duminică, 21 octombrie 2012

NU MĂ-NCUMET...

Nu mă-ncumet să m-avânt 

În adâncul vreunui gând,

Tind doar până unde gândul 

Află visului intrândul. 

Nu mă-ncumet să m-avânt 

Unde n-am sub tălpi pământ; 

Îndrăznesc doar până unde 

Soarele sub deal s-ascunde. 

Nu mă-ncumet să m-avânt 

Nici când am în pânze vânt, 

Și mă depărtez de mal 

Numai cât mă duce-un val. 

Nu mă-ncumet nici când harul 

Cere doar să-ntind paharul, 

Și-uite-așa, şi azi, ca ieri, 

Tot tânjesc la primăveri.

*

 Şi-anotimpurile mele 

Au fost doar un joc de iele, 

Amăgiri cu chip de zâne –  

Ai  vor fi fiind… bătrâne. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nucul cel bătrân al vecinului, unealta unui destin (Sau… Din amintirile unui copil contemplativ – VI)

  Casa părintească – acum doar întrezărită în construcțiile în care s-a metamorfozat –, cu ograda și grădina aferente ei, nucleul copilăriei...