DE NECLINTIT
Nu
poate nimeni măslui
Obârşia-ncrustată-n bunul nume,
Ni-i
felul nostru de a fi
Porunca
Ziditorului de lume
Vin
alţii de aiurea să ne spună
Că
ni-i vetustă marca, şi cu-ndemn
Că-i
potrivit ca naţia Română
Să
poarte, după vremi, un alt însemn.
Ni-i
prea adâncă, prea umilă,
Zic
ei, mătania la Cer,
Şi
că din râvna-ne sterilă
Ni-i
permanentul efemer.
Eu
zic că te înşeli, străine!
La
voi e totul doar prezent.
La
noi prezentul e un mâine,
La
tine, efemeru-i permanent.
Voi
nu mai ştiţi de mamă şi de tată!
Noi
nu suntem orfani ca voi,
Noi
moştenim averea ce ni-i dată,
Crescută
chiar şi din nevoi.
Nu
ne momiţi cu satul cel global!
Vi-i
râvna zel zădărnicit,
Căci
noi am răzbătut din val în val
Pân’ce-am
ajuns de neclintit.
Deschisă-i
poarta mea străine,
De-mi
eşti prietenul râvnit.
Te ospătez şi azi, şi mâine,
Dar nu îmi cere să mă mint.
Te ospătez şi azi, şi mâine,
Dar nu îmi cere să mă mint.
Nu
poate nimeni măslui
Obârşia-ncrustată-n
bunul nume,
Ni-i
felul nostru de a fi
Porunca
Ziditorului de lume.
Gh. Pârlea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu