

În Biserica în care a fost botezat copilul
 Mihail Ursachi (Sadoveanu)







Verşeniul e satul de pe cursul inferior al râului Moldova în al cărui peisaj auroral şi-a petrecut o parte din copilarie cel ce avea să devină “Ştefan cel Mare” al literaturii secolului XX.

Mama scriitorului, Profira Ursachi, avea în "mezalianţa" cu Alexandru Sadoveanu, avocatul din Paşcani, o "poziţie (…) ciudată", după cum mărturiseşte chiar fiul . În vremea când "iniţierea în tainele vieţii vechi încă nu se desăvârşise" asupra Profirei, "târgul o smulse din lumea ei printr-un accident năprasnic. Accidentul acesta era iubirea – ale cărei roade de multe ori sunt amare şi otrăvite." Aşadar,"ţăranca" din Verşeni "nu putea fi fericită în mediul orăşenesc" . Legătura directă cu satul natal era o terapie pentru ea. Acest contact, început precoce, cu mediul fizic şi spiritual al Verşenilor mamei avea să-i producă scriitorului următoarea reflecţie: "Dacă maică-mea nu şi-ar fi trăit copilăria (…) în satul sărac ce se cheamă Verşeni şi dacă nu veneam cu ea din când în când de la Paşcani la bătrânii noştri, şi dacă n-aş fi ascultat despre împrejurări şi oameni de odinioară, tot cea-a fost durere şi iubire, asupriri şi răzbunări, ar fi rămas pururi închis sub stânca uitării."

După moartea mamei, când Mihail avea doar paisprezece ani, în durerea deznădăjduită ce l-a cuprins, s-a întors la ai săi, cei din care descindea mama, sub impulsul unei chemări interioare irezistibile. "Dintr-o dată, bătrânii mi-au fost mai scumpi ca orice" , recunoaşte el. Acum, la Verşeni, se simţea dator să-i răscumpere mamei "viaţa ei distrusă şi pustiită prin dezrădăcinare". Justifica mai târziu această datorie de răscumpărător, punându-şi sie însuşi întrebarea: "Nu-mi dăduse ea oare privirea, auzul şi zâmbetul păstorilor din veac?" .
Bunicii Gheorghe şi Anghelina Ursachi de la Verşeni şi unchiul Vasile (fratele mamei, reprezentantul „păstorilor din veac”)  aveau să aibă o influenţă covârşitoare asupra scriitorului ce urma să devină. Şi aceasta pentru că, în înţelesul criticilor literari, "reevaluarea rădăcinilor, a descendenţei", care "capătă forma unei anamneze" (a unei pierderi de memorie) avea să însemne o "autentică renaştere spirituală" pentru scriitorul în devenire. 

Aşadar, Verşeniul nu poate fi disociat de biografia şi opera sadoveniană. Acest fapt e consacrat atât de scriitor,  în scrierele sale de natură autobiografică, cât şi de exegeţii săi. De aceea, la Verşeni, manifestările omagiale intitulate generic Zilele Sadoveanu au avut mereu anvergură, profunzime. Deşi casa bunicilor nu mai este, Şcoala din Verşeni a preluat o parte din funcţiile unei imaginare (şi necesare) case memoriale, zeci de ani primind oaspeţi iubitori de slovă sadoveniană şi organizând serbările comemorative anuale. Cartea de Onoare a Şcolii e plină de semnăturile unor personalităţi notorii din lumea literară. Pelerinajele literare anuale îl aveau mereu ca „ghid literar” pe regretatul academician Constantin Ciopraga, cel mai important istoric şi critic literar al celui supranumit „Ceahlăul” literaturii române.

Trebuie spus că efectele curentelor resentimentare („corecte politic”) l-au atins, cu grave consecinţe, şi pe Sadoveanu, cel considerat „un miracol” care nu s-a mai petrecut decât cu Eminescu. De aceea, în ultimii 15 ani Zilele Sadoveanu deveniseră la Verşeni doar modeste medalioane literare ale şcolarilor locului.

Anul acesta, însă, manifestarea omagială care a încheiat ciclul de acţiuni din prima decadă a lunii noiembrie a recăpătat consistenţa pierdută. Gazdele (Primăria Comunei Mirosloveşti şi cadrele didactice) au organizat pe 11 noiembrie o întâlnire cu scriitorii, la care au participat oaspeţi din Basarabia (scriitorul şi publicistul Vlad Pohilă, profesorul universitar Vasile Şoimaru, publicist, autorul monografiei „Neamul Şoimăreştilor-500 de ani de istorie” şi celebrul  naist Vasile Iovu, Artist al Poporului), prof. Ana Nazarov (directorul Casei Memoriale M. Sadoveanu din Fălticeni) şi poetul fălticenean Alexa Paşcu, prof. Carmen Dumitriu (directorul Colegiului M. Sadoveanu din Paşcani, publicistul Mihai Barbu şi poetul Marian Boboc, scriitori veniţi de pe meleagurile lui Avram Iancu (împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram, fiu al Verşeniului), primarul oraşului Flămânzi, Constantin Pitorac, însoţit de publicistul şi scriitorul Gabi Doboş.

Gazdele (prin reprezentantul lor, Gheorghe Pârlea) au prezentat asistenţei un expozeu detaliat privind legăturile fizice şi spirituale ale prozatorului cu satul bunicilor,  iar invitaţii au avut intervenţii legate de opera şi viaţa marelui prozator, remarcându-se scriitorii de la Chişinău. Scriitorul Vlad Pohilă a relevat însemnătatea cărţilor lui M. Sadoveanu pentru basarabeni în timpul ocupaţiei bolşevice, venind cu date privind titlurile editate la Chişinău, tirajele acestora, ajunse la un milion. Profesorul universitar Vasile Şoimaru a vorbit despre monografia sa dedicată Neamului Şoimăreştilor (dovedind existenţa reală a dregătorilor domneşti cu acest nume, unii dintre ei cu moşii şi pe meleagurile verşenene), despre colecţia sa de 22 de ediţii ale romanului care-i etenizează neamul din care se trage, apărute în Basarabia, la Moscova şi în Ţară, unele dintre ele chiar prezentându-le publicului. Poetul fălticenean a citit din poeziile sale inspirate de locuri atinse de condeiul Maestrului, iar publicistul hunedorean a subliniat întâmplarea de a fi şi el un reprezentant al unui loc  devenit „un Sadoveanu” (Valea Frumoasei) şi a citit publicistică inspirată de o vizită anterioară la Verşeni.

Elevii de la Şcolile din Verşeni şi Mirosloveşti au prezentat scenarii după texte sadoveniene („Baltagul”, „Dumbrava minunata”, „Hultanul”), iar  excepţionalului artist Vasile Iovu, intermediat de naiul adus cu sine, a impresionat asistenţa cu arta sa.

Oaspeţii satului Verşeni au participat şi la un parastas oficiat de pr. prot. Pavel Postolache împreună cu un sobor de preoţi din satele comunei. Ceremonialul religios dedicat  scriitorului s-a desfăşurat în Biserica seculară în a cărei cristelniţă a fost creştinat copilul Mihail Ursachi (numele scriitorului până la vârsta de 12 ani).

Scriitorii-oaspeţi au oferit localnicilor cărţile lor, cu dedicaţii şi autografe. Ziua omagială s-a încheiat cu o vizită a oaspeţilor la Hanu Ancuţei, locul scos din anonimat de condeiul „celui mai mare narator de istorisiri din literatura noastră”.                                                   
                                                                                                          Publicat în ziarul Timpul, 02.12. 2011, Chişinău, şi în revista online Basarabia literară, 01.12. 2011                           

DE CE SCRIU?...

Fragment dintr-un interviu inclus în volumul "In dialog cu inima - Interviuri cu scriitori contemporani " , vol. 4, Gheorghe A. St...