Între fișele cu însemnări ale monografistului local, se află și unele
care menționează existența și evoluția sumară a moșiei/cătunului Morile Zavului
pe parcursul secolului al XIX-lea. Fiind localizată la malul Moldovei (cursul
inferior), deducem că moșiei îi erau caracteristice morile de apă, frecvente în
acea perioadă. Moșia apare în unele documente și ca fiind cătun aflat, împreună
cu satele Boureni și Soci (azi, județul Iași), în componența comunei de scurtă
durată Soci. Cătunul a fost apoi încorporat satului Boureni.
Despre o moară a Zavului din acest areal va fi știut și Mihail Sadoveanu,
căci în opera sa pot fi întâlnite scene amplasate în această microgeografie
cunoscută scriitorului. Translatând-o pe alt meleag, îi folosește ambientul ca
spațiu pentru desfășurarea unei scene cu încărcătură mitică într-o fascinantă povestire,
Zâna lacului. Iazul morii, locul
tipic mediului căutat de vânătorul de rațe sălbatice, și Zamfira, fata de vreo
șaisprezece ani a morarului îi oferă tânărului vânător Costescu, transfigurat în
bătrânul povestitor, revelația întâlnirii cu știma apei – substitutul zânei apei, în mitologia noastră. De
fapt, o iluzie pe care „…numai tinerețea o vede și numai tinerețea o simte”,
constată personajul care istorisește.
Trecând, din literatură, în istorie, la una din morile identificate ca
fiind ale Zavului, aflată în preajma satelor Soci, Boureni, poate și Moțca,
sătenii satelor megieșe morii și-au măcinat boabele cerealelor până în proximitatea
temporală a celui de-al Doilea Război Mondial.
Despre Zavul cel bătrân, moșierul cu mori la apa Moldovei, în arealul satelor numite, se
păstrează pe cale orală o povestioară. Istorisirea aceasta e legată de încumetrirea
lui Zavul cu Sturza cel bătrân, tatăl
viitorului domn al Moldovei.
Zavul stăpânea moșia de la malul Moldovei dinaintea împământenirii aici
a Sturzeștilor. Marele logofăt Grigoraș Sturza și-a cumpărat (sau poate a
moștenit) moșie în vecinătatea moșiei Zavului în vremea când abia i se născuse
fiul Mihail. Moșierul cel cu stare veche la malul Moldovei îi arătă multă bunăvoință
noului proprietar, oferindu-se să-i boteze pruncul.
Logofătul făcu o cumătrie de pomină, la care nașul Zavul se întrecu în
a-i face finișorului dar de botez neobișnuit, năstrușnic, cum probabil îi
stătea în fire. Și iată cum se zice că făcuse asta.
Petrecăreții fură, la un moment ales, scoși în câmp, la rugămintea Zavului,
și numaidecât pe moșia acestuia, nu departe de hotarul care-i despărțea moșia
de a cumpărătorului cel nou. Și, cu entuziasmul indus de petrecerea cu vinuri
alese, Zavul, pe atunci în puterea vârstei, porunci unui slujbaș al curții sale
boierești să-i aducă în grabă securea lui preferată, cea care nu o dată, prin
meșteșugul azvârlirii la țintă, despicase plopi înrădăcinați în zăvoaiele
Moldovei. Când unealta cerută i se înmână, sub privirile mirate ale musafirilor,
nașul își drese vocea și rugă asistența să se ferească în spatele lui, de tot atâtea
ori de câte va purcede el a roti securea deasupra capului. Și unealta cea care
îndeplinise în trecut și noima armei fu aruncată de patru ori, de fiecare dată în
una din cele patru direcții asupra cărora oamenii caută cel mai adesea poziția
soarelui. Acolo unde barda mușca țărâna, un argat al boierului împlânta un par.
În sfârșit, spre lămurirea adăstată de boierii aflați la fața locului,
Zavul le tălmăci acestora că va porunci slujitorilor să îngroape, în locul
parilor, câte un troian de piatră, apoi să tragă brazdă, cu boii, de la un
troian la altul. Brazdele vor încropi hotarul care mărginește darul său de naș către
finul Mihăiță. Se adresă apoi marelui logofăt Grigore, cumătrul său, cu urare
prevestitoare pentru pruncul care le prilejuise încumetrirea, anume ca atunci când
va ajunge bărbat în toată firea, de i se va zice, în loc de Mihăiță, Mihalache,
să se aleagă cu vrednicia de domn al Moldovei!”
Și, știm cu toții, urarea nașului s-a și
împlinit.
Gheorghe Pârlea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu