In memoriam – Andrei Vartic

Cuvânt omagial, rostit la M-rea Diaconeşti cu prilejul ceremoniei dedicate împlinirii unui an de la trecerea în nefiinţă a scriitorului basarabean Andrei Vartic

Distinsă D-nă Vartic, Dragă Ioane (dacă-mi permiti acest familiarism, deşi ne vedem a doua oară), Onoraţi prieteni basarabeni ai Comemoratului, stimată asistenţă,

Înainte de a rosti numele celui din pomelnicul adormiţilor întru veşnicie, pe care cu pioşenie îl omagiem astăzi, voi pronunţa, cu recunoştinţă, un nume de pe lista celor vii: al domnului conferenţiar universitar Vasile Şoimaru. Doctorul în economie, al carui nume abia a fost pronunţat, îndeplineşte în relaţia noastră, între altele, rolul de călăuză, de onorant şi de folos însoţitor pe cărările spirituale către fraţii basarabeni, către cei a caror existenţă, în suferinţă şi demnitate, ne era aproape necunoscută.

Aşa am ajuns noi, cei din Mirosloveşti, să-i cunoaştem, personal sau prin intermediul faptelor lor culturale, pe câţiva – poate dintre cei mai reprezentativi – exponenţi ai intelectualităţii basarabene. Aşa am auzit despre existenţa intelectualului polivalent Andrei Vartic, în legătură cu fiinţa căruia conjugăm, azi, verbele doar la timpul trecut.

Un alt mult-preţuit prieten basarabean al nostru, dl.Vlad Pohilă, scriitor şi gazetar, ne-a oferit prilejul, sub pseudonimul Vlad Prisacaru, de a-l cunoaşte pe Andrei Vartic dintr-un cuprinzator eseu al său pe care l-a intitulat “Andrei Vartic, intelectualul- orchestră”. Autorul acestui demers publicistic din BiblioPolis a găsit inspirat metafora din titlul amintit, căci, după cum o decodifică, aflăm că Andrei Vartic era unul dintre cei mai apropiaţi intelectuali români de statura culturală consacrată, în contextul Renaşterii, de sintagma "un enciclopedist". Cum altfel poate fi numit posesorul unor profunde cunoştinţe în atât de diverse domenii precum fizica, astronomia, matematica, informatica, istoria, arheologia, literatura, filozofia, arta dramatică şi arta în general? – mai ales în această epocă a aprofundării neverosimile a domeniilor cunoaşterii.

Cu doar câteva luni înainte ca Andrei Vartic să intre subit în veşnicie, doctorul Vasile Şoimaru ni-l promisese într-o vizită la Mirosloveşti. N-am apucat acest privilegiu, din păcate. Dar, într-un fel, această promisiune a fost împlinită printr-o simbolică suplinire a celui ce nu ni s-a mai putut arăta în trup şi suflet şi nouă, cetăţenilor rurali, ispitiţi de evenimentul indus de către prietenul nostru comun. Ca să răzbune această poticnire în onorarea promisiunii, un titlu de glorie pentru doctorul V. Şoimaru, acesta ni l-a adus într-o zi cu totul specială pentru noi, mirosloveştenii, când sărbătoream Ziua Satului, pe fiul său, tânărul Ioan Vartic. Însoţit de distinşii prieteni ai comunităţii noastre – artista emerită Ninela Caranfil, scriitorii Vlad Pohilă şi Nicolae Rusu – , fiul celui pe care, în deplină cunoaştere sau în superficială percepţie, îl omagiem astăzi, a venit să ne dăruiască ultima carte a tatălui său, “Codul de la Voroneţ”, apărută la Editura “Vicovia” din Bacău.

Alaiul acesta basarabean, încărcat de spiritul celui pe care tocmai îl omagiase, lansându-i cartea amintită, mi se pare, chiar aici, la Diaconesti, ne-a transmis şi nouă starea lor de graţie la sărbătoarea satului nostru. Deşi inocenţi şi profani, prin vizitatorii noştri am anticipat bucuria specială de a-l cunoaste mai adânc pe intelectualul deplin Andrei Vartic, trăire adancă indusă de conţinutul cărţii amintite. Cum să nu fie aşa, căci Andrei Vartic a pătruns în natura materială şi imaterială a trăitorilor de pe glia neamului nostru până către începuturile Omului. Le-a descoperit amprentele spirituale arhivate în te miri ce simboluri, inaccesibile (sau aproape inaccesibile) până la el ştiinţelor consacrate să le descopere şi să le înţeleagă. De aceea, uneori – ne lasă să pricepem Vlad Prisacaru –, savantul acesta, oarecum bizar prin îndrăzneala demersurilor sale, era privit cu rezervă de către confraţii îndrituiţi cu cercetarea ştiinţifică. Nu lipseau însă nici entuziaştii în jurul său, cei care aveau o percepţie pozitivă faţă de metodele de cercetare ale investigatorului vizionar. Cine, spre exemplu, a mai avut inspiraţia şi capacitatea de a extrage din ansamblul picturii Voroneţului o secvenţă sinonimă Cinei cea de taina a lui Leonardo da Vinci şi de a interpreta mesajul operei anonime de la Voroneţ în maniera intelectuală în care a făcut-o Andrei Vartic? Cu ingrijorarea celui responsabil de starea sufletului insuflat de Dumnezeu în coroana creaţiei Sale, Omul…

Dar câţi sunt cei care au pătruns în tainele privind rolul politic şi spiritulal al miilor de monahi-ostaşi din misterioasele aşezăminte monastice ale Evului Mediu, dăltuite în stâncile malului drept al Nistrului? Câti sunt, de asemeni, cei care încă le ţin piept delatorilor valorilor noastre spirituale? căci, între apărători, înţeleg că Andrei Vartic era vredniul “paznic de pe culmi” – ca să folosesc metafora poetului N. Dabija. Câţi opun rezistenţă “resentimentarilor” noştri, cei care sapă la “canonul” spiritual al gândirii româneşti, cei care ignoră, deliberat, matricea spiritului nostru naţional – pe Eminescu? (vezi “Timpul lui Eminescu”, lucrare apărută tot la Bacău). Câţi văd în Mioriţa o podoabă spirituală a Creaţiei populare naţionale, forţa nobilă a sacrificiului, semnificaţiile mistice ale acestei misterioase creaţii? Puneţi în cumpănă cât cântăreşte Mioriţa pentru A. Vartic şi cât preţ pun pe ea cei care o reduc la o sintagmă adjectivală menită să zugrăvească peiorativ, decăzut, structura psihologică a poporului român. Sunt oare destui cei care l-au înţeles pe acest răscolitor al marilor întrebări ale Neamului şi ale Umanităţii? Sunt oare destui cei care i-au înţeles zbuciumul?, căci, în percepţia Doamnei Ninela Caranfil, actriţa de la Chişinău, oamenii din stirpea culturală a lui Andrei Vartic sunt “oameni zbuciumaţi”.

Dar câtă dăruire a oferit Andrei Vartic, aflu din Literatura şi arta, Neamului Românesc de pe meleag basarabean, răstignit de atâtea ori – şi iată, tot de atâtea ori înviat. Ce ardere incandescentă a luminat şi încălzit în Andrei Vartic – şi din el înspre afară, către camarazii săi – în lupta pentru eliberare naţională a românilor basarabeni!

Cititorul de rând pe care-l reprezint aici e copleşit de grandoarea, totuşi tragică, a acestei personalităţi. Totuşi tragică, fiindcă militantismul său, în atât de diverse şi nobile cauze, n-a apucat să-şi pârguiască toate roadele. Iarna vieţii sale a năvălit peste toamnă şi i-a răvăşit livada. Dar ce inspirată îndreptare, pentru această dezordine provocată de destin, găseşte prietenul şi tovarăşul său de luptă, Dl. Nicolae Dabija, în cel mai recent eseu al său din Literatura şi arta. Anume, parafrazandu-l pe distinsul autor, Andrei Vartic a deschis drumuri, desigur drumuri rar umblate, sau chiar neumblate. Prin urmare, drumurile acestea sunt “poteci”, sunt cărările “omului-potecă” Andrei Vartic, lăsate moştenire altor generaţii, exponenţilor acestor contigente, celor cu forţa creativă şi cutezanţa deschizatorului de drumuri.

Fie ca spiritul acestui complex intelectual, plecat acum dincolo de posibilităţile percepţiei noastre, să se bucure de odihna cea meritată, să trăiască aievea, dincolo de hotarele pământeşti, misticul pe care Andrei Vartic – Omul complet, cel care scruta Cerul – l-a pătruns aici, jos, mult prea jos pentru înalţimea vredniciei sale de muritor. Dumnezeu să-l ierte!

Publicat în Literatura şi arta (30 septembrie, 2010), la cererea expresă a D-lui acad. Nicolae Dabija, redactor-şef al publicaţiei numite, cea mai reprezentativă prezenţă la evenimentul comemorativ, alături de Dl. conf. univ. dr. Vasile Şoimaru

Gheorghe Pârlea