Un viscol de două zile i-a întroienit ograda ca pe vremurile copilăriei. Acareturile păreau nişte gorgane neolitice. Doar pe ici-colo li se zărea câte o muchie dezgolită din coama acoperişului. Cum-necum, gospodarul reuşi a-și croi un tranșeu, cu ocolişuri convenabile, până la coteţul păsărilor. Şopronului alăturat cotețului, coana Iarnă îi meşterise ușă albă şi pufoasă. Abia ce a îndepărtat două lopeţi de omăt din alcătuirea aşa-zisei uși de ocazie, că o găină captivă în acea încăpere îi sări în faţă, împroșcându-l cu pulberea rece a cerului. Și-a astâmpărat sperietura şi a intrat să vadă cum a reuşit galinaceea lui să înfrunte singură gerul nopții într-un loc nepotrivit iernării vietăţilor înaripate ale gospodăriei. Găsi acolo un petic de paie, iar în mijlocul lui… profitul cel râvnit de gospodar: un ou. Îl puse cu grijă în buzunar și se-ndepărtă de culcuşul de necesitate al zburătoarei sale, continuând ore bune să-și destroienească rudimentara sa gospodărie și să mai crape la lemnele cele de salcâm, tari și groase ca oasele mamuților ce vor fi trăind cândva pe lume.
După pauza de prânz, își continuă “privilegiul” de sătean cu traiul ca în “sânul lui Avraam”, spre invidia orăşeanului, şi-și prelungi osânda cea fără pic de creativitate.
Pe înserat, cuibărită între perne, cu ochii ţintă la o telenovelă turcească, nevastă-sa îi strigă, de cum îl simți intrând pe uşă”: “S-a ouat cumva vreo găină?”. Şi, înainte de a îndruga vreun răspuns, gospodarul se simți atins ca de fulger în memoria sa temeinică de septuagenar. Dădu să zică ceva cu voce tare, dar îi ieși, şoptit, cam atât: “Ptiu, neisprăvitule! Oul!… Oul cel de dimineaţă”!… Băgă circumspect mâna în buzunar şi… Şi și-o retrase repede, precum o scoase din scorbura pupezei Nică a’ lui Ştefan a’ Petrei, demult, când cu povestea “cucului arminesc” care spurca dis-de-dimineață satul Humulești.
Ca să-și potolească ţâfna, se răsti la nevinovata lui pereche de-o viaţă, cerându-i imperativ ajutorul. Că iată ce i se poate trage bietului sătean de la un pârdalnic de ou!
Şi… ce-a urmat? O biată imagine prozaică, în baie: nevasta-sa ţinea cu două mâini, la marginea căzii, haina de corvoadă a bărbatului, iar el, că tot avea mâna năclăită de materia lăuntrică a oului cel strivit în loc nepotrivit, spăla ofuscat buzunarul scos afară din găoacea şubei. Și asta, aducându-și aminte de “oul lui Columb”, de cum să stea oul în vârf, fără efecte colaterale. “Trebuia numai să-ți vină în gând, netotule! Atât!”, îi șopti stafia lui Columb.
“Deh, farmecul vieţii la ţară, pe timp de iarnă”, își zise pățitul cel devenit priceput, consolându-se instantaneu.
Gheorghe Pârlea
Gheorghe Pârlea
Miroslovești, 10 ianuarie, anul Domnului 2017
Foto: Pictură de Anca Bulgaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu