Recent am adăugat, la cele unsprezece deja efectuate, o nouă vizită de suflet în Basarabia fraților noștri de neam. Și aceasta, a douăsprezecea, inițiată de același zbuciumat arhitect de punți sufletești peste „Prutul-separatistul, Prutul-unionistul”, respectiv profesorul dr. Vasile Șoimaru.
Nu
intenționam să recurg de îndată la exercițiul evocării în scris a acestei din
urmă călătorii pe meleag basarabean, cum de regulă obișnuiesc, dat fiind un
anume semi-eșec al ei, cu efect unilateral – adică numai asupra noastră, a
călătorilor. A intervenit însă un stimul neașteptat, anume o coincidență
privind frecvența în viața omului grăbit de azi a unui element tehnic care ne
gestionează drumurile în postmodernitate: GPS-ul, implicit… satelitul.
Și iată
așa-numitul stimul, catalizatorul care a închegat aici cuvintele. Vizionam azi
pe internet, la șapte zile după numita călătorie, un filmuleț care descria iminența
unei catastrofe aviatice, la aterizarea unei curse de la Londra, pe aeroportul
din Bacău. Asta, datorită perturbării GPS-ului aeronavei, fapt pus pe seama
unei influențe legate de războiul din Ucraina. Desigur, s-a opus fatalității tot
funcția acestor sofisticate aparate, însă cele ale sistemului de control de la
Aeroport.
Această
întâmplare mi-a reactivat povestea călătoriei mele în Basarabia (incomparabilă însă cu nota tragică a elementului
de comparație), similitudinea fiind legată doar de prezența și rolul discutabil
al GPS-ului în călătoria mea. Dar, să dăm cezarului numai ce-i al cezarului,
căci nu e drept să oferim GPS-ului (care ne-a… încurcat căile printre „gorganele”
basarabene) mai mult decât i se cuvine.
Așadar, ce
eveniment a motivat purcederea noastră la drum spre numita localitate
basarabeană? Prietenul nostru de la Chișinău, cetățean de onoare al comunei
noastre, urma să comemoreze la Cornova, baștina sa, împlinirea a 95 de ani de
la expediția sociologică a echipei lui Dimitri Gusti pe acest meleag. Echipa de
55 de sociologi de la București săvârșea acest experiment aici, în 1931, în
contextul facilitării procesului de integrare a societății basarabene în sânul
României Mari.
Pentru a
pune în valoare firească evenimentul, universitarul cu origine cornoveană, un promotor
cultural de anvergură, considerat mai degrabă o instituție (nu o
individualitate), a inițiat și administrat realizarea unui bust de bronz al
academicianului D. Gusti, cu soclul aferent, spre a fi montat în arealul
Centrului Multicultural Cornova și totodată sfințit în aceeași zi prin serviciul
religios al IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei. În anii anteriori, împreună cu
un grup de sociologi, profesorul V. Șoimaru a reconstituit și editat monografia
Cornovei-1931, rămasă neterminată în urma expediției sociologice a echipei Gusti. Acum
urma deci să încoroneze dedicarea sa stoică asupra evenimentului care i-a scos
baștina din anonimat.
Prezența
noastră, a grupului de mirosloveșteni, vechi prieteni ai profesorului
chișinăuian, urma să semnifice o punte simbolică peste Prut, cu o anume
filiație, căci cinul familial din Cornova cu numele Șoimaru își are originea la
baștina noastră.
Spre a
împlini acest deziderat simbolic, patru persoane de la malul Moldovei, în
frunte cu fostul primar (cel care a consolidat în două mandate ale sale o
legătură cultural-spirituală de profundă durabilitate între cele două maluri de
Prut), în dimineața zilei de 6 mai, ne-am îmbarcat în automobilul fostului edil
mirosloveștean, care avea să ne ducă la Cornova, localitate aflată la
extremitatea nord-estică a raionului Ungheni. Satul se afla, în interbelic, în
județul Orhei, meleagurile orheiene fiind spațiul în care Sadoveanu – copil de
la malul Moldovei și el, ca și noi – l-a consacrat literar pe eroul Tudor
Șoimaru (iată o altă „punte” peste Prut, în contextul evenimentului de la
Cornova).
Precipitata
noastră pornire în călătorie a suportat efecte caracteristice grabei, dar nu
numai. În convingerea noastă (a călătorilor) însă, precaritatea inteligenței
artificiale (prin extensie), reprezentată de GPS-ul telefonului (care a dat repetate erori,
ajungând să tot parcurgem bucle cu sens retrograd, prin două raioane), ne-a
transformat în musafiri post-factum la evenimentul cornovean, unde urma a ne
interpreta secundarul nostru rol.
Nu știu ce
intensitate va fi avut dezamăgirea amfitrionului (bașca scenarist și regizor) sărbătorii
la care am întârziat lamentabil. Prietenul nostru a ascuns însă bine asta. Ne-a
arătat monumentul dedicat celui care i-a istoricizat satul, ne-a dus în
bătătura casei părintești, unde i-am cunoscut pe ospitalierii săi nepoți (de la
fratele cel cu douăzeci de ani mai mare decât dânsul). Acești bărbați zdraveni
la trup și la minte, ni s-au relevat ca neatinși de tarele înstrăinării, deși
vor fi făcut armata, la vremea cătăniei, pe meleaguri străine matricei vetrei
românești – unul dintre ei, chiar în zona fierbinte a războiului care consacră,
în vecinătatea noastră, tragismul timpului prezent.
Despre
reușita deplină a evenimentului proiectat și organizat de prietenul nostru am
putut afla a doua zi, din foto-cronica
de pe Facebook a domnului Mihai Poiată, ilustru specialist în arta
audio-vizuală, prieten al organizatorului, autodemascat și domnia sa ca
întârziat la sărbătoare, dar nu chiar de tot, ca noi.
Deși cu
rezultatul mult diminuat, maratonul nostru la Cornova profesorului dr. Vasile Șoimaru
rămâne totuși o bornă semnificativă în topografia locurilor cu încărcătură
cultural-spirituală care cartografiază drumurile noastre către frații de neam,
trasee care… sfidează hotarul nedrept de la Prut.
Gheorghe
Pârlea
FOTO: În bătătura casei copilăriei profesorului universitar dr. Vasile Șoimaru, unde va fi fost ocina strămoșului său, strămutat (la 1772) de pe meleagurile musafirilor de la malul Moldovei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu