"Negru pe Alb" - o revistă literară editată online, în format clasic (apare şi pe hârtie, la solicitarea membrilor site-ului)

NR. 8/2013 
http://en.calameo.com/read/000734488e9670fbfe868

CÂT DE MARE ESTE DRAGOSTEA UNUI TATĂ FAŢĂ DE PROPRIUL FIU

Adăugaţi o legendă

Am văzut un act de măreţie în dragoste paternă într-un videoclip postat de fiul meu pe facebook. E vorba de americanul septuagenar DICK HOYT. N-am reuşit (tehnic) să preiau filmuleţul. Sub imperiul emoţiei pe care o incumbă, am decis însă să-l semnalez şi eu, cu mijloacele mele modeste. Şi fiindcă nu mă pot elibera de această stare, decât prin cuvânt, adaug infimul meu omagiu dedicat acestui TATĂ împovărat, dar, totuşi, neverosimil de puternic. El participă, purtând cu dânsul pe fiul său, Rick - acesta, cu sever handicap locomotor -, la cele mai dificile competiţii atletice (în videoclipul amintit, la un megatetratlon: 4 km înot, 180 km cu bicicleta şi 42 km cros).

Omagiu 
(unui TATĂ care a înălţat măsura dragostei paterne la o cotă-simbol)
*
O, Doamne! Ce povară
poate duce un tată!
Ce munte de piatră!
Ce Golgotă amară
i-ai înălţat spre a-şi duce
propria-i cruce!
*
Dar ce putere i-ai dăruit, 
în balanţa Ta dreaptă, Doamne! 
Căci l-ai ridicat şi l-ai împlinit 
pe tatăl acesta pământesc
până aproape de ceresc...
* 
Iată, acum, bolnavul sunt eu,
căci n-am câştigat 
nicio competiţie, în greu.
Pe mine nu m-a dus tata în braţe,
şi nici, la rându-mi, pe fiul meu...
Mulţumesc, Doamne,
că nu m-ai supus 
la o asemenea încercare!
Căci eu nu mi-aş fi putut 
înălţa micimea atât de sus...
N-aş fi putut păşi pe mare.
*
Doar lacrimile mi-s vrednice, 
Căci izvor îmi sunt, iată,
şi-un gând 
mi-i flămând, 
întru cinstirea acestui TATĂ,
care - deşi-i împreună cu fiul - 
numai unul lasă urme
de paşi, pe pământ.