Meleagul comunei mele a fost mereu în calea
vânturilor istoriei, cele aducătoare de furtuni. Așa se face că glia
comunității mirosloveștene a fost stropită de sângele ostașilor români atât în
Primul, cât și în al Doilea Război Mondial.
În toamna anului 1917, teritoriul liber al
României era redus doar la spaţiul dintre Prut şi Carpaţii Orientali. Toată
armata română, câtă mai supravieţuise campaniei eşuate în încercarea de a
elibera Transilvania și după eroicele lupte de la Mărăști, Mărășești și Oituz,
era masată în Moldova. Aici, armata noastră urmărea refacerea şi nutrea
speranţa unor noi victorii.
Pe măsură ce trupele româneşti, decimate şi
dezorganizate, soseau aici dinspre sud, trupele ruseşti intrau în Moldova
dinspre est, ca să întărească frontul ce încingea acest rest din România la sud
şi la vest. Ostaşii români, istoviţi şi înfometaţi, găseau locurile de adăpost
ocupate și proviziile de hrană monopolizate de către aliaţii lor din Răsărit,
care însumau în jur de un milion de oameni. În acelaşi timp, convoaie
nesfârșite de refugiați din Muntenia, măcinate de gerurile unei ierni cumplite,
cu temperaturi de 20-25 de grade sub zero, și de tifosul exantematic, epidemie
ce a făcut să piară întreaga populație a unor sate moldovenești, se deplasau
într-un marș al morții spre nord. Armata română a fost decimată şi ea de acest
flagel apocaliptic, cu toată cruciada sanitară a medicilor francezi și englezi.
În Divizia a 4-a română, spre exemplu, încartiruită în jurul Iaşiului, mureau
câte 50 de oameni pe zi. Au murit atunci soldaţi şi ofiţeri cât în zece
bătălii, inclusiv 10 % din medici şi în jur de 1000 de sanitari.
Nici satele noastre n-au fost scutite de această
plagă „colaterală” a războiului [1]. În 1917, mortalitatea în rândul civililor
din Mirosloveşti, spre exemplu, a atins apogeul ultimului secol si jumătate. Au
murit în acel an 118 persoane, din care 45 de tifos. Dintre cele 45 de victime
ale tifosului, 32 de persoane aveau vârste cuprinse între 18 si 55 de ani [2].
Bătăliile câştigate pe frontul de sud al
Moldovei, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz ar fi trebuit să reîncarce cu optimism
aspiraţiile României spre un deznodământ fericit. N-a fost însă să fie aşa.
Evenimentele din Rusia au dat războiului o nouă perspectivă, cu totul nefavorabilă
ţării noastre [3] . Revoluţia bolşevică din toamna lui 1917 a generat anarhie
în rândul soldaţilor ruşi. (Lenin a anunţat imediat după luarea puterii
iminenţa încheierii păcii.) [3]. Au început manifestările naţionaliste
(promovate de revoluţie) în sânul armatei multietnice a fostului imperiu ţarist
şi, mai ales, bolşevizarea armatei ruse. Soldaţii ruşi dezertau în masă,
asasinându-şi cu sânge rece propriii comandanţi care se opuneau anarhiei.
Generalul Scerbacev, comandantul armatei ruse, a
cerut protecţie şi sprijin direct trupelor române, ca să-şi poată menţine
autoritatea asupra comandamentelor sale din Moldova şi să împiedice
dezagregarea armatei ruse. Conştienţi de gravitatea situaţiei, miniştrii
Antantei i-au cerut şi ei prim-ministrului Ionel Brătianu să-l sprijine pe
generalul rus în intenţiile sale. Românii erau cei mai interesaţi în a-i
menţine pe ruşi pe frontul de vest al Moldovei şi, în cel mai rău caz, să
dirijeze retragerea anarhiştilor ruşi prin nordul Basarabiei şi nu prin zona oraşului
Iaşi, capitala provizorie a României, pe unde intenţionau cohortele rebele.
Trebuie precizat că la Socola (cartier al oraşului Iaşi) exista un adevărat
„stat major” al comisarilor bolşevici (sosiţi dinspre Odessa), întărit de vreo
3000 de soldaţi. Aici se punea la cale înlăturarea monarhiei române şi
instaurarea regimului bolşevic în România. În asemenea condiţii, aliaţii
armatei române deveniseră un inamic activ (cu adversarii de drept încheiasem de
curând un armistiţiu militar) [4], care ridica probleme cu totul
neconvenţionale ostaşilor noştri. Toate drumurile Moldovei erau în iarna din
1917-1918 pline de cete de ruşi fugari, frânturi de unităţi fără şefi sau cu
şefi din rândul anarhiştilor cu grade inferioare. Rebelii ruşi jefuiau satele
şi batjocoreau copilele şi femeile întâlnite în cale. Această nouă calamitate, a retragerii
destrăbălate, cât şi perspectiva spargerii frontului de pe linia Siretului erau
pericole care trebuiau anihilate cu orice preţ. Armata română, tolerantă până
atunci cu cei ce se credeau mai degrabă protectori ai României decât aliaţi,
era silită acum să-i privească pe ruşi cu circumspecție, ca pe un potențial
duşman.
