Ce-o fi oare Mărțișorul?...
O fi chipul Împlinirii
Împletit, în timp, cu Dorul,
O fi Pacea și Vâltoarea,
Temele mereu pereche
Ce-și redefinesc lucrarea,
Una nouă, una veche?
Și de ce în șnur s-arată
Cele două plăsmuiri
Numai pe la noi, la Vatră,
Când e firea-n primeniri?...
*
Dar de ce vreau noimă eu
Când taina cea ferecată
E urcată-n empireu?...
S-o lăsăm pe altădată.
Ce e cert, fără vreun “dar”
E că lumea are-n “cheie”,
Pe lângă un Calendar,
Un Bărbat și o Femeie.
Mărțișoru-ar fi binomul
Care,-n toată stirpea mea,
Întărește,-n termeni, Omul:
E un “EL”, lângă o “EA”.
Gheorghe Pârlea
.webp)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu