Nu ne momiţi cu satul cel global...

Nu-ncerce nimeni a ne măslui/ Obârşia-ncrustată cu bun nume,/ Ni-i felul nostru-n viață de a fi/ Porunca Ziditorului de lume.// Vin alţii de aiurea să ne spună/ Că ni-i vetustă marca şi cu-ndemn/ Că-i potrivit ca naţia Română/ Să poarte, după vremi, un alt însemn.// Zic ei că-i prea adâncă și umilă,/ Mătania ce-o închinăm la Cer/ Şi că din astă râvnă-ne sterilă/ Ni-i permanentul nostru efemer.// * Eu zic că te înşeli cumplit, străine;/ La tine, efemeru-i permanent –/ La noi acum-ul e și ieri, și mâine,/ La voi, e doar huzurul din prezent.// Voi nu ştiţi nici de mamă nici de tată,/ N-am vrea să fim nicicând orfani ca voi,/ Noi moştenim averea ce ni-i dată,/ Și o sporim mereu, chiar şi-n nevoi.// Nu ne momiţi cu satul cel global,/ Vă este râvna zel zădărnicit,/ Căci noi am răzbătut din val în val/ Pân’ce-am ajuns aici de neclintit.// Deschisă-ți este poarta mea, străine,/ De-mi eşti cumva prietenul râvnit,/ Te-oi ospăta-n pridvor cum se cuvine,/ Că-n pravila de neam, străinu-i omenit.// Nu-ncerce nimeni a ne măslui/ Obârşia-ncrustată cu bun nume,/ Ni-i felul nostru-n viață de a fi/ Porunca Ziditorului de lume. Gheorghe Pârlea