La 25 ianuarie 1918, Batalionului 2 al
Regimentului 16 Suceava (din Divizia a 7-a română) se afla pe poziții la
Miroslovești, cu patru baterii de tunuri de câmp (16 tunuri) între alte piese
de luptă. Maiorul Butnaru, comandantul batalionului, primise ordin să negocieze
retragerea hoardelor rusești, dezmembrate din Armata a 4-a țaristă și dedate
anarhiei, urmare a Revoluției bolșevice. Misiunea pacifistă a maiorului era
să-i convingă pe comandanții unor fracțiuni aparținătoare Corpului 2 rus,
respectiv Diviziile 26 și 84, să se retragă peste Prut prin nordul Moldovei. Se
urmărea împiedicarea îndreptării acestora spre Iași, unde bolșevicii ruși, cu o
lună în urmă, puseseră la cale un „puci” asupra Guvernului României, care se
afla refugiat, împreună cu regele, în fosta capitală moldavă. Misiunea
maiorului Butnaru trebuia numaidecât să zădărnicească joncțiunea acestor rebeli
cu trupele Corpului 18 rus, care cobora spre sud din Bucovina. Foștii aliați,
deveniți intempestiv inamici, l-au împușcat pe ofițerul negociator Butnaru,
care le ieșise în întâmpinare pe segmentul de șosea Soci-Boureni, obligând
Batalionul 2 român, întărit cu o companie a Batalionului 1, să declanșeze o
înfruntare dramatică pe meleagurile noastre. Trupele ruse, cu bateriile
amplasate la sud-est de Soci, sunt puse pe fugă în debandadă spre Boureni și
Cristești. Intră în luptă și Batalionul 3 împotriva rușilor care atacau dinspre
Sodomeni, silindu-i să capituleze. Regimentul 16 infanterie al Batalionului 2
înconjoară satul Soci, capturând o coloană de ruși. Rușii capturați sunt
dezarmați și puși sub pază la Boureni, urmând a fi predați reprezentanților
armatei țariste. Rebelii aflați sub tirurile exacte ale artileriei și
infanteriei române se retrag în dezordine spre Cristești și Drăgușeni.
În urma acestei victorii românești, încep să se
prezinte, pentru a fi dezarmate, unități complete precum Regimentul 104 rus, cu
5 mitraliere, Regimentele 335 și 336. Componenții Diviziei 26 rusă trimit o
delegație la Timișești pentru a depune armele și a fi lăsați să plece în Rusia.
Niciunul dintre parlamentarii/ negociatorii ruși nu a fost maltratat, deși ei,
împotriva normelor etice ale razboiului, au ucis solul român, respectiv pe
maiorul Butnaru. Au fost doar dezarmați și îndrumați pe traseul stabilit,
înspre nordul Basarabiei [5]. Prin
recenta restaurare a Cimitirul Ostașilor Români căzuți în cel de-al Doilea
Război Mondial din satul Soci, sat component al comunei Miroslovești, județul
Iași, memoria istoriei a fost reabilitată în acest spațiu de jertfă adusă
Patriei. Vor trebui însă adăugate aici și elementele simbolice legate de
episodul Războiul Întregirii Neamului petrecut pe meleagul baștinei noastre.
Poate, pe viitor, și o placă memorială pentru maiorului C. Butnaru, unul dintre ultimii ofițeri români căzuți
întru împlinirea Marii Uniri de la 1918.
Gheorghe Pârlea
____________________
[1] Florin Constantiniu, „O istorie sinceră
a poporului român”, Ed. „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 1998, pag.285 [2] Arhiva Parohiei Sf. Parascheva
Mirosloveşti—Registru de înregistrare a născuţilor, căsătoriţilor şi a
morţilor, 1913-1925. [3] Florin
Constantiniu,op. cit., pag.284, 285, 286.
[4] Idem [5]
Relatarea episodului de luptă petrecut pe meleagurile noastre şi (în cea mai
mare parte) a contextului mai larg în care acesta a fost inclus au ca suport
informativ o carte scrisă la câţiva ani după primul război mondial. Din păcate,
acestui volum nu-i putem identifica nici titlul, nici autorul (probabil un
istoric militar), lipsindu-i copertele şi câteva din primele pagini. Pentru
autenticitatea informaţiei, precizăm că deţinătorul acestui volum era la data
documentarii pensionarul Manole C. Gospodaru, mirosloveștean (fost lucrător în
domeniul cadastral), iar cel care a intermediat obţinerea volumului a fost
prof. Ioan Pârlea. Paginile din care ne-am informat (inclusiv pentru contextul
introductiv) sunt: 58, 59, 66, 67, 80, 332, 333, 334, 335, 341, 342. Informații identice, unele în plus, sunt
conținute și într-un eseu on-line al lui Cristian Negrea; vezi:
http://www.ziaristionline.ro/2012/05/23/batalia-moldovei-in-razboiul-roman-antibolsevic-de-cristian-negrea/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu