Între consătenii mei care au căzut în luptele crâncene
de pe Frontul de Est în cel de-al Doilea Război Mondial s-a aflat și Ion Gust,
părintele contemporanului nostru Vasile Gust, cunoscut ca tâmplar și mic
întreprinzător local în producerea alcoolului.
Când înregistram mărturii pentru monografia comunei
Miroslovești (județul Iași), unul dintre veteranii supraviețuitori ai tragediei
de la Cotul Donului, Costache Măricuța, deși își cam pierduse memoria legată
de experiența sa de participant la dramaticele confruntări armate,
păstra totuși un crâmpei de aducere aminte în legătură cu sfârșitul camaradului
și consăteanului său Ion Gust. Fiind însă în confuzia specifică vârstei
înaintate, greșise locul jertfei camaradului despre drama căruia se angajase să
ne povestească. Lucian Corcaci, strănepotul eroului păstrează documentul care
aduce lămurire că soldatul Ion Gust a căzut cu câteva luni înainte de tragedia de la Cotul
Donului, în luptele crâncene de la Sevastopol.
În vâltoarea luptei cu agenții morții – mai întâi
avioanele, care acopereau cerul, apoi tancurile care așterneau o cergă uriașă
peste câmpul de bătălie din jurul orașului-bastion de la Marea Neagră –,
ostașul Ion Gust a fost ajuns din urmă de un glonț sau, poate, o schijă de
obuz. Hainele sale, de la brâu în jos, erau năclăite de sânge. Camarazii aflați
în preajmă l-au târât la adăpostul precar al unui copac, zdrențuit și el, în
solidar cu luptătorii, sub tirul celor 170 de tunuri și 100 de avioane,
efectivul armatei sovietice pentru această bătălie (după studiile istoricilor).
La un moment dat, își amintește mirosloveșteanul cel
norocos, rănitul își recăpătase o brumă de conștiență, cât să îngâne câteva
vorbe, cuvinte abia perceptibile pentru urechile celor îngroziți de starea
trupului camaradului lor:
- Costache,
ai răbdare cu mine, nu mă părăsi, se adresă rănitul consăteanului său. Mai
zăbovește oleacă, până îmi dau duhul. Că de mă lași neîngropat, o să-mi sfâșie
fiarele trupul.
Dilematică decizie pentru cei urmăriți îndeaproape de
glonțul rusului și de tăvălugul tancurilor T-34! Timpul agoniei rănitului, deși
pe sfârșite, nu era previzibil, iar instinctul de autoconservare în fața morții
nu mai implica aproape deloc legile războiului. Și tristețea de pe chipul
veteranului care ne povestea din trecutul său de ostaș era însoțită de
următoarele vorbe, pe care le parafrazez cu vocabularul meu, dar în înțelesul
fidel al celor rostite de povestitor:
- N-am avut tăria să rămân lângă
Ion Gust până ce avea să-și dea sufletul. Asta mi-ar fi adus și mie
pieirea, că și din față și din spate mă pândea moartea. Poate că se resemnase
și el, muribundul, căci n-a mai insistat. Ba chiar am priceput pe chipul lui
împăcarea cu soarta.
Și moșul Costache cel scăpat din iadul de la
Sevastopol și din cel al pustei rusești de la Don își mai aduse aminte ceva.
Înainte de a-și părăsi tovarășul de arme, când soldatul mirosloveștean mai
prinsese un moment de luciditate, îi mărturisi consăteanului său ultima
dorință, pe care veteranul supraviețuitor o reproduse aproximativ astfel:
- Costache, ia din
ranița mea briciul [se referea la unealta cea de bărbierit – nota
mea] și du-l acasă, la băieții mei! Să le fie amintire de la tatăl lor
pe când le va veni vremea bărbieritului…
Veteranul de la Miroslovești m-a asigurat că a împlinit
ruga testamentară a camaradului său rămas în urma trupei, la voia sorții. Că
briciul oșteanului ce-și aștepta din clipă în clipă lepădarea de viață deveni
pentru legatarul testamentar al muribundului cel mai de preț lucru din ranița
lui de soldat. Un soldat care începu să creadă că această misiune îi va fi
garantul propriei vieți, atât de amenințată de armele ucigașe. Și socoteala lui
s-a adeverit: a scăpat teafăr și din cuptorul de la Sevastopol, și din iadul
celei mai mari tragedii din istoria militară a românilor, cea de la Cotul
Donului.
Familia lui Ion Gust a fost înștiințată de moartea
eroului, ceea ce ne îndeamnă la presupunerea că osemintele ostașului se
vor fi aflând într-o groapă comună, săpată târziu spre asanarea câmpului de
bătălie de trupurile mutilate ale celor circa 10 mii de ostași (germani și
români) căzuți la Sevastopol întru glorie eternă.
Foto: Ion Gust (în stânga)
și un camarad (în dreapta eroului mirosloveștean)
.webp)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu