Cum-necum, gospodarul reuşi a-și croi un tranșeu, cu ocolişuri convenabile, până
la coteţul păsărilor.
Şopronului alăturat
cotețului, coana Iarnă îi meşterise ușă albă şi pufoasă. Abia ce a îndepărtat
două lopeţi de omăt din alcătuirea aşa-zisei uși de ocazie, că o găină captivă
în acea încăpere îi sări în faţă, împroșcându-l cu pulberea rece a cerului.
Și-a astâmpărat sperietura şi a intrat să vadă cum a reuşit galinaceea lui să
înfrunte singură gerul nopții într-un loc nepotrivit iernării vietăţilor
înaripate ale gospodăriei. Găsi acolo un așternut încropit din frunze uscate,
iar în mijlocul lui… profitul cel râvnit de gospodar: un ou. Îl puse cu grijă
în buzunar și se-ndepărtă de culcuşul provizoriu al zburătoarei sale.
Continuă ore bune
să-și destroienească rudimentara sa gospodărie și să mai crape la lemnele cele
de salcâm, tari și groase ca oasele mamuților ce vor fi trăit cândva pe lume.
După pauza de prânz,
își continuă privilegiul de sătean cu traiul ca în sânul lui Avraam, spre
invidia orăşeanului. Își îmbrăcă iar șuba soioasă și-și înnodă osânda cea fără
pic de creativitate.
Pe înserat, cuibărită
între perne, cu ochii ţintă la o telenovelă turcească, nevastă-sa îi strigă, de
cum îl simți intrând pe uşă: “S-a ouat azi vreo găină?”. Şi, înainte de a
îndruga vreun răspuns, gospodarul se simți atins ca de fulger în memoria lui temeinică de septuagenar. Dădu să zică ceva cu voce tare, dar îi ieși, şoptit,
cam atât: “Ptiu, neisprăvitule! Oul!… Oul cel de dimineaţă”! Băgă circumspect
mâna în buzunar şi… Şi și-o retrase repede, precum o scoase din scorbura
pupezei Nică a’ lui Ştefan a’ Petrei, cel cu povestea “cucului arminesc” care
spurca dis-de-dimineață satul Humulești.
Ca să-și potolească
ţâfna, se răsti la nevinovata lui pereche de-o viaţă, cerându-i imperativ
ajutorul. Că iată ce i se poate trage bietului sătean de la un pârdalnic de ou!
Ce a urmat? O
biată imagine prozaică, în baie: nevasta-sa ţinea cu două mâini, la marginea
căzii, haina de corvoadă a bărbatului, iar el, că tot avea mâna năclăită de
materia lăuntrică a oului cel strivit în loc nepotrivit, spăla ofuscat
buzunarul scos afară din găoacea şubei. Și asta, aducându-și aminte de “oul lui
Columb”, de cum să stea oul... în șezut. “Trebuia numai să-ți vină în
gând, netotule! Atât!”, îi șopti stafia descoperitorului Americii. "Deh,
farmecul vieţii la ţară, pe timp de iarnă”, își zise pățitul cel devenit
priceput, consolându-se instantaneu. Că omul din sat e... mai răbdător decât cel
de la oraș.
Gheorghe Pârlea
Foto: Pictură de Anca Bulgaru
.webp)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu