duminică, 22 martie 2020

LA RESTRIȘTE




LA RESTRIȘTE

Bunicul fuse la război,
La fel și tata, mai apoi.
Tristețe, sânge, moarte, jale -
Mereu destinul cel din cale.

E în ființa noastră stampa:
A fi sau a nu fi de sprijin rampa.
E-n om și frica, și speranța,
Nu, însă, e la el Instanța.

Părea că fuse asta pân' la noi,
Cei netrecuți prin molime,  război,
Căci ne credeam stăpâni în toate...
Acum, ne suflă moartea-n spate.

Ne-om vindeca, mă-ntreb, de-acel preaplin
De noi? De-nstrăinarea de divin?
Ne-om lămuri c-atunci când vine moartea
Râvnim la Cer?... "Ne ține, Doamne, partea!"

Gheorghe Pârlea


Foto: Medici dintr-un spital din Italia (în Rugăciune, în timpul Pandemiei de Covid-19 

duminică, 1 martie 2020

Ce-o fi oare... Mărțisorul







Ce-o fi oare Mărțișorul?...
O fi chipul Împlinirii
Împletit, în timp, cu Dorul,
Veșnicul dual al firii?
O fi Pacea și Vâltoarea,
Temele mereu pereche
Ce-și redefinesc lucrarea,
Una nouă, una veche?
Și de ce în șnur s-arată
Cele două plăsmuiri
Numai pe la noi, la Vatră,
Când e firea-n primeniri?...
*
Dar de ce vreau noimă eu
Când taina cea ferecată
E urcată-n empireu?...
S-o lăsăm pe altădată.
Ce e cert, fără vreun “dar”
E că lumea are-n “cheie”,
Pe lângă un Calendar,
Un Bărbat și o Femeie.
Mărțișoru-ar fi binomul
Care,-n toată stirpea mea,
Întărește,-n termeni, Omul:
E un “EL”, lângă o “EA”.
Gheorghe Pârlea


STEJARUL LUI ANDRIUȚĂ (sau... A fost doborât un mit local)

Trecutul, acest segment aparent comensurabil al timpului, perceput anterior Prezentului, trezește în noi adesea o stare de spirit pe care o ...