Omagiu, Cărturarului
Motto: „Totul începe şi totul culminează, în
existenţa mea, cu fascinaţia pentru limba mamei, adică pentru limba română”
(Vl. Pohilă)
Foarte probabil, Cărturarul
Vlad Pohilă de la Chişinău va fi zilele acestea un răsfăţat al mediului
cultural în care Domnia Sa coexistă, alături de oameni meniţi şi pregătiţi să
reprezinte frumuseţea spirituală şi bogaţia intelectuală ale Neamului nostru.
Pentru orice om comun, aniversarea
a şase decenii de viaţă e un eveniment deosebit – evident, restrâns la
microgrupul căruia sărbătoritul îi aparţine. Dar Dl. Vlad Pohilă, graţie
rolului social pe care şi-l asumă încă de la terminarea studiilor universitare şi,
implicit, efectului productiv rezultat din acest statut, a ieşit din sfera
privatului familial şi a intrat in zona interesului naţional. Această recunoaştere
e subliniată de cea mai înaltă distincţie de stat ce i-a fost atribuită în 2010: Ordinul
Republicii.
Distinsul intelectual chişinăuian
Vlad Pohilă e o personalitate de frunte a românităţii. Şi nu o
personalitate raportată doar la spaţiul geografic al R. Moldova, Basarabia cea smulsă
violent din vatra strămoşească, ci la întreg arealul românesc, indiferent de
hotarele efemere trasate de istoria intereselor statale. Reprezentativitatea culturală
a scriitorului şi publicistului Vlad Pohilă e accentuată de prolificitatea sa
creativă, de enciclopedismul şi frumuseţea stilistică a operei sale, de
autoritatea sa de stăpân al ştiinţei limbii Neamului, dincolo de
graniţele ei de natură strict lingvistică, Domnia Sa fiind şi un consacrat vorbitor
şi traducător de limbi străine din spaţiul slav, baltic şi neolatit. Numai în
acest context larg al comunicării prin intermediul cuvântului, a putut el exclama,
cu vocabulele dramatice ale lui Galileo Galilei : „Şi totuşi, limba română!”
(titlul unuia dintre volumele sale de eseistică).
Universul cotidian, „centrul
universal” al scriitorului, lingvistului, eseistului, publicistului,
redactorului-stilist de carte, traducătorului Vl. Pohilă e Biblioteca Municipală
„B. P. Haşdeu” din Chişinău, unde Cărturarul lucrează ca redactor-şef al
revistei BiblioPolis, o academică publicaţie de biblioteconomie şi ştiinţe ale
comunicării. Cartea e prietena lui cea mai statornică, una deosebit de
acaparatoare, parcă geloasă, iar Cărturarul nostru, subjugat Cărţii, i se dedică
ei zi şi noapte, după cum mărturisesc, pizmuindu-i iubirea, apropiaţii săi, în
cercul cărora e etichetat ca fiind „omul-bibliotecă”. Iar protagonistul acestei
mari iubiri îşi recunoaşte el însuşi dulcea sa povară: „Ce mit frumos,
dragostea de carte!”.
Dl. Vlad Pohilă este şi un
apreciat, solicitat şi activ redactor de carte, ceea ce înseamnă că meseria/arta
sa de stilist al limbii române pe texte dintr-o gamă largă de domenii ale cunoaşterii
i-a desăvârşit formaţia de enciclopedist. Prefeţele şi recenziile de carte, articolele
şi eseurile sale dau înaltă măsură erudiţiei autorului lor. Formaţia sa
multiculturală e confirmată şi consolidată şi de activitatea pe care o
realizează în cadrul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, ca redactor al
Calendarului Naţional, publicaţie anuală cuprinzând cronologia unor informaţii
de natură enciclopedică.
Şi peste toate aceste
competenţe strălucite ale zestrei sale culturale se suprapune fericit Omul Vlad
Pohilă, cel născut într-o zi de Paşte a anului 1953 (6 aprilie), ca al şaptelea
copil, din cei nouă născuţi ai familiei Ion şi Ileana Pohilă din Putineşti,
judeţul Soroca. Se vede că Lumina Învierii Domnului l-a atins cu iubire divină
pe cel care, iată, e văzut de cei care-i sunt în preajmă ca fiind „pâinea lui
Dumnezeu”. E generos şi iubitor de semeni, fără „osebire”, neluând în „samă”
averea la care mulţi din branşa sa „cată” cu străşnicie. Întinde larg palmele
sufletului, bătătorite de buchiile miilor de cărţi şi reviste (citite, scrise
şi dăruite de el), spre a strânge frăţeşte şi mâna săracului, şi mâna bogatului, ceea
ce înseamnă că demonul mândriei nu i-a găsit vulnerabilitate nici măcar atâta cât
în călcâiul lui Ahile. Uite de aceea m-a privit şi pe mine blajin, ca pe un
Badea Cârţan de pe malul Moldovei, deşi-s fără avere, adică fără oi şi fără îndestulătoare
cărţi în bibliotecă.
Categoric, această
microsinteză stângace a ceea ce reprezintă Omul şi Intelectualul basarabean Vlad
Pohilă, autorul a peste 1700 de titluri (cf. „Vlad Pohilă. Biobibliografie”,
2010) e doar un simbolic demers aniversar, e doar modestul omagiu al unui
privilegiat anonim căruia o ursitoare bună i-a prilejuit, în câteva fulguieli
de timp, aflarea în preajma distinsului Cărturar de la Chişinău. Iată, mai
recent a fost să fie acest noroc al meu în luna octombrie a anului trecut,
când, prin intermedierea altui generos intelectual basarabean, conf. univ. dr.
Vasile Şoimaru, mi s-a întâmplat să-l am – nemeritat pentru statura mea de
vizitator comun – drept cald şi volubil însoţitor cultural în centrul
metropolei basarabene, pe Aleea Clasicilor, chiar pe Dl. Vlad Pohilă, ghidul specializat
pentru muzeele de artă de la Moscova şi Leningrad/Petersburg, cu celebrul Ermitaj
(postura remarcabilă din timpurile cele văratice ale vieţii sale). Dar graţia
care mă copleşeşte, în contextul relaţiei mele cu blândul aristocrat al ştiinţelor
umaniste de la Chişinău, e onoarea de a suporta sub fruntea sa luminată mult
prea modestele mele texte, inserate (totuşi) în prestigioasa revistă
BiblioPolis, căreia cu dăruire îi dă viaţă.
Şi la cele rostite în suflet
şi...atât de puţin răzbătute afară!, adaug şi câteva rostiri despre Cărturarul
aniversat pe 6 aprilie, arhivate prin condeiele consacrate ale doi cărturari
de statura Sărbătoritului. Voi rândui asta, însă, imediat după ce voi face
scurta urare, cu toată însufleţirea de care e în stare firava-mi fiinţă, de
aici, din mediul meu sătesc – care, probabil, e unic prin aceea că un Cărturar
de talia respectabilului Vlad Pohilă a moderat, în modestul habitat rural, lansări
de carte basarabeană. Aşadar, vă urez, Distinse
Prieten al nostru, al mirosloveştenilor – cu drag şi de bunăvoie supuşi ai Măriei
Voastre, Cărturarul –, să rămâneţi MULŢI ANI tot aşa de frumos la minte şi
suflet şi, numaidecât, să vă fie trupul
sănătos, adică sipetul cel necesar zestrei care vă poartă NUMELE!
***
„Scrierile lui Vlad Pohilă ne ajută să păstrăm aprinsă
făclia românismului. Toate aceste scrieri sunt aureolate de patosul luptei
pentru apărarea limbii române. Ele îi vor fixa numele în galeria marilor
patrioţi români din Basarabia”. (Valentin Mândâcanu)
„Vlad Pohilă e un voievod, dar unul de travaliu asiduu, de
efort continuu, e un latifundiar, dar unul cu sapa mereu în mână (...) pentru a
stârpi buruienile de pe ogorul românismului”. (Valentin Mândâcanu)
„Vlad Pohilă este un remarcabil lingvist, dar şi un
strălucit publicist, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnite la
noi...”(Grigore Vieru)
CARTEA
(Se dedică, cu sfială ,
Cărturarului Vlad Pohilă)
Snop de lumină,
ferecat cu lacăt şăgalnic
în sipetul trecerii…
Şi toţi purtăm cheia la gât
sau o ştim pusă de mama
sub preşul de la intrarea în
lume.
Numai că, crescând,
ne luăm cu joaca
şi umblăm la sipet seara,
când ne muşcă şarpele lui
Moş Ene.
De aceea nu ne dumirim să
alegem
între lumina cea ferecată
şi luminaţia cea risipită
ademenitor
de cel care înşală ochiul.
Ruginindu-ne cheia,
nu mai putem deschide cu ea
decât sipetul fetei babei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu