Astăzi am ieşit în câmp. Reverie. Din nou, grânele s-au copt.

Mâna care face pâine

Dă-mi, Doamne, pâine!

căci trupul cel de azi

e viaţa mea de mâine…

Ştiu, rodul spicului

cu raza Ta îl arzi,

sfinţind mâna voinicului…

*

Cuptorul, însă, Doamne, e la mine

şi-i pregătită mâna care face coca,

ba, ciar e aprigă ca vorba…

Doar dă-ne, Doamne, pâine!

*

În lan dă, Doamne, spic bogat!

În rest, luăm noi seama…

Bunica era meşteră la frământat

dar a-ntrecut-o mama…

Acum, la fiică-i mâna care face pâine

şi ea m-alintă de-a aflat tot satul,

dar eu râvnesc, Slăvite, la o zi de mâine –  

la o-mplinită zi a faptei

când mâna cea care frământă aluatul

va fi mâna…nepoatei…

*
Dar când întinzi sărmanului o mână
(cum un proverb stă să ne spună),

e gata să o vrea şi pe cealaltă:
adică, Doamne, vreau să zic

că am şi…strănepoată;

şi că taviţele-i de pâine-s cu...nisip.

*
Cu-ngăduinţă, Doamne, de la Tine,

sărut deci…mâna care face pâine!