POEME... ABURINDE

Bineţe-mi dă un înger, pogorând din cer

Ne naştem să hrănim mirarea –

Etern extaz în faţa Totului Suprem.

Gândesc că, tainic, Întâmplarea

Rosteşte pentru mine azi un nou poem

Urzit să-mi lumineze zarea…

Pe cine,-n cale,  să întreb acum:

E vis poemul? O iluzie la drum?

Aflat-am, în sfârşit, şi marele mister:

La o răscruce desenată în eter,

Bineţe-mi dă un înger, pogorând din cer.

Ce-ar fi să fiu un exorcist?...

Cu mâna streaşină pe frunte,  

Scrutez, prin ochiul meu firav,  

Azurul tulburat, spre munte,  

De griul Marelui Zugrav.   

*  

Ades, şi cerul cel din noi  

E-ntunecat de norul greu –   

Şi-n ce furtuni şi aspre ploi  

Ne poartă fiii lui Atreu!  

***   

Ce-ar fi să fiu un exorcist,  

Acel care alungă răul  

Din cel pătruns de anticrist,  

Ce-ar fi, chiar eu să fiu eroul?  

*  

Să fiu acel ce mută stânca,  

De-i stă în cale vreunui bine…   

Dar, vai, ce palidă mi-i brânca   

Şi ce bicisnic sunt în sine!  

*  

Şi totuşi e în noi arvuna –  

Un grăuncior de Dumnezeu –  

Ce poate risipi furtuna  

Adusă-n om de vreun Boreu.  

*  

Ce-ar fi, în mine-adânc să sap  

După granula de-ametist,  

Să pot de rele să vă scap?   

Ce-ar fi să fiu un exorcist?... 

Rondelul anilor ce trec

Ca râul cel ce şi-a uitat izvorul,

Curg anii, valuri după valuri.

Rămân în pietre lacrima şi dorul

Şi-un rest de viaţă între maluri.

Şi surd ecou străpunge muritorul,

Adus cu valul dinspre dealuri:

“Ca râul cel ce şi-a uitat izvorul,

Curg anii,  valuri după valuri.”

Si amintirile plutesc cu norul

Spre-amontele cu idealuri –  

Neîmplinite avataruri –,

În timp ce anii-şi curg întruna zorul

Ca râul cel ce şi-a uitat izvorul.

Foto: Portret de Dimitrie Loghin