O carte cât (şi ca) o Biblie: “TEROAREA COMUNISTĂ în RASSM (1924-1940) şi în RSSM (1940-1947)” de Alexei MEMEI
Către sfârșit de martie, 2012, însoţit de inginerul (şi maestrul fotograf) Marcel Porumbescu, un basarabean frumos clădit la trup şi, fără îndoială, în bună proporţie şi cu ceea ce nu se vede repede-repede dar se întrevede neîntârziat, dr. Vasile Şoimaru de la Chișinău mergea la Tg. Mureş, ca să sărbătorească, împreună cu ardelenii de la Biblioteca Judeţeană, bucuria aceea a Neamului care, pentru basarabeni, a ţinut doar douăzeci şi doi de ani. Şi, evident, să împărtăşească speranţa unei noi împliniri de aceeaşi natură.
De data aceasta, cărturarul
basarabean (e membru al UniuniiScriitorilor) se grăbea tare şi am convenit să
ne întâlnim într-o locaţie de pe traseul globe-trotterului (eticheta e absolut
justificată de sutele de mii de kilometri parcurse pe melegurile românilor împraştiaţi
prin lume). Întâlnirea ocazională cu prietenul nostru, un “om zbuciumat” (prin
cinstitele lui treburi în Cetate, în nota dregătorilor Şoimăreșteni pe care-i
continuă peste timp), a fost pe fugă. La despărţire mi-a întins, din mers, o
carte cât o Biblie, cu următoarea poruncă: “...s-o citeşti, că-i a
învăţătorului meu de istorie şi că a muncit la ea douăzeci de ani”.
Şi iată-mă astfel cu voluminosul
tom de circa 800 de pagini în braţe şi cu “misia” de suflet – să-l citesc.
D’apoi cât crede universitarul de la ASEM că poate citi dăscălaşul rural de la
Mirosloveşti, cu gospodărie pe cap, tocmai când treburile urgente de primăvară
trag omul de mânecă chiar şi în somn?!
Desigur, nu l-am dezamăgit nici
acum pe cel devenit onorantul meu prieten, care (mi-a specificat expres) nu dă
cărţile scrise de osârditorii cărturari din Basarabia decât celor asupra cărora
e convins că le şi citesc. Şi, onorat că mă aflu printre cei selectaţi de
rigurosul distribuitor (el însuşi făuritor) de carte basarabeană, mi-am
asumat, de data asta, un travaliu care mi-a întrecut cu mult solvabilitatea.
Efortul meu intelectual (lectura uriașului volum), cu folos în ce mă priveşte, a
trebuit însă să se concretizeze şi într-un modest omagiu de cititor, adus harnicului
autor. Am aflat mai apoi, indirect, că la împlinirea demersurilor necesare tipăririi acestui volum monumental (o parte însemnată a
acestei acţiuni) a contribuit şi cel care mi-a intermediat privilegiul de a fi
printre beneficiarii acestei opere. Prin urmare, textul de faţă,
respectiv o conexiunea inversă, e un mod de a mulţumi, cu măsură diferenţiată,
celor cărora le datorez folosul acestei proteice lecturi. Și, în subsidiar,
spre a-i întări celui ce mi-a oferit cartea, credința că are o bună intuiție
asupra celor presupuși de dânsul ca fiind buni receptori ai scrisului basarabean.
*
Cartea istoricului Alexei
Memei, “Teroarea comunistă în
RASSM (1924-1940) şi în RSSM (1944-1947)”, Ed. “Serebia”, Chişinău,
2012, e o carte “grea”, un tratat aplicat de istorie a ocupaţiei ruseşi,
bolşevice, în vatra românilor din Est. E o carte de căpătâi pentru istorici,
dar şi pentru cei care ştiu, de la Bălcescu încoace, că “istoria e cea dintâi
carte a unui neam”. Mânat de curiozitatea celui nerăbdător să afle, precipitare
născută din puţinătatea timpului rămas pentru asta, am citit-o într-o oarecare
grabă, ceea ce mă obligă să revin aspura ei. Categoric, însă, pentru oricine o
are, cartea lui Alexei Memei e o carte de uz permanent. E concentraţia unei
întregi chimii bibliografice, in contextul temei amintite, căci conţine 1171 de
note de subsol. E cartea unui Sisif învingător.
