Împlinirea
a 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) ar trebui să
resusciteze memoria şi conştiinţa naţională pe
cele două maluri ale Prutului. Iar oamenii politici, diplomaţii României
ar trebui să se întrebe dacă au ei cumva o datorie de împlinit faţă de Istoria
Neamului...
Scrisoare către fratele basarabean
Îţi scriu cu dor de-aici, nu
de departe,
Din nou scrisoare lungă,
dragă frate.
*
Îţi scriu cu sârg, mereu
făr’ să primesc
Întors la noi cuvântul tău
frăţesc.
*
Deşi de-aici aproape-mi eşti
în zare,
Te ştiu aflat stingher peste
hotare.
*
Deşi eu de te strig vârtos,
tu mă auzi,
Hotarul silnic dintre noi ne
lasă surzi.
*
Of, dragul meu, ce îţi făcu
străinul
De nu îi mai auzi mamei
suspinul?
*
Ce strâmbătate-ţi croi,
frate, soarta
De nu mai vrei deloc s-auzi
de tata?
*
Hai frate, vin’ să ne
scăldăm în Prut
Ca-n vremurile cele de
demult!
*
Şi să ne tolănim în
soare-apoi pe mal
Scrutând Carpaţii cu
Ceahlăul tutelar.
*
Iar destupând auzul cel din
veac,
Să-l auzim pe Horea la
Albac.
*
Şi-apoi să dăm pe val o
mândră floare,
S-o ducă Prutul veste pân’
la Mare.
*
Nu-i chiar aşa de aprig,
frate, bietul râu,
Hai, vino de-l înfruntă
grabnic pân’ la brâu!
*
Căci iată eu pe mal abia
aştept
Să-mi strâng cu drag iar
fratele la piept.
*
Şi-aminte ia acuma, dragă
frăţioare,
Adăst să fie asta ultima
scrisoare!
