Melancolii autumnale...

Ispita Toamnei

Toamna-şi leapădă veşmântul   

Şi-mi aşterne la picioare   

Rochia-i clătită-n soare   

La care râvneşte vântul.   

  

Goală, parcă-i mai gingaşă   

Zâna roadelor rotunde   

Şi-o ispită mă pătrunde   

Să o chem la mine-n casă   

  

Dar rivalii mă-nconjoară,   

Unul ce m-atacă-i Vântul,   

Celălalt, măre Pământul –   

Şi Toamna rămâne-afară.   

  

Ţine sita-n mână Vântul,   

Cerul blând culoarea-şi cerne,   

Jos un curcubeu s-aşterne   

Şi se bucură Pământul…   

  

Iar eu trist, rămân înfrântul   

Şi mă-mbăt, întru-mpăcare,   

De parfum şi de culoare,   

Prihănit mereu cu gândul…  

BLITZ-URI… DE TOAMNĂ

1. Palme crăpate  

Şi obrajii copţi la soare –  

Răsplata-n hambare.
 

2. Ciori în gâlceavă  

Îi răpesc omului roada –  

Nucul îşi zornăie darul.
 

3. Strugurii traşi pe roată  

Varsă-n ciubere lacrimi rubinii –  

Buze dulci, în răsfăţ.
 

4. Cer zugrăvit în pepit  

Spre orizonturi văratice –  

Neobositele călătoare.  

5.Chipuri de oameni  

În tărtăcuţe de dovleci –  

Copiii le dau viaţă.  

6. Codrul îmbracă  

Straie de carnaval –  

E Duminica lui.  

7. Papagalii vegetali  

Îşi leapădă leneş penajul –  

Cerul cheamă iarna...  

8. Ciocănelele cercetează  

Oasele cele  scorburoase –  

Bonete pătate cu roşu...  

9. Îmi cauta obrajii  

Şi mi-i pălmuieşte nedrept –  

O mână a cerului.    

(Terţinele acestea, de sine stătătoare, au fost alcătuite ca haiku-uri, dar fără constrângerea legată de numărul de  silabe, regulă care, înţeleg din consultarea unor materiale, începe să fie ignorată de creatorii de minipoeme haiku din afara ţării de origine a acestei specii literare – se invocă faptul că limba japoneza are altă structură fonetică, comparativ cu limbile europene.)