Dar ce-şi propune în ea autorul
(în înţelesul cititorului comun pe care îl reprezint)? Aflu asta şi prin
contribuţia intermediară a prefaţatorului: dr. hab. conf. univ. Anton Moraru,
distinsul istoric pe care îl citesc cu interes din “Literatura şi arta”.
Aşadar, din bogata bibliografie
consultată de autor rezultă că demascarea politicii coloniale ruseşti în
teritoriile locuite de români suferă de o anumită indulgenţă, ce relevă o
atitudine de obedienţă a autorilor faţă de stăpânii-invadatori, chiar dacă
preocupările acestor autori înseamnă, cantitativ, o sumă de peste 200 de
lucrări, în perioda 1924-2008. În Ucraina, constată istoricul A. Memei, aceeaşi
problematică este relevată mult mai realist, exemplificând cu o lucrare
fundamentală din 2002. Referitor la istoricii şi politologii occidentali,
aceştia tratează respectiva problematică subiectiv, privindu-i pe moldovenii
transnistreni ca pe o etnie diferită de români.
În ce priveşte strategia
bolşevică de deznaţionalizare, mai ales prin infometarea populaţiei româneşti
din Transnistria şi, implicit, consecinţele acesteia, Alexei Memei găseşte
cusururi şi în lucrările unor autori pe care nu-i suspectează de rea credinţă,
dar pe care îi taxează pentru superficialitate – spre exemplu în politica de
înfometare organizată, din perioda 1930-1933, când aceştia au centrat
cauzalitatea foametei pe condiţiile meteorologice accidentale. Ei, arată autorul,
au neglijat o corelare corectă a fenomenului cu ceea ce se întâmpla, în aceeaşi
periodă, şi în Basarabia unită cu Ţara, unde lipsurile permiteau totuşi un trai
omenesc.
Principiile ştiinţifice ale
cercetării istorice, care (conform prefaţatorului) “constituie suportul
teoretic şi metodologic al lucrării”, îl motivează superior pe Alexei Memei să
rescrie şi să dezvolte obiectiv – pe baza logicii ştiinţei, a metodei
statistice de analiză şi cercetare – politica specifică expansionismului
bolşevic în teritoriile româneşti din stânga Nistrului, teroarea abătută asupra
băştinaşilor transnistreni.
Lucrarea ştiinţifică a lui Alexei
Memei este inovativă, ne asigură dr. Anatol Moraru, căci prin ea “a fost
deschisă o nouă direcţie de cercetare, completă şi profundă, a crimelor
regimului totalitar şi comunist în RASSM şi RSSM”. Este dezvoltată de
autor, pentru prima oară în istoriografie, folosirea “metodelor economice şi
sociale” în teroarea organizată cu scopul dominaţiei totalitare în RASSM,
folosindu-se “metode de genocid” (sintagma este uzitată frecvent de autor).
Amplul volum aflat aici în
atenţia cititorului care îndrăzneşte această modestă cronică este conceput în
două părţi, denumite în firească relaţie cu “cadrul cronologic şi geografic”
deductibil din titlul cărţii. Perioadei comuniste în RASSM (1924-1940) îi
dedică nouă capitole, iar perioadei comuniste în RSSM (1940-1947), două
capitole.
Autorul îşi fondează ampla
cercetare pe treizeci de lucrări specificate în Bibliografie şi pe o multitudine
de materiale de arhivă, introduse pentru prima oara în circuitul ştiinţific (ne
asigură prefaţatorul). Între aceste documente de arhivă, multe cu
menţiunea”strict secret”, am numărat peste 100 de tabele statistice, liste
nominale, interogatorii, rapoarte, anchete de partid etc., numai pentru primul
capitol.
Demonstraţia aurorului cu privire
la metodele terorii comuniste folosite în Transnistria – ce au avut drept
consecinţe orori calificate în dreptul civilizat drept “crime împotriva
umanităţii” – se desfăşoară în jurul unor evenimente şi acţiuni care constituie
epicentre ale fenomenului istoric cercetat, “direcţii de acţiune” (cum le
numeşte autorul în “Încheierea” volumului), după cum urmează: răscoalele
ţăranilor din stânga Nistrului, deportarea ţăranilor înstăriţi în Siberia şi în
nordul URSS, colonizarea satelor de moldoveni cu demobilizaţi ruşi şi ucraineni
ai armatei roşii, cuprinderea forţată a ţăranilor în colhozuri şi exodul
colhoznicilor, înfometarea organizată, măcelul de la Nistru (pentru RASSM);
represiunile comuniştilor în stânga Nistrului, excluderea din partid a
comuniştilor aflaţi sub administraţie românescă în timpul războiului, politica
de cadre a partidului comunist, foametea organizată în 1945-1948 (pentru RSSM).
Cartea lui Alexei Memei are
capacitatea de a “furniza” oricui o citeşte “materialul probator” pentru ceea
ce autorul califică în titlul cărţii drept “teroarea comunistă”, ca strategie,
tactică de deznaţionalizare pentru a stăpâni. Metodele legate de
înfometare însemnând exterminarea în masă a populaţiei băştinaşe, între altele,
determinând până şi atrocităţi legate de canibalism – consecinţe care
produc cititorului similitudini cu practicile naziste. Ţăranilor moldoveni nu
le rămâneau, în condiţiile date, decât câteva perspective, privind viaţa sau
moarte: să treacă Nistrul în Basarabia aflată sub administraţie românescă, cu
riscul de a fi împuşcaţi de soldaţii armatei rosii (în postură de grăniceri),
să se spânzure sau să moară de foame (“umflaţi”), să se revolte, cu preţul impuşcării
sau deportării.
Iată, în întărirea celor de mai
sus, căteva exemple. Numai în trei luni din iarna anului 1933, doar într-o arie
limitată a hotarului pe care îl reprezenta Nistrul, au trecut frontiera în
Basarabia (România) 314 familii în ianuarie, 425 (1449 suflete) în februarie,
503 familii (1644 suflete) în martie. Dar cu ce preţ!? Sute, chiar mii de
împuşcaţi. La Olăneşti a fost înroşită gheaţa Nistrului de sângele celor 40 de
transfugi moldoveni, împuşcaţi mortal în timpul treceri hotarului. La una din
cele 20 de răscoale din RASSM, asupra satului Plosca s-au tras 360 de bombe,
iar în satul Mălăieşti (satul natal al autorului cărţii) au fost împuşcaţi la
primărie, ca represalii, 50 de ţărani.
Desigur, exemplele tragice sunt
abundente. Un ţăran, urmare a obligaţiilor de predare a produselor agricole
(peste puteri), s-a spânzurat, într-un gest de protest, punându-şi biletul de
obligaţiune la nodul spânzurătorii încropite. Un altul, după ce predase 830 de
kg de produse a fost bătut bestial, până la hemoragie (pe urechi), doar fiindcă
nu mai putea da diferenţa de 124kg. Şi cine credeţi că erau călăii? Erau
împuterniciţi politici, terorişti, miliţieni, ostaşi ai armatei roşii, bandiţi
de drept penal.
Teroarea îndreptată asupra
“culacilor” (chiaburilor) a dus la sărăcirea dramatică şi la moartea prin
înfometare, în cazul celor care nu au împărtăşit soarta deportaţilor, de fapt,
un calvar cu aceleaşi urmări. Dacă vom corela statistica oferită de autor cu
privire la numărul gospodăriilor aparţinând culacilor (344), număr extins până
la 3200 cu ţăranii mai înstăriţi, putem deduce că cei mai mulţi dintre
culaci (autorul nu a găsit liste complete) au luat drumul Siberiei, doar
observând listele cu cei propuşi pentru deportare de comitetele raionale (către
comitetele regionale) numai din raioanele Grigoropol, Tiraspol, Slobozia
– 481 de familii (apar în statistică încă 100 de persoane, pentru încălcarea
fâşiei de frontieră).
Printre deportaţi, o pondere mare
o ocupă învăţătorimea, care s-a opus bolşevizării şi a solidarizat cu ţăranii,
participând la mişcările lor de revoltă. Din listele nominale prezentate de
autor pentru mai multe categorii socio-profesionale, rezultă că au fost
deportaţi, numai în perioda 1928-1932, 109 învăţători.
Una din “direcţiile” asupra cărora
şi-a orientat cartea autorul e aceea din care să rezulte cum a crescut, în
RASSM, pondera populaţiei de origine rusă, ca metodă de stăpânire a
Transnistriei. Aflăm astfel, din subcapitolul corespunzător, că imediat după
inventarea republicii sovietice din Transnistria, încorporată Republicii
Sovietice Socialiste Ucrainene, pe măsură ce satele moldoveneşti erau
depopulate prin deportare, erau aduse în casele părăsite familiile
demobilizaţilor din armata roşie, de naţionalitate rusă sau ucraineană. Autorul
nu a putut obţine o statistică completă, dar e de-ajuns să ne facem o imagine
cu ajutorul unui tabel (care conţine o statistică ulterioară altor acţiunii de
această natură) din 1932. Acest tabel cuprinde situaţia unui număr de 791
de familii din respectiva categorie, cu toate facilităţile materiale şi
financiare de trai aferente. Acestora li se atribuiau funcţii de conducere în
colhozuri şi li se construiau case noi din contribuţiile fiscale ale
localnicilor sărăciţi şi exploataţi.
În problema “moldovenismului”
transnistrean, autorul ne oferă dovezi interesante, amuzante chiar,
observând preocupările acelor alchimişti care, evident, n-au putut să schimbe
natura unei limbi milenare, decât doar s-o schimonosească cu imixtiunea
rusismelor sau s-o înlocuiască cu limba rusă. Între “reformatorii” limbii
moldoveneşti se aflau ruşi şi ucraineni (nevorbitori de limba moldovenească),
acreditaţi să facă din limba băştinaşilor o limbă nouă, “…curăţată de
cuvinte româneşti în stil franţuzesc (sic!)”, divagau “lingviştii” inovatori,
ca “…să fie înţeleasă nu numai boierilor, dar şi muncitorilor şi ţăranilor
moldoveni”. Interesant că, printre cei numiţi în comisiile îndrituite cu
crearea “noii” limbi moldoveneşti, unii aveau şi “străluminări” în a
vedea că demersul lor “ştiinţific” (tărăgănat până la a provoca intervenţia
personală a tovarăşului Stalin) nu-i deloc fezabil. Şi iată ce-au îndrăznit ei:
“…atunci n-ar fi mai bine de aplicat în activitatea noastră limba română, care
este destul de dezvoltată şi are şi literatură?”. Desigur, aceşti îndrăzneţi
au fost ignoraţi. Şi s-a bătut pasul “pi loc”. Căci, cui îi trebuia limbă
moldovenească, fie ea şi una “nouă”, dacă observăm, doar ca un eşantion
relevant, că numărului de 58-59 de ştabi ruşi şi ucraineni din comitetele
executive ale organizaţiilor şi departamentelor raionale Slobozia şi Dubăsari,
raioane cu populaţie exclusiv moldovenească, îi corespundea un număr doar de
5-9 tovarăşi moldoveni.
În concluzia acestei mult prea sumare aprecieri asupra cărţii cercetătorului-arhivar
Alexei Memei (autoreactivat ca istoric de formaţie, conform studiilor, după
pensionarea din alte domenii), se poate afirma că acei ce vor citi această
“Biblie” a neamului românesc din stânga Nistrului/Prutului (vezi
sinonimia cu exodul evreilor din Vechiului Testament, cu diferenţele specifice)
se vor edifica – chiar şi numai pe baza documentelor de arhivă, dominante in
economia cărţii, fără a fi agasaţi de teoretizarea excesivă a autorului
(fiindcă lucrarea nu o conţine) – asupra a ceea ce a însemnat teroarea
bolşevică întrunul din centrele de interes ale Rusiei Sovietice. Unul
din acele pământuri strămoşeşti faţă de care – voi repeta mereu – noi,
cei din dreapta Prutului, ne facem vinovaţi (măcar) de…nedreaptă uitare.
Istoricul Alexei Memei, iată, ne ajută să ne facem penitenţa şi să ne mântuim
de vina detaşării de trecutul (vai, cât de apropiat!) atâ de zbuciumat al
fraţilor de Neam din estul Prutului.
Gheorghe
Pârlea
