Despre
profesorul meu de română de la școala din sat, Vasile Bodoașcă, care la vârsta
maturității târzii semăna izbitor cu celebrul actor francez Fernandel (Fernand
Joseph Désiré Contandin), circula zvonul că ar fi fost la tinerețe călugăr. Nu
se știa nimic mai mult. Dom’ Vasile, cum îl numeam noi, era un taciturn, rar
fiind văzut expansiv în vreun dialog cu ceilalți profesori. Eu aveam însă
motive să îl simpatizez. Fiind un copil timid, firav, mă temeam până la obsesie
de bătaie, metodă familiară școlii pe vremea prunciei mele. Dom’ Vasile al
nostru însă arar folosea instrumente aparținătoare metodei (ne)didactice
invocate.
Întâmplarea a făcut ca, recent,
să intru în posesia a două cărți* de convorbiri între preotul-scriitor
Constantin Hrehor și episcopul-vicar al
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților Gherasim Cucoșel Putneanul. Vrednicul de
pomenire episcop era vărul vrednicului de pomenire părinte Constantin
Movileanu, paroh de-o viață întreagă al Bisericii „Sf. Treime” din
Miroslovești. Asta explicând cum au ajuns cărțile amintite în posesia soților
ing. Ioan și Maria Movileanu, care cu multă bunăvoință mi le-au împrumutat.
La îndemnul vărului său mai în
vârstă de la Miroslovești,
adolescentul predestinat să ajungă unul dintre ierarhii Bisericii noastre și-a început
ucenicia pentru viața monahală intrând ca „frate” (grad
premergător celui de călugăr) la Schitul Boureni. Perioada aceasta din
biografia arhiereului este relatată succint în ambele cărți menționate, din
care aflăm și ceea ce era învăluit în taină, în legătură cu profesorul nostru de
română din școala de la baștină.
Aflăm deci din informațiile strecurate
în cele două volume că în adolescență, după absolvirea celor șapte clase din sat, cel care ne-a devenit profesor de
limba și literatura română atâtor generații de școlari mirosloveșteni a fost dat de părinți în grija starețului
Schitului Boureni Vartolomeu Bodoașcă, mirosloveștean și el, rudă cu
tânărul novice. La Schit, fratele
Vasile avea să-și facă pregătirea pentru intrarea în cinul monahal, în sânul căruia ar fi urmat să
viețuiască. A stat aproape patru ani printre călugării Schitului, învățând
cântările bisericești cu ieromonahul Vartolomeu Dolha, un călugăr cu școală de cântăreți bisericești și cursuri pregătitoare la Conservatorul ieșean, devenit preot
la Catedrala Mitropolitană din Iași, pictor bisericesc, absolvent al Academiei de arte Frumoase.
În 1940, fratele Vasile Bodoașcă a fost
trimis la Seminarul monahal de la
Cernica, cu obligația de a intra, după absolvire, viețuitor la Mănăstira Neamț,
de care aparținea Schitul. Era asta o convenție acceptată, căci altfel familia
trebuia să returneze cheltuielile făcute de Mănăstire cu pregătirea viitorului
călugăr.
Nu știm din ce motiv preconizatul monah
a trebuit să rămână în lumea laică. Ceea ce însă e foarte probabil e că
Seminarul monahal, integral absolvit sau parțial, i-a facilitat acestuia, ca treaptă școlară intermediară, accesul la
calificarea de profesor, misiune socială
de pe urma căreia am beneficiat noi, copiii satului, întru recunoștință și vie
amintire față de profesorul nostru de română.
Gheorghe Pârlea
Foto: Obștea
Schitului Boureni (1939). Între viețuitorii ei, și fratele Vasile Bodoașcă,
viitorul profesor de română (vezi jos, al doilea din stânga privitorului).
___________________________
*„Mierea
din drumul pelinului – convorbiri după vecernie”, Gherasim Cucoșel Putneanul,
Constantin Hrehor, Ed. GEEA, Botoșani,
2000
„Iarba din roata amurgului – alte convorbiri
de seară”, Gherasim
Cucoșel Putneanul, Constantin Hrehor, Ed. GEEA,
Botoșani, 2001
