Mă vizitase cu o lună în urmă,
în trecere dinspre Botoşani spre casă, ca să-mi dăruiască ultima sa carte, Monografia Comunei Cristineşti din judeţul Botoşani (Ed. Vicovia, Bacău), o capodoperă tipografică
şi, aproape sigur, una dintre cele mai documentate monografii dedicate spaţiului
rural (realizată în colaborare cu distinsul etnograf, prof. dr. Angela Paveliuc-Olariu).
În privinţa părţii istorice a lucrării, partea cea ma vastă, se poate spune că locurile
comunei din care se trage acest neobosit iscoditor al istoriei (medievale, în
special) au cea mai meticuloasă şi mai aplicată cercetare istorică din ţară. Locuitorii satelor Cristineşti, Dragalina, Damileni,
Fundu-Herţii, Poiana datorează acest privilegiu ataşamentului însufleţitor al Cetăţeanului lor de Onoare pentru dragele lui locuri natale. Profesorul Murariu era mereu prezent Acasă, mai
ales când trebuia să contribuie la organizarea sărbătorii anuale a comunei, la care pregătea
fie lansarea căţilor sale, fie pe ale altor fii ai meleagurilor cristineştene. Prin
el, consătenii săi rămaşi în sat s-au obişnuit deja cu faptele de spirit, de
cultură moderate de îndrăgitul lor Fiu cu domiciliul la Bacău.
A scris mult profesorul Ioan
Murariu: monografii, cărţi de istorie locală, dicţionare de termeni istorici şi
arhaisme (în mai multe ediţii, ultima cu 8500 de termeni), slavonistică, ghiduri
turistice şi sute de articole pentru reviste din ţară şi din Republica Moldova.
A scris şi lucrări inedite, spre exemplu, „Istoria Ţinutului Herţa”, micul
ţinut smuls din trupul ţării prin cel mai cras abuz, doar fiindcă lacomul
creion prin care Stalin trasa graniţele, a înroşit/înnegrit şi strămoşescul meleag
pentru care încă nu se încropise vreodată motiv mincinos de înstrăinare. Nu se
mai scrisese până atunci o istorie completă a acestui fost ţinut românesc, iar
profesorul Murariu o realizase în două ediţii.
Folosindu-mă ca intermediar,
inimosul autor mi-a trimis zeci de exemplare din această carte, pe care universitarul
Vasile Şoimaru de la Chişinău, notoriul călător prin „românimea din jurul României”,
le-a preluat spre a le duce în Ucraina, sub administraţia căreia se află pământul
herţean, meleagul poetului George Sion, a cărui poezie încă se mai rosteşte în durere
şi dor de Neam: „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim...”).
În momentul în care dedicam
distinsului profesor şi istoric, omului ales acest modest demers comemorativ, am aflat prin internet (tardiv!!!) că autorul Istoriei Ţinutului
Herţa (Ed. Vicovia, Bacău) a fost
premiat cu Premiul RESTITUTIO la Salonului Internaţional de Carte, ediţia a
20-a consacrată Anului Grigore Vieru şi aniversării a 20-a, a Independenţei
Republicii Moldova. Sunt copleşit de vinovat că
generosul osârditor a plecat dintre noi fără a afla, prin vigilenţa mea, despre laurii
muncii sale. Desigur harnicul autor de carte (de istorie) a primit numeroase
titluri şi diplome, dar recunoaşterea de la un salon international de carte
e, parcă, altceva…
Noi, dascălii de şcoală de
la Mirosloveşti, autorii Monografiei
meleagurilor noastre, beneficiari ai
sprijinului generos din partea cercetătorului bacăuan (contribuţie voluntară pentru
care Consiliul Local i-a acordat titlul de „Prieten de Onoare al Comunei
Miroslovesti”, îi purtăm o adâncă recunoştinţă şi-i păstrăm vie memoria.
Dumnezeu să-i rânduiască veşnicia în Ceruri (şi) după frumoasele sale fapte
dedicate Cetăţii pământeşti, după dăruirea de sine arătată nouă, celor care l-am
întâlnit în vremelnica şi vrednica sa Trecere.
înv. Gheorghe Pârlea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu