În localitatea Girov, pe Dealul Balaurului, culme prelungită până spre
Piatra Neamţ, apărură semnele desprimăvărării. O turmă de câteva zeci de oi,
din care se desprindeau zburdalnic câţiva miei zglobii, se apropia adesea,
mânată de cioban, până spre poligonul în care militarii Regimentului 15
Dorobanti, abia desprinşi de spectrul morţii, îşi continuau onorabila misiune
de apărători ai Ţării. Prezenţa repetată în preajma militarilor a turmei şi a
ciobanului insolit, un bărbat trecut de
șaizeci de ani care purta parcă pe chip o taină, începu să-l intrige pe
comandantul recruților. Ostaşii care se căzneau să ducă la bun sfârşit
strategia exersată primeau adesea observaţii severe de la comandant, cu privire la
neîmplinirea scopului aplicaţiei. Ofiţerul era şi el sub efectul psihic al
nereuşitei, iar prezenţa spectatorului cu bâtă şi traistă îi accentua
disconfortul. Într-o pauză a manevrei, se apropie de cioban spre a-l atenţiona
că nu e treaba lui în această zona militarizată.
Cu o expresie de înţelegere a situaţiei, chiar cu un zâmbet schiţat ca într-o grimasă, ciobanul se scuză faţă de locotenent şi, cu o vizibilă ezitare, îi cere permisiunea să facă câteva observaţii asupra exerciţiului de luptă la care a fost de față. Contrariat, tânărul ofiţer îl întreabă ce legătură are el cu milităria, acceptând totuşi, în sinea lui, că ar putea avea în faţă un fost soldat, cel mult caporal sau sergent în războiul dinaintea celui sfârşit de curând. Dar mirarea ofiţerului atinse starea maximă când ciobanul îi întinse nişte hărţi cu semne creionate de o mâna obişnuită cu respectivul desen și îl îndemnă să respecte întocmai planul, oferit anume pentru a-i sfârşi chinul dovedit în zilele la care el, păstorul, îi fusese asistent pasiv.
După o descumpănire vădită, locotenentul îşi revine şi insistă să afle noima acestei întâmplări, fără însă a găsi întrebările potrivite. Ciobanul micii turme de pe Dealul Balaurului intui asta și îl asigură pe comandantul de pluton că ştie ce face, că nu e chiar un amator.
O vreme, turma şi ciobanul ei absentară din vecinătatea militarilor care se pregăteau pentru alte vremuri războinice. Comandantul însă îşi urmă cu osârdie meseria lui de militar, păstrând stânjenit secretul colaborării tactice cu ciobanul cel priceput la război. Şi avu succes neaşteptat la exerciţiile de luptă asistate de superiorii săi, care, miraţi de măiestria militară a locotenentului, îl înaintară în grad. Onest, locotenentul le povesti superiorilor ciudăţenia cu păstorul de pe Dealul Balaurului şi le arătă acestora şi schiţa ticluită de cioban, cheia succesului său de comandant de oaste.
Şi cum cunoaşterea are în sine, ca imbold, curiozitatea, comandanţii
ofiţerului instruit conjunctural de cioban şi subalternul lor recent înaintat
în grad purced pe Dealul Balaurului, ca să afle ce se
ascunde sub înfăţişarea omului cu bâtă şi traistă care dă lecţii de militărie
ofiţerilor, ei înşişi oameni calificaţi în arta războiului.
Şi iată ce au aflat. Neverosimil, ciobanul cu chipul brăzdat de ridurile unei crude nedreptăţi putea ţine în mână, în locul toiagului de păstor, bastonul de mareşal. Era greu de crezut, dar ofițerii porniți să dezlege misterul aveau să afle că păstorul cel insolit era un general al Armatei Române, respectiv generalul Nicolae Dăscălescu, fost comandant al Armatei a IV-a, cunoscut de tovarăşii săi de arme fie ca „eroul de la Stalingrad”, fie ca „eroul din Munţii Tatra”.
După ce îşi isprăvi „povestea”, ciobanul scoase un discret oftat, iar militarii din asistenţă, fără a avea vreun dubiu asupra verosimilităţii celor dezvăluite lor, ca la o comandă, luară poziţia de drepţi, pocniră călcâiele unul de altul şi salutară, rostind la unison: „Să trăiţi, domnule general!”
Gheorghe Pârlea
Addenda: Deși parțial reabilitat, generalul Nicolae Dăscălescu a murit în anonimat şi sărac, dar la ceremonialul de înmormântare (cu cheltuielile suportate de Primăria orașului Piatră Neamţ) au participat în jur de 10 000 de oameni, între care circa 30 de generali români şi străini.
Sursă: „Aiud însângerat", ed. a II-a, Grigore Caraza
, Ed . „Conta”, 2007, Piatra Neamţ
Foto: Pictură de Laurențiu Romeo Jianu
