Se împlinesc zece ani de când am luat cunoştinţă de existenţa cărţilor universitarului Vasile Şoimaru de la Chişinău. În 2003, dr. Vasile Şoimaru îşi lansa una din cărţile sale (după ce evenimentul de această natură se consumase şi în respectabile centre urbane româneşti din stânga şi din dreapta Prutului) în satul de baştină al neamului care l-a dat (prin mamă) pe marele Mihail Sadoveanu, adică la Verşeni, sat component al comunei Mirosloveşti, judeţul Iaşi. Scriitorul basarabean (consacrat de Uniunea Scriitorilor în 2011 ca aparţinând branşei care slujeşte Cuvântul) făcea dovada în satul Ursăcheştilor (nume purtat şi de copilul devenit Sadoveanu, până la vârsta de 12 ani) că celebrul prozator nu inventase (literar) clanul personajelor sale, Şoimăreştii, ci că acest neam familial chiar a existat. Vasile Şoimaru a descoperit urmaşi ai Şoimăreştilor (bravi demnitari domneşti cu numele iniţial de Navrăpescu) chiar la Verşeni. Doctorul în economie de la ASEM aparţine el însuşi acestei familii istorice şi venise în satul de pe malul Moldovei să-şi cunoască “verii de gradul V-VI”, provocând „colateral” şi acel eveniment cultural, inedit pentru mediul sătesc.
Atunci, la Verşeni, s-a întâmplat să primesc o carte direct din mâna unui autor, cu dedicaţie şi autograf din partea “părintelui” ei. Până atunci, dascălul anodin de la şcoala din Mirosloveşti, în persoana mea, chiar dacă mai fusese în preajma unor scriitori, nu mai avusese onoarea să i se şi daruiască produsul făuritorului de carte chiar din mâna cărturarului.
Autorul respectivului volum – o operă editorială de 512 pagini, impresionantă şi prin ceea ce ţine de arta tipografică – avea atunci 54 de ani. Astăzi (chiar azi!), autorul monografiei “Neamul Şoimăreştilor – 500 de ani de istorie” (cartea la care am făcut referire) împlineşte 64 de ani. Iată motivul pentru care gândurile mele speciale se îndreaptă acum, cu o motivaţie profund intrinsecă, către conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, cel care mi s-a dezvăluit ca fiind nu doar subiectul unui privilegiu de o zi, ci mult mai mult decât atât.
De atunci, din 2003, dr. Vasile Şoimaru a redirecţionat traseul meu de individ social pe o orbită în jurul său, a faptelor sale în Cetate, în jurul Basarabiei fraţilor greu înceraţi de istorie, în jurul cărturarilor şi artiştilor chişinăuieni, inaccesibili mie în afara acestei întâmplări numite Vasile Şoimaru. Profesorul basarabean mi-a dezvoltat motivaţie pentru actul cultural care excede mediul sătesc, invitându-mă la consistentele şi frecventele sale acţiuni dedicate sufletului românesc, uneori folosindu-şi subtil autoritatea sa de dascăl universitar asupra dăscălaşului rural, dar de cele mai multe ori lucrând subliminal asupra-mi, spre a-mi induce că acest gen de atitudine la care eram îndemnat mi se potriveşte).
Desigur, eu n-am făcut “gaură-n cer” prin asta, dar mi-am umplut mie însumi o gaură-n suflet, de parcă m-am redefinit ca om, ţinut mereu la curent cu ce face publicistul, coordonatorul şi/sau autorul, coautorul de carte basarabeană, organizatorul de manifestări culturale (aniversare sau comemorative), lansări şi prezentări de carte, ori de expoziţii fotografice cu tematică legată, mai ales, de istoria zbuciumată a românilor din jurul României.
În deceniul care a trecut de la evenimentul ce m-a ataşat, printr-un mecanism interior greu de descifrat, de dr. Vasile Şoimaru, faptele intelectualului chişinăuian au ajuns să însumeze o zestre demnă de tot respectul celui care se învredniceşte să i-o cunoască. Fiind un statornic colaborator al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chişinău, unde şi-a proiectat şi organizat cele mai multe din actele sale culturale, bibliografii acestei complexe şi prestigioase instituţii i-au dedicat volumul biobibliografic “Un om al faptelor – Vasile Şoimaru” (2011). Rezultă din bogata lucrare (328 pg.) că profesorul şi publicistul basarabean a adăugat repertoriului său de unităţi bibliografice zece cărţi noi de autor sau în coautorat, respectiv coordonator, şi marea majoritate a altor entităţi publicistice şi iconografice din cele 1351 de unităţi bibliografice înregistrate până la acea dată, la care se adaugă recenta carte comemorativă “Cotul Donului 1942, eroism, jertfa, tradare” (2012, Chisinau), tipărită în o mie de exemplare. Iată, scriitorul realizează mai mult de o carte pe an, dacă e să ne referim doar la acest tip de produs cultural, marca dr. Vasile Şoimaru.
Dar nu atât cantitatea e de subliniat la cărţile lui Vasile Şoimaru, cât, mai ales, militantismul care stă la baza naşterii lor, dăruirea excepţională a Omului care trăieşte românismul cu toată fiinţa spirituală care-l defineşte. Activismul Omului Cetăţii care poartă numele Vasile Şoimaru poate fi relevat observând diversitatea faptelor sale în acelaşi contex al înaltului spirit românesc care îl animă pe profesorul de la ASEM. Din aceeaşi biobibliografie amintită aflăm că biografii săi au constatat că entităţile bibliografice ale protagonistului proiectului lor editorial “sparge tiparele” în materie, prin gama de entităţi, corespunzătoare câtorva zeci de compartimente bibliografice.
Revenind la ceea ce reprezintă dr. Vasile Şoimaru pentru mine, învăţătorul de la Mirosloveşti, aş putea spune multe, vibrând de o bucurie specială. Aş putea chiar să-mi recunosc, trădându-mă pe mine însumi, şi un oarecare oportunism din această întâmplare, căci, cunoscându-l, dr. Vasile Şoimaru m-a calificat drept «calfă» a sa, a Meşterului Zidar de edificii intermediate de Cuvânt, fiindu-mi mentor şi girant în exerciţiile mele publicistice, onorate de spaţiul tipografic al unor prestigioase publicaţii chişinăuiene. Dar nu sunt atât atins de patima “domnului cu boii de funie” (M. Sadoveanu, referitor la ţăranul care aspiră la poziţia socială a notarului), cât, mai ales, de lumina pe care umanistul (deşi e doctor în ştiinţe realiste) de la Chişinău o revarsă tainic asupra mea, prin frumuseţea sufletului său zbuciumat de grija Neamului despărţit de “Prutul-separatistul” (expresia sa), râul pe nedrept anatemizat, căruia vrea, cu înflăcărare, să-i înlocuiască calificativul cu un altul aflat în antinomie: “unionistul”. Lumina revărsată spre mine, anonimul, dinspre universitarul Vasile Şoimaru (încă nu îndrăznesc să-i spun “Prietenul”, ca să nu-i scad statura) vine din frumuseţea caracterului său, croit în anii copilăriei după chipul şi asemănarea unei familii de mazili din Cornova, om dintr-o bucată, în stare să-şi dea şi cămaşa de pe el pentru dreptate (nota bene: cazul românului caucazian căruia i-a cumpărat un costum popular românesc, ca să repare promisiunea demagogică făcută acestuia de către Vladimir Voronin), ori în stare să dea înapoi Guvernului, Preşedintelui Ţării înaltele distincţii de Stat primite, fiindcă acestea, în judecata sa cinstită, nu acopereau faptele cărora le erau destinate, ori fiindcă medaliile erau oferite şi vitejilor, şi laşilor, decăzând astfel la starea de tinichele.
Şi încă ceva. Întâlnirea mea cu dr. Vasile Şoimaru, întâmplare din care decurg consecinţe folositoare pentru mine şi în prezent, mă atinge şi cu un alt unghi de penumbră: propria-mi gelozie. Adică pe Vasile Şoimaru, la Mirosloveşti, nu-l preţuiesc doar eu, ceea ce înseamnă că nu-mi pot însuşi singur bucuria rezultată din această trăire, fiindcă ea - bucuria - trebuie împărţită cu o însemnată parte a comunităţii mirosloveştene. Dr. Vasile Şoimaru este deja “Cetăţean de Onoare “ al comunei noastre şi e atât de prezent la noi, fizic şi spiritual, încât e arhicunoscut în satele comunei, de la preşcolari, la bătrânii matusalemici pe care, chiar recent, i-a cercetat şi mângâiat pentru suferinţele lor la Cotul Donului. Şcolarii mici, de exemplu, când află că vine "Dom’ Şoimaru" la Mirosloveşti, îşi spun unii altora, fără dram de îndoială că va fi întocmai: “Dom’ Şoimaru vine să facă Unirea; câte oleacă de fiecare dată, că Unirea nu-i lucru uşor”.
Consăteanul nostru (adoptat) dr. Vasile Şoimaru a fost în medie de 3-4 ori pe an la Mirosloveşti, ceea ce înseamnă de zeci de ori, în total. Şi de fiecare dată a venit cu cărţile dânsului ori ale altora (basarabeni şi bucovineni), cu reviste de peste Prut, ori adesea însoţit de ilustre personalităţi chişinăuiene, scriitori şi artişti. Asta înseamnă că micii noştri elevi spun adevărul: Domnul Vasile Şoimaru, când vine la Mirosloveşti, vine să facă Unirea, un alt fel de Unire: “Unire-n cuget şi-n simţiri”.
Mulţumim D-le Dr. Vasile Şoimaru! Şi, la ceas aniversar, LA MULŢI ANI, CU SANATATE! Ca să puteţi DESĂVÂRŞI UNIREA.
Gheorghe Pârlea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu