Motto: Când moare un poet, se-mpuţinează lumea
cu un inocent.
L-au sedus sirenele…
Marea, trădătoarea,
a conspirat cu ele.
I-au smuls pana din mână
ca să rămână
ostaticul lor
pe tărâm nemuritor…
Bietul de el – sau, poate, ferice –
uitase de Ulise
şi de vrăjitoarea Circe…
Altfel, un catarg
de care să se lege,
ar fi apărut cumva din larg…
Cine ştie, poate nici n-ar fi vrut
să scape
din mrejele lor
de sub ape…
Doamne, ce melodios
trebuie să fi fost cântecul de sirenă,
de n-a mai vrut poetul
să-şi recapete pana!...
Sau, poate, pe cer
nu era nici un nor
de care să se-agaţe
salvator.
Nici un nor…
