Mezinei mele dragi
(O epigramă care întrece...măsura)
De profilul ei lăuntric
Pare-a fi nemulţumită
Şi-n zelu-i autocritic,
Cică-ar fi...”nedefinită”...
Că acolo-n adâncime,
Zice ea, e ceaţă groasă...
O, n-o să mă duci pe mine
Cu-a ta poză cam... noroasă!
În acel..."nedefinit"
Eu văd...stânca de granit:
Cine-a vrut să te înfrunte
A primit...”cucuie” multe...
Port vreo câteva şi eu,
Nici uşor, dar nici prea greu –
Că-mi aduce-aminte junghiul
De zicala cea cu…”trunchiul”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu