De ce am devenit blogger...

Blogul acesta nu e moftul unuia care pretinde că are ceva important de spus. El e doar modul convenabil (necostisitor) al titularului de a comunica eventualilor cunoscuţi, apropiaţilor, preocupările personale, cele aflate dincolo de activităţile obligatorii. Şi de a facilita o eventuală conexiune inversă. Această ocupaţie, colaterală celorlalte - cele care ţin de profesie, încă, şi de existenţa strict biologică -, îmi va aduce un plus de "activism" personal, menit să combată perturbările intelectuale ale vârstei.


Distinsul scriitor şi publicist ieşean Vasile Iancu, într-o cronică dedicată lucrării editoriale “Monografia Comunei Miroslăveşti – Despre oameni şi locuri” (ediţia întâi, Ed. Emia, Deva) i-a gratulat pe autorii ei, între care mă număr, cu sintagma “cronicarii de la Mirosloveşti” (mai, 2004, Cronica, Iaşi). E posibil ca modestele conţinuturi ale blogului acesta să însemne, pentru eventualii cititori “urbani” cu origini “rurale”, pilula care să resusciteze melancolia copilăriei petrecute în satul începuturilor. Evident, prin intermediul “cronicarului” (rural), care, în genere, va lega comunicarea online de tematica rustică; categoric, raportată la spaţiul fizic şi spiritual al comunei Mirosloveşti şi zonei proxime acesteia.

DE CE SCRIU?...

Fragment dintr-un interviu inclus în volumul "In dialog cu inima - Interviuri cu scriitori contemporani " , vol. 4, Gheorghe A. St...