În
condiţiile în care deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial crea
premizele instaurării regimului de influenţă sovietică în România, îngrijorarea
îmbrăcă forme de rezistenţă în rândul proprietarilor de pământ. Pierderea
dreptului de proprietate asupra mijloacelor de existenţă însemna şi pierderea
demnităţii umane, relaţie binară consacrată ca atare în istoria românilor.
Învăţătorii şi preoţii satelor erau cei de la care ţăranii cu pământ aşteptau
soluţii salvatoare, fie şi iluzorii.
Mişcarea
de rezistenţă armată din Munţii Făgăraş şi cei ai Banatului avea un
corespondent – aş zice, nu mai palid – şi în Moldova. Părintele Neculai Filip, fost paroh al parohiei alcătuită din satele Soci şi Brătești în perioada când cele
două sate alcătuiau comuna Soci, plasa Paşcani, judeţul Fălticeni (1923-1929),
a fost unul dintre liderii acestei mişcări de rezistenţă în zona de vecinătate
a judeţelor Neamţ şi Iaşi. Învăţătorul Alexandru Hrib din satul Bordea, comuna
Ştefan cel Mare (Neamţ), Constantin Mahu din Verşeni (azi, în comuna Mirosloveşti,
judeţul Iaşi) şi preotul Nicolae Filip
din Brăteşti (azi, judeţul Iaşi) înfiinţaseră o organizaţie, "Frontul Patriei",
menită să mobilizeze şi să orienteze rezistenţa împotriva colectivizării – care
începuse, în zona de influenţă a organizaţiei, în satul Bârgăoani-Neamţ, unde
sătenii s-au răsculat, săvârşind violenţe soldate cu răniţi şi arestări.
Părintele
Neculai Filip, autoritar şi puternic motivat în lupta sa împotriva regimului
abia instaurat, alcătuise un fel de platformă-manifest a mişcării, pe structura
compoziţională a rugăciunii împărăteşti "Tatăl nostru", păstrată în
arhivele Securităţii. Organizaţia tipărea manifeste de îndemn la nesupunere şi
le răspândea într-o zonă care avea ca limite satele de pe cursul inferior al râului
Moldova, în cele două judeţe menţionate atingând, ca extremitate nord-vestică,
satul Pipirig, iar sudică, oraşul Roman. Capii organizaţiei purtau asupra lor
arme recuperate de pe linia Frontului Moldovei şi se întâlneau conspirativ în diferite
case, adesea în beciul secular al
Hanului Ancuței, unde Alexandru Plugariu din Tupilați făcea legătura cu membrii
organizației din stânga râului Moldova (Soci, Brătești, Hălăucești).
Securitatea
vremii a avut confruntări rebele cu ei, în urma uneia Constantin Mahu fiind
silit să împuşte un miliţian, în zona Fălticeni. Hărţuiţi de Miliţie şi
Securitate, luptătorii sunt copleşiti de numărul mare al securiştilor şi miliţienilor,
însoţiţi de câini dresați.
Organizaţia
a fost destrămată în urma unor confruntări armate violente. În vara anului 1951
confruntarea e soldată cu moartea celui mai activ combatant al organizaţiei,
respectiv Constantin Mahu, şi arestarea celorlalţi, în frunte cu părintele Neculai
Filip. Cu un an înainte, după o trădare a unui membru, Pleşca zis Chioru din Bârgăuani, o confruntare de amploare a avut loc în preajma casei învăţătorului
Hrib, din satul Ştefan cel
Mare, în care se afla şi Constantin Mahu, înarmat cu un automat şi
grenade. Acesta i-a acoperit pe învăţător şi soţia lui (şi ea, combatantă),
după care a reuşit să scape şi el, aruncându-se într-o fântână din sat, în care
a stat toată noaptea în apă, până la brâu. Soldaţii şi miliţienii, care
umpleau un camion al Securităţii din Bacău, nu i-au putut prinde pe urmăriţi
decât în anul următor.
Grupul
fruntaşilor organizaţiei este descoperit de Securitate în satul Boureni, în
casa unui gospodar care îi trădează pe fugari. Au loc schimburi de focuri în
care cad victime animalele din gospodăria care îi adăpostea pe trăgătorii din
podul grajdului. Acelaşi Constantin Mahu, luptător călit pe front și supranumit
"căpitanul Mateianu", îi acoperă pe ceilalţi cu rafale de automat
ieşite de pe bagelele acoperişului. Rănit la picior, deci fără capacitatea de a
fugi şi conştient că, în urma uciderii miliţianului de la Fălticeni și a altora în confruntarea căreia îi rezista acum cu dârzenie, îl aşteapta condamnarea la moarte, Mahu se împuşcă mortal în
locul numit Fântâna Tâlharului din pădurea aferentă satului Boureni. După alte informații,
e mai sigur însă că Mahu a căzut în lupta inegală descrisă mai sus.
Adăpostiţi
la Schitul Boureni de către părintele-stareţ Vartolomeu Bodoaşcă (originar din
Mirosloveşti, judeţul Iaşi), învăţătorul Hrib şi soţia lui sunt descoperiţi şi
arestaţi. Faptul atrage după sine şi arestarea stareţului, care avea să
sfârşească într-un mormânt necunoscut dintr-o închisoare comunistă. Știm însă că părintelui stareț de la Boureni i-a fost întocmit dosar penal de către securitatea comunistă și pentru solidarizarea lui cu Zaharia Husărescu, șeful serviciilor de informații din Basarabia interbelică,
A
urmat arestarea părintelui Filip şi trimiterea lui, spre a fi anchetat, la Securitatea din
Bacău. Aici este torturat sălbatic, spre a-şi trăda camarazii. Debutul
supliciului a fost îndepărtarea bărbii preotului cu o lamă care mai mult
smulgea decât tăia. Iată cum descrie episodul un martor ocular, Neculai
Airinei, atât cât i-a putut intermedia vizorul celulei sale: „…deodată, văd că deschide o uşă [un
gardian] şi apucă acel ţigan pe unul care avea barbă mare. Îl trage afară, îl
pune pe un scaun, aduce o maşină de bărbierit, îi pune o lamă ruginită, dă cu
puţină apă pe barbă şi începe a răşpălui. Lama nu putea tăia părul, dar pielea
toată a tăiat-o; şi a început a curgea sângele cum stropeşte popa cu aghiazma
la Bobotează”. După
"şedinţele" de anchetă, preotul este dat pe mâna aceluiaşi gardian
ordinar, „frizerul”, care îl snopeste în bătăi. Într-una din zile gardianul
iese din celula părintelui Filip „răcnind
şi înjurând” că preotul s-a sinucis. În realitate, gardianul încerca să-şi
acopere crima. Victima lui murise în urma bătăilor pe care i le-a aplicat cu
barbarie. Acesta i-a legat, după ce l-a ucis, o bucată de sârmă/cablu în jurul
gâtului (o variantă vorbeşte de fâşii rupte dintr-o pătură) spre a insinua sinuciderea.
Cum s-au derulat ultimele clipe de viaţă ale părintelui Neculai Filip (în 1952)
aflăm de la acelaşi Neculai Aioanei, martor pe cale auditivă, aflat în celula
vecină cu a preotului. „Bufniturile au
durat cam zece minute”, zice vecinul de celulă, după care, urmând o pauză,
aude gardianul strigând cu prefăcut reproş asupra nefericitei victime: „Te-a spânzurat dracu’, şoaită împuţită!”. Moartea
lui Neculai Filip în această împrejurare e susţinută şi de martorul Vasile Iosif Isac. Trupul preotului a fost azvârlit într-un camion şi îngropat într-un loc
necunoscut, mărturiseşte acelaşi Neculai Airinei din Pipirig, luptător al mişcarii
de aceeaşi natură, dar într-un alt grup (şi „povestea” acestuia e eroică şi
cutremurătoare).
La
puţin timp, în urma „metodelor" de anchetă, preoteasa părintelui Filip a
trebuit să fie internată într-un spital din Iaşi, unde a şi murit repede. Se
crede că deznodământul cutremurător al preotului Filip (şi al soţiei sale) a
avut consecinţe pozitive pentru ceilalţi membri ai organizaţiei, căci Securitatea
a sistat arestările în rândul membrilor organizaţiei. Mai precis, rezultatul va
fi fost consecinţa tăcerii parintelui Filip, chiar sub abominabila tortură. Oameni
de plămadă excepţională, caractere de înaltă demnitate, cărora noi, oamenii prezentului, le datorăm măcar menţinerea vie în memorie.
Surse:
- Neculai
Aioanei „Mărturisirile unui condamnat la moarte”, Ed. Agaton, Fagaras, 2010
- Grigore
Caraza – „Aiud însângerat“, Ed. „Vremea”, 2004
www.procesulcomunismului.com/mărturii/.../popa_nic_represiune_neamţ_3_4.pdf
- „Calvarul
deţinuţilor anticomunişti botoşăneni”, consemnat de Dumitru Ignat; vezi
http://www.jurnalulliterar.ro/articole/Scrieri-documentare/Alexandru-Hrib/410/19
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu