El încă înfruntă epocile potrivnice
Strălucirii cristalului;
Muntele i-a dat tăria stâncii
Și castitatea florii de colţ,
Iarba ce vindecă moartea;
Încă e râul – dalta şlefuitorului –
Născut din izvoarele ce-au potolit
Setea meşterului Manole.
El nu mai izvodește Luceferi,
Ci e chiar astrul rătăciţilor
Sortiţi să întârzie trecerea Rubiconului,
Spre a învăţa a muri.
Crugul vremii îi poartă numele
Rostit în altă limbă veche:
Ulise, îi zic mulţi (iar Veronicăi, Penelopa),
Dar eu... ştiu cine-i EL.
Gheorghe Pârlea
