Nu pot trece fără reacţie peste faptul că – azi – o
personalitate care m-a cucerit prin ceea ce percep eu că reprezintă ea între
semenii Neamului nostru, cei aparţinând prezentului, îşi aniverseaza a 66-a zi
de naştere. Cifrele evenimentului nu definesc un jubileu, dar eu cred că orice
zi din viaţa celui la care mă refer e un motiv de sărbătoare. De ce? Fiindcă
fiecare zi din viaţa Domniei Sale echivalează, prin distincta şi distinsa personalitate pe
care o reprezintă, cu adevărul întru
românism, cu înalţimea curajului şi a demnităţii civice, cu puterea
vindecătoare a dăruirii de sine. Toate acestea având ca vehicul de exprimare –
Cuvântul. Desigur e vorba de cuvântul omului, al Omului însă aflat în graţiile
Domnului, căci puţini sunt cei care pot face cu verbul ceea ce face poetul,
prozatorul, eseistul, publicistul, oratorul, gânditorul care, repet, azi îşi
adaugă încă o filă anuală la Cartea propriei vieţi.
Ceea ce reprezintă pentru mine personalitatea
la care mă refer – în înţelesul meu mult limitat de modesta-mi alcătuire
socio-culturală – e, fireşte, rezultatul receptării mele subiective, înţelegere intermediată doar de câteva dintre cărţile pe care le semnează şi de
revista cu opt pagini de ziar în format clasic pe care o conduce de de aproape
un sfert de veac (şi pe care o primesc, ca atare, de mai bine de un deceniu, de
câteva ori pe an la Mirosloveşti, printr-un
onorant mesager, dar pe care o citesc săptămânal, de câţiva ani, în
format electronic). În plus, mi-am conturat ideea de frumuseţe umană asupra celui pe care îndrăznesc (cu sfială) să vi-l
dezvălui aici, nepermis de sumar, şi prin intermedierea câtorva întâlniri
directe cu Domnia Sa, privilegiu care mi-a relevat şi omul spontan – nu omul
elaborat sever, precum alter ego-ul său din laboratorul scriitorului,
savantului, ci pe omul dintre noi, omul întreg, cu trup
şi cu fulguieli (echivalentul minutelor hărăzite mie pentru asta) din ceea ce-l defineşte pe om ca zestre a
sipetului purtat cu el la vedere.
Sunt încă sub efectul binefăcător al
recentei întâlniri, la Chişinău, cu Omagiatul
de azi din inima mea, întâlnire prilejuită de lansarea albumului etnofotografic
“Românii din jurul României” al profesorului universitar Vasile Şoimaru.
Sărbătoarea de la Academia de Studii
Economice din 16 mai a.c. nu ar fi avut anvergura binemeritată, dacă nu ne-ar
fi dezvăluit asta, acolo, cel care mereu pătrunde dincolo de ceea ce vede ochiul comun.
Cum să nu fie aşa?, căci dânsul e dăruit cu “Cel
de-al treilea ochi”, că are orizont larg spre zările înţelegerii, fiind
mereu “Paznic pe culmi”, că dânsul
îşi are mereu efectuată “Tema pentru
acasa”.
Dar să vă dezvălui acum (dacă nu veţi
fi dedus asta din cele câteva indicii deja prezente aici) numele Omagiatului de azi din inima mea. Am
s-o fac, într-un sfârşit mult prea grăbit, dar nu inserând lapidar cele două
Cuvinte care, pe rând sau însumat, sunt adesea precedate sau urmate de altele
care îi consacră statura, cum ar fi: academician, poet, scriitor, publicist,
redactor-şef, tribun ş.a. Eu am să vi-l dezvălui, ca într-o şaradă, prin
intermediul câtorva cuvinte grele ale limbii române, cuvinte care chiar ni-l relevă
nouă, cititorilor săi, pe cel căruia îi dedic aici modestul meu omagiu:
Neam, Inimă, Carte, Ochi, Limbă, Adevăr, Eminescu;
Dumnezeu,
Artă, Basarabia, Imn, Jertfă, Acasă
La mulţi ani, distinsului Omagiat de azi
din inima mea!
(Şi iertare, că îndrăznesc!)
(Şi iertare, că îndrăznesc!)
Gheorghe Pârlea
15 iulie 2014, Mirosloveşti
P.S.
Mi se asociază, în demersul meu aniversar, primarul comunei mele, dl Ionuţ Gospodaru, care tocmai a semnat adresa de aducere la cunoştinţă a Hotărârii Consililui Local prin care, ca un omagiu prilejuit de aniversarea zilei de naştere, i se conferă distinsului Om de Cultură de la Chişinău titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Mirosloveşti, judeţul Iaşi.
Mi se asociază, în demersul meu aniversar, primarul comunei mele, dl Ionuţ Gospodaru, care tocmai a semnat adresa de aducere la cunoştinţă a Hotărârii Consililui Local prin care, ca un omagiu prilejuit de aniversarea zilei de naştere, i se conferă distinsului Om de Cultură de la Chişinău titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Mirosloveşti, judeţul Iaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu