Generalul şi scriitorul Radu Theodoru, un model uman nealterat de timp şi de timpuri

O întâlnire sui-géneris, la Chişinău

          Cu câteva zile în urmă am trecut din nou Prutul. Desigur, nu la vreun ordin militar şi nu cu zăngănit de arme… Iată, mă urmăreşte celebra formulă ostăşească, imperativă,  la care a răspuns, în iunie 1941, tatăl meu.

          Eu am trecut pentru a treia oară râul cel care încă ne mai desparte Neamul şi am făcut-o, ca de fiecare dată, la “ordinul” d-lui conf. univ. dr. Vasile Şoimaru – acum, ca să particip la lansarea monografiei sale etnofotografice “Românii din jurul României”[1], volumul al doilea, o capodoperă între lucrările de acest gen.

          Cu acest prilej, la Biblioteca Academiei de Studii Economice din Chişinău, unde a avut loc evenimentul, l-am cunoscut pe generalul de aviaţie  (şi notoriu scriitor) Radu Theodoru, un exemplu relevant (pentru mine, chiar revelator) în a exprima vivacitatea fizică şi mental-spirituală la vârsta senectuţii. Domnia Sa, ignorându-şi cei aproape 91 de ani, vârsta calendaristică, venise cu trenul de la Bucureşti ca să cinstească, prin prezenţă, fapta măreaţă (şi încă nu am folosit adjectivul cel mai relevant) a intelectualului chişinăuian, pe care generalul-scriitor îl întâlnise o singură dată. Profesorul basarabean îi adusese la Bucureşti, cu un an în urmă, un volum omagial [2], al cărui iniţiator şi coordonator este, dedicat românilor jertfiţi la Cotul Donului în războiului care trebuia să readucă Acasă  teritoriile româneşti, smulse din trupul ţării de tiranul de la Răsărit. Generalul nonagenar a privit fapta profesorului şi publicistului Vasile Şoimaru ca pe un gest de demnitate personală ce suplinea indiferenţa crasă a statului român, la 70 de ani de la tragedia Armatei noastre, însemnând asta 150 de mii de victime, în câteva zile. Nicio urmă de respect oficial nu se arătase atunci pentru memoria acestor  ostaşi ai Armatei Române, care au consacrat, în noiembrie 1942, cel mai tragic exemplu de jertfă supremă pentru Patrie. Şi scriitorul cu grad de general remarcase asta, dedicându-i basarabeanului care spăla ruşinea instituţională un articol de preţuire [3]. Venerabilul Radu Teodoru, participant la război (pe Frontul de Vest), avea dimensiunea acelui măcel şi a dedesubturilor strategico-politice care au accentuat masacrul. Şi mai ştia acest înţelept om de arme şi profund cunoscător al istoriei că ostaşul oricărei armate din lume e absolvit de orice eroare politică săvârşită de cei ce l-au trimis în tranşee