Adăugaţi o legendă |
(unui TATĂ care a înălţat măsura dragostei paterne la o cotă-simbol)
*
O, Doamne! Ce povară
poate duce un tată!
Ce munte de piatră!
Ce Golgotă amară
i-ai înălţat spre a-şi duce
propria-i cruce!
*
Dar ce putere i-ai dăruit,
în balanţa Ta dreaptă, Doamne!
Căci l-ai ridicat şi l-ai împlinit
pe tatăl acesta pământesc
până aproape de ceresc...
*
Iată, acum, bolnavul sunt eu,
căci n-am câştigat
nicio competiţie, în greu.
Pe mine nu m-a dus tata în braţe,
şi nici, la rându-mi, pe fiul meu...
Mulţumesc, Doamne,
că nu m-ai supus
la o asemenea încercare!
Căci eu nu mi-aş fi putut
înălţa micimea atât de sus...
N-aş fi putut păşi pe mare.
*
Doar lacrimile mi-s vrednice,
Căci izvor îmi sunt, iată,
şi-un gând
mi-i flămând,
întru cinstirea acestui TATĂ,
care - deşi-i împreună cu fiul -
numai unul lasă urme
de paşi, pe pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu