De la un suflet-movilă, la un suflet-Everest

       În mijlocul lui Cireşar îşi aniversează Ziua de Naştere mult-preţuita Doamnă Ninela Caranfil, actriţă la Teatrul Naţional "M. Eminescu" de la Chişinău, Artistă a Poporului.

       N-aş putea s-o dezamăgesc azi pe aleasa Actriţă, prelungindu-mi “tăcerea dinainte de cuvânt”, căci Domnia Sa a întrezărit înlăuntrul sipetului  sărăcuţ şi ponosit al fiinţei mele un “munte de suflet” (stă mărturie o misivă-document).

       Probabil că măcar o măgură de deal, o obcină bucovineană voi fi purtând eu în mine, de a putut să-mi aproximeze averea cu atâta mărinimie generoasa Doamnă a Scenei chişinăuiene. Chiar deal să fie, tot grav disproporţionată ar fi această entitate sufletească ce mă reprezintă, în raport cu Everestul de zestre fiinţială pe care îl are neasemuita (în toate cele omeneşti) Doamnă Ninela Caranfil. Dar “movila adesea se crede munte”, aşa că disproporţia semnalată nu e o stavilă nici pentru mine, spre a mă închipui la anumite zile, precum cea de azi, un Făt-Frumos, călare pe un cal alb ca spuma mării,  gonind printre colinele basarabene, înmiresmate de florile fâneţelor, în întâmpinarea unei Ilenei Cosânzene… 

       Desigur, nu mă îndoiesc că generoasa Doamnă Ninela Caranfil va înţelege că închipuirea mea îndrăzneaţă de aici e un modest omagiu aniversar, încropit de sfiosu-mi condeiaş, anume pentru Domnia Sa.  

       Aşadar, descălecând acum calul-fantasmă, deci revenind cu picioarele pe pamânt, mă înclin reverenţios în faţa distinsei Sărbătorite de la Chişinău şi-i urez respectuos, din toată movila mea de inimă,

La mulţi ani, cu sănătate şi cu aceeaşi speranţă vie în apropiata reîntoarcere a Basarabiei la Patria-mamă! 

                                            

                                           Cu adâncă recunoştinţă,

                                           Îi  sărută mâna Distinsei Sărbătorite cel care va lăsa moştenire copiilor lui privilegiul oferit de o mare Actriţă, coborâtă pentru o clipă din universul nemuritorului Will, spre a-l înnobila pe el, stihuitorul de ocazie, cu acea clipă de Rostire a versului anonim, cu acea clipă de nemurire oferită muritorului.   

Gheorghe Pârlea

Poetul basarabean IONEL CĂPIŢĂ, la a 65-a aniversare a zilei de nastere.

       

Prin intermedierea d-lui dr. Vasile Şoimaru, am avut onoarea şi bucuria să-l cunosc pe distinsul poet Ionel Căpiţă. Desigur, verbul "a cunoaşte" nu e folosit aici în profunzimea valorii lui lexicale. E greu să-l cuprinzi pe omul, inclusiv poetul, Ionel Căpiţă, citindu-i selectiv 3-4 volume şi schimbând cu Domnia Sa câteva vorbe, în trei întâlniri fugare şi întâmplătoare. Ceea ce poţi să spui însă sigur, după această episodică intersectare, e că poetul Ionel Căpiţă are un senzor special prin care receptează şi trăieşte suprem românismul. În urma smulgerii baştinii sale, cu tot cu el şi cu ai lui, din glia Neamului, "organul" respectiv - în fond, parte anatomică a matricii sale etnogenetice - putea să-şi piardă funcţia sau măcar să şi-o slăbească. Dar nu s-a întâmplat aşa, ca, din păcate, în cazul multor români basarabeni, care şi-au pierdut de tot plămada strămoşească. Rădăcinile poetului Ionel Căpiţă, pesemne, trecând clandestin pe sub albia Prutului, l-au hrănit pe acest prizonier neîngenunchiat, în fiecare zi de prizonierat, cu seva proteică a Neamului rămas în Vatra Ţării. De aceea DRAGOSTEA - de neam, de ţară şi de tot ce ţine de acestea - e excedentul însuşirilor poetului de la Chişinău care adună azi zestrea celor 65 de ani de viaţă.
        Nu te mira deci, dragă cititorule, de vei întâlni prin buricul Chişinăului, un bărbat zdravăn la trup, cu podoaba capilară grizonată, neştirbită în bogăţie,  şi  cu ochii ca două pietre de safir, tunând şi fulgerând în stânga şi-n dreapta cu vorbele: "Lăsaţi-mi dragostea.../ să am ce vă da."
        Desigur, imaginea aceasta e, în reprezentarea mea, proiecţia simetrică a poetului, prin prisma poemului şi întregului său volum cu titlul "Lăsaţi-mi dragostea". Şi a mai contribuit la această fantasmă a mea şi faptul că prima dată când i-am văzut chipul poetului, în centrul Chişinăului s-a întâmplat să fie. Atunci, din dragoste pentru românaşul de vreo şaizeci de kilograme, venit de pe malul drept al Prutului, m-a îmbrăţişat  cu atâta dragoste românească, încât era cât pe ce să dau ortul popii.
    La dragoste, se răspunde cu dragoste, Domnule IONEL CĂPIŢĂ, distins şi drag frate al nostru de peste Prut. 
    Aşadar, cu toată dragostea mea, ce-i drept, mai pipernicită (după trup şi după cuvânt), dar în măsura puterii mele maxime, 

LA MULŢI ANI, în deplină sănătate!
Şi, până veţi ajunge la vreo sută de ani, aşteptăm să răzbată mereu până la noi, pe malul Moldovei, la Hanul Ancuţei, dangătul de dor din inima "ursului carpatin" coborât, prin strămoşii săi., în colinele basarabe!
            
P. S.   Fiindcă declaraţia mea de preţuire e azi, în mod expres, şi pe buzele celor doi edili mirosloveşteni, primarul Ionuţ Gospodaru şi viceprimarul Liviu Aioanei, onorarţi şi ei să vă fi cunoscut, mi se alătură cu sinceritate.

https://www.youtube.com/watch?v=MxXXFWLE80I