Ce norocoasă-i firea vegetală!...

Toamnă

E tristă Toamna în grădină,

Căci vântu-i smulge voalul, i-l deşiră,

Că roada ei dospită e-n cămară –

Şi iarna o va prinde goală.

*

Şi totuşi norocoasă-i firea vegetală

C-aproape moare, dar renaşte iară...

Că iarna nu-i va frânge viaţa

Şi-o va împodobi din nou verdeaţa...

*

Ce-ar fi să fie-aşa cu omul –

Să amorţească-n toamna lui, ca pomul,

Şi să-nflorească iar în primavară...

Şi iaraşi să mai aibă-o...vară.

*

Iar când o toamnă va-mplini 

Sorocul omului pătruns de vegetal,

Să fie asta-ntocmai cum ar fi

Că a plecat din viaţă un...stejar.

De la fratele meu, copacul

Am soarta ta, omule...
Mă răvăşesc şi pe mine,
te răvăşesc şi pe tine –
pe mine, vânturile,
pe tine, gândurile...
*
Am soarta ta, omule...
Dureros ciopleasc în mine,

dureros ciopleasc în tine –
în mine, securile,
în tine, gândurile...
*
Am soarta ta, omule...
Vâlvătaie arde-n mine,
vâlvătaie arde-n tine –
în mine, focurile,
în tine, gândurile...
*
Rău de mine,
rău de tine...
Însă fratele tău, pomul,
vede că-i mai tragic omul...
Căci şi focul, şi securea
nu strivesc de tot pădurea...
*
Şi că toate vânturile
nu dor cum dor...gândurile.