Cum l-am cunoscut pe generalul şi scriitorul de notorietate Radu Theodoru, un model uman neîntinat de timp şi de timpuri

 

În luna lui florar a lui 2014 s-a întâmplat să trec din nou Prutul, în Basarabia fraților noștri. Desigur, nu la vreun ordin militar şi nu cu zăngănit de arme… Iată, mă urmăreşte celebra formulă ostăşească “Ostași treceți Prutul!”, la care a răspuns, în iunie 1941, tatăl meu.

Am trecut atunci pentru a treia oară râul cel care încă ne mai desparte Neamul şi am făcut-o, ca de fiecare dată, la “ordinul” prietenesc al domnului conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, ca să particip la lansarea monografiei sale etnofotografice ,,Românii din jurul României”[1], volumul al doilea, o capodoperă între lucrările de acest gen, lucrare pentru care a primit Premiul Academiei Române.

Cu acest prilej, la Biblioteca Academiei de Studii Economice din Chişinău, unde a avut loc evenimentul, l-am cunoscut pe generalul de aviaţie şi, totodată, scriitorul de notorietate Radu Theodoru, un exemplu relevant (pentru mine, chiar revelator) în a exprima vivacitatea fizică şi mental-spirituală la vârsta senectuţii. Domnia Sa, ignorându-şi cei aproape 91 de ani, vârsta calendaristică, venise cu trenul de la Bucureşti ca să cinstească, prin prezenţă, fapta culturală a intelectualului chişinăuian. Universitarul V. Șoimaru îl întâlnise o singură dată pe faimosul general-scriitor, prilej bun pentru a-i dărui atunci un volum [2] al cărui iniţiator şi coordonator este, o carte omagială dedicată românilor jertfiţi la Cotul Donului, în războiului care trebuia să readucă Acasă teritoriile româneşti smulse din trupul ţării de tiranul de la Răsărit.

Generalul nonagenar a privit fapta profesorului şi publicistului Vasile Şoimaru ca pe un gest de demnitate personală ce suplinea indiferenţa crasă a statului român, la 70 de ani de la tragedia Armatei noastre din ultimul Război Mondial, însemnând asta 150 de mii de victime numai în câteva zile. Nicio urmă de respect oficial nu se arătase atunci pentru memoria acestor ostaşi ai Armatei Române, care au consacrat, în noiembrie 1942, cel mai tragic exemplu de jertfă supremă pentru Patrie. Şi scriitorul cu grad de general remarcase asta, dedicându-i basarabeanului care spăla ruşinea instituţională un articol de preţuire [3]. Venerabilul Radu Theodoru, participant la război (pe Frontul de Vest însă), avea însușită, cu uneltele documentaristului, dimensiunea acelui măcel şi a dedesubturilor strategico-politice care au accentuat masacrul. Şi mai ştia acest înţelept, om de arme şi profund cunoscător al istoriei, că ostaşul oricărei armate din lume e absolvit de orice eroare politică (dacă va fi fost cumva și în cazul la care fac referire) săvârşită de cei ce l-au trimis în tranşee. La noi, pesemne că nu se ştie (încă!) asta.

Generalul de Flotilă aeriană, scriitorul, Omul cel trecut prin experienţa umană a unui veac, a fost, la evenimentul cultural de la Chişinău, cel mai aplicat şi mai plastic comentator al monumentalei lucrări editoriale lansate în prezenţa unui impresionant corp de erudiţi, parte considerabilă a elitei intelectuale basarabene. Printr-un autocontrol lucid, dându-şi seama de o oarecare nuanţă militărească a discursului său (contextualizat şi evenimentelor cotidiene provocate de Rusia, cu impact şi asupra R. Moldova), şi-a explicitat, cu flerul său fermecător, caracteristica disertaţiei sale, arătând că fiecare român trebuie să presteze cu “armele” aflate în dotare; şi i-a îndemnat pe intelectualii prezenţi (basarabeni, desigur) să uzeze şi ei de arma lor specifică – cuvântul scris –, spre a promova adevărul despre istoria naţiunii noastre, atât de denaturată în Basarabia de către fel de fel de prestatori oculţi. Totodată, venerabilul general, acest centru de interes al meu, un fenomen uman identic cu percepţia mea asupra celebrului actor Radu Beligan, s-a manifestat şi ca un receptor deosebit de motivat al discursurilor dedicate evenimentului prilejuit de originalul şi neobositul basarabean Vasile Şoimaru. M-a onorat şi pe mine atunci (solicitat fiind să rostesc şi eu câteva vorbe despre isprava editorială a profesorului Vasile Şoimaru) cu o schiţă de portret măgulitoare, inserată ca dedicaţie pe pagina de titlu a recentului său roman istoric, “Calea Robilor – Basarabia în flăcări” [4], abia lansat şi scris ca o replică la romanul lui Mihail Sadoveanu “Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă”. Iată, mai găsiţi-mi un scriitor care a putut zămisli un roman – carte cu o profundă încărcătură ştiinţifică şi o relevantă tuşă stilistică, de talia corifeilor literaturii noastre – la vârsta de nouăzeci de ani.

Cu acel prilej, ca făcând parte din grupul oaspete prefigurat de gazda noastră, am trecut împreună Nistrul, ca simbol al frățietății noastre cu etnia româneasca din Transnistria, și am făcut poze pe podul de peste râul care a înfruntat la hotarul de răsarit al românității hoardele veacurilor. De atunci, generalul nonagenar a devenit prietenul onorabil și onorant al nostru, adică al comunității în care îmi am baștina, acceptându-ne privilegiul de a-l avea “Cetățean de Onoare” al comunei.

Astăzi, distinsul general-scriitor, patriot de anvergura marilor noștri înaintași, își serbează ziua de naștere. Deși anii calendaristici au avut, firește, ceva spor asupra anatomiei dumisale exterioare, asupra vigorii spiritului său însă timpul și timpurile au fost de-a dreptul bicisnice în ceea ce ele dăunează omului.

Întocmai cum vă știm, Dle General Radu Theodoru, să înfruntați și anii mulți ce vi-i dorim adunați la cei 93, pe care i-ați onorat cu înaltul Dvs. civism!

Gheorghe Pârlea
Mirosloveşti, 17 ianuarie, 2017

P.S. Nu pot ignora, în demersul meu de aici, faptul că dl. general Radu Theodoru mi-a oferit, pe lângă trei cărți mai recente ale dumnealui, privilegiul de a-i fi fost musafir, implicit al distinsei şi ospitalierei sale familii extinse (reunită cu prilejul sfințirii Troiței Monument, la M-rea Comana), la reşedinţa de la Grădiştea (Giurgiu), împrejurare care mi-a consolidat convingerea asupra bunului raport al faimosului general nu doar cu aerianul (mediul său de Oștean al Patriei),  ci şi cu… pământescul.

Foto 1: Generalul de Flotilă de aviație Radu Theodoru, Generalul acad. Florian Tucă și consăteanul meu Ion Paiu, veteran de la Cotul Donului (la Troița-Monument de la Grădiștea, Giurgiu; aici, Sfințirea Troiței, la M-rea Comana)

Foto 2: Domnul General, la Miroslovești 

_______________________________
1. Românii din jurul României: monografie etnofotografică (vol.II), Vasile Şoimaru, Editura SEREBIA ( Chişinău) și Ed. MAGIC PRINT, Oneşti,  2014
2. Cotul Donului, 1942, coord. Vasile Şoimaru, Ed. SEREBIA, Chişinău, 2012
3. Un gest pentru istorie, Radu Theodoru, Revista RAPSODIA, Sibiu, ianuarie 2014
4. Calea Robilor. Basarabia în flăcări, Radu Theodoru, Ed. PACO, Bucureşti, 2013