vineri, 8 septembrie 2017

Părintele Neculai Filip (fost slujitor al Domnului în Parohia Soci-Brăteşti), martir al rezistenţei anticomuniste


        În condiţiile în care deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial crea premizele instaurării regimului de influenţă sovietică în România, îngrijorarea îmbrăcă forme de rezistenţă în rândul proprietarilor de pământ. Pierderea dreptului de proprietate asupra mijloacelor de existenţă însemna şi pierderea demnităţii umane, relaţie binară consacrată ca atare în istoria românilor. Învăţătorii şi preoţii satelor erau cei de la care ţăranii cu pământ aşteptau soluţii salvatoare, fie şi iluzorii.
       Mişcarea de rezistenţă armată din Munţii Făgăraş şi cei ai Banatului avea un corespondent – aş zice, nu mai palid – şi în Moldova. Părintele Neculai Filip, fost paroh al parohiei alcătuită din satele Soci şi Brătești în perioada când cele două sate alcătuiau comuna Soci, plasa Paşcani, judeţul Fălticeni (1923-1929), a fost unul dintre liderii acestei mişcări de rezistenţă în zona de vecinătate a judeţelor Neamţ şi Iaşi. Învăţătorul Alexandru Hrib din satul Bordea, comuna Ştefan cel Mare (Neamţ), Constantin Mahu din Verşeni (azi, în comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi)  şi preotul Nicolae Filip din Brăteşti (azi, judeţul Iaşi) înfiinţaseră o organizaţie, "Frontul Patriei", menită să mobilizeze şi să orienteze rezistenţa împotriva colectivizării – care începuse, în zona de influenţă a organizaţiei, în satul Bârgăoani-Neamţ, unde sătenii s-au răsculat, săvârşind violenţe soldate cu răniţi şi arestări.
        Părintele Neculai Filip, autoritar şi puternic motivat în lupta sa împotriva regimului abia instaurat, alcătuise un fel de platformă-manifest a mişcării, pe structura compoziţională a rugăciunii împărăteşti "Tatăl nostru", păstrată în arhivele Securităţii. Organizaţia tipărea manifeste de îndemn la nesupunere şi le răspândea într-o zonă care avea ca limite satele de pe cursul inferior al râului Moldova, în cele două judeţe menţionate atingând, ca extremitate nord-vestică, satul Pipirig, iar sudică, oraşul Roman. Capii organizaţiei purtau asupra lor arme recuperate de pe linia Frontului Moldovei şi se întâlneau conspirativ în diferite case, adesea  în beciul secular al Hanului Ancuței, unde Alexandru Plugariu din Tupilați făcea legătura cu membrii organizației din stânga râului Moldova (Soci, Brătești, Hălăucești).  
        Securitatea vremii a avut confruntări rebele cu ei, în urma uneia Constantin Mahu fiind silit să împuşte un miliţian, în zona Fălticeni. Hărţuiţi de Miliţie şi Securitate, luptătorii sunt copleşiti de numărul mare al securiştilor şi miliţienilor, însoţiţi de câini dresați.
        Organizaţia a fost destrămată în urma unor confruntări armate violente. În vara anului 1951 confruntarea e soldată cu moartea celui mai activ combatant al organizaţiei, respectiv Constantin Mahu, şi arestarea celorlalţi, în frunte cu părintele Neculai Filip. Cu un an înainte, după o trădare a unui membru, Pleşca zis Chioru din Bârgăuani,  o confruntare de amploare  a avut loc în preajma casei învăţătorului Hrib,   din satul Ştefan cel Mare, în care se afla şi Constantin Mahu, înarmat cu un automat şi grenade. Acesta i-a acoperit pe învăţător şi soţia lui (şi ea, combatantă), după care a reuşit să scape şi el, aruncându-se într-o fântână din sat, în care a stat toată noaptea în apă, până la brâu. Soldaţii şi miliţienii, care umpleau un camion al Securităţii din Bacău, nu i-au putut prinde pe urmăriţi decât în anul următor.
        Grupul fruntaşilor organizaţiei este descoperit de Securitate în satul Boureni, în casa unui gospodar care îi trădează pe fugari. Au loc schimburi de focuri în care cad victime animalele din gospodăria care îi adăpostea pe trăgătorii din podul grajdului. Acelaşi Constantin Mahu, luptător călit pe front și supranumit "căpitanul Mateianu", îi acoperă pe ceilalţi cu rafale de automat ieşite de pe bagelele acoperişului. Rănit la picior, deci fără capacitatea de a fugi şi conştient că, în urma uciderii miliţianului de la Fălticeni  și a altora în confruntarea căreia îi rezista acum cu dârzenie, îl aşteapta condamnarea la moarte, Mahu se împuşcă mortal în locul numit Fântâna Tâlharului din pădurea aferentă satului Boureni. După alte informații, e mai sigur însă că Mahu a căzut în lupta inegală descrisă mai sus.
        Adăpostiţi la Schitul Boureni de către părintele-stareţ Vartolomeu Bodoaşcă (originar din Mirosloveşti, judeţul Iaşi), învăţătorul Hrib şi soţia lui sunt descoperiţi şi arestaţi. Faptul atrage după sine şi arestarea stareţului, care avea să sfârşească într-un mormânt necunoscut dintr-o închisoare comunistă. Știm însă că părintelui stareț de la Boureni i-a fost întocmit dosar penal de către securitatea comunistă și pentru solidarizarea lui cu Zaharia Husărescu, șeful serviciilor de informații din Basarabia interbelică, 
        A urmat arestarea părintelui Filip şi trimiterea lui, spre a fi anchetat, la Securitatea din Bacău. Aici este torturat sălbatic, spre a-şi trăda camarazii. Debutul supliciului a fost îndepărtarea bărbii preotului cu o lamă care mai mult smulgea decât tăia. Iată cum descrie episodul un martor ocular, Neculai Airinei, atât cât i-a putut intermedia vizorul celulei sale: „…deodată, văd că deschide o uşă [un gardian] şi apucă acel ţigan pe unul care avea barbă mare. Îl trage afară, îl pune pe un scaun, aduce o maşină de bărbierit, îi pune o lamă ruginită, dă cu puţină apă pe barbă şi începe a răşpălui. Lama nu putea tăia părul, dar pielea toată a tăiat-o; şi a început a curgea sângele cum stropeşte popa cu aghiazma la Bobotează”.  După "şedinţele" de anchetă, preotul este dat pe mâna aceluiaşi gardian ordinar, „frizerul”, care îl snopeste în bătăi. Într-una din zile gardianul iese din celula părintelui Filip „răcnind şi înjurând” că preotul s-a sinucis. În realitate, gardianul încerca să-şi acopere crima. Victima lui murise în urma bătăilor pe care i le-a aplicat cu barbarie. Acesta i-a legat, după ce l-a ucis, o bucată de sârmă/cablu în jurul gâtului (o variantă vorbeşte de fâşii rupte dintr-o pătură) spre a insinua sinuciderea. Cum s-au derulat ultimele clipe de viaţă ale părintelui Neculai Filip (în 1952) aflăm de la acelaşi Neculai Aioanei, martor pe cale auditivă, aflat în celula vecină cu a preotului. „Bufniturile au durat cam zece minute”, zice vecinul de celulă, după care, urmând o pauză, aude gardianul strigând cu prefăcut reproş asupra nefericitei victime: „Te-a spânzurat dracu’, şoaită împuţită!”. Moartea lui Neculai Filip în această împrejurare e susţinută şi de martorul  Vasile Iosif Isac. Trupul preotului a fost azvârlit  într-un camion şi îngropat într-un loc necunoscut, mărturiseşte acelaşi Neculai Airinei din Pipirig, luptător al mişcarii de aceeaşi natură, dar într-un alt grup (şi „povestea” acestuia e eroică şi cutremurătoare).
        La puţin timp, în urma „metodelor" de anchetă, preoteasa părintelui Filip a trebuit să fie internată într-un spital din Iaşi, unde a şi murit repede. Se crede că deznodământul cutremurător al preotului Filip (şi al soţiei sale) a avut consecinţe pozitive pentru ceilalţi membri ai organizaţiei, căci Securitatea a sistat arestările în rândul membrilor organizaţiei. Mai precis, rezultatul va fi fost consecinţa tăcerii parintelui Filip, chiar sub abominabila tortură. Oameni de plămadă excepţională, caractere de înaltă demnitate, cărora noi, oamenii prezentului, le datorăm măcar menţinerea vie în memorie.

Surse:
- Neculai Aioanei „Mărturisirile unui condamnat la moarte”, Ed. Agaton, Fagaras, 2010
- Grigore Caraza – „Aiud însângerat“, Ed. „Vremea”, 2004
www.procesulcomunismului.com/mărturii/.../popa_nic_represiune_neamţ_3_4.pdf
- „Calvarul deţinuţilor anticomunişti botoşăneni”, consemnat de Dumitru Ignat; vezi http://www.jurnalulliterar.ro/articole/Scrieri-documentare/Alexandru-Hrib/410/19

DE CE SCRIU?...

Fragment dintr-un interviu inclus în volumul "In dialog cu inima - Interviuri cu scriitori contemporani " , vol. 4, Gheorghe A. St...