Ah, Prometeu,
viclean neprieten al
meu!...
Mai bine rămâneam reci
şi sălbatici pe veci,
decât arşi
de muşcătura focului tău,
viclean Prometeu,
neprieten al meu!
De ce n-ai rămas tu
cu oamenii tăi de lut
(născocirea ta de zeu),
fiu al lui Iapetus,
viclean Prometeu,
neprieten al meu?
Prin tine ne-am pricopsit
şi cu Pandora, şi
jivinele ei;
iată un alt temei
să te blestem
cu jumatate din sufletul greu,
viclean Prometeu,
neprieten al meu!
Era poate mai bine
de te lăsa Heracles
corbului
sau de furai focul
în văzul şchiopului,
ca sa te poată prinde
Hefaistos de moţ,
viclean ce eşti, sămânţă
de hoţ!
O, Zeus! înlănţuieşte-l
iar
pe vicleanul Prometeu,
neprieten al meu,
chinuieşte-l măcar –
cât e el de zeu –
pân’ mi se-mblânzeşte,
pân’ se mistuieşte
focul cel ce arde
înlăuntrul meu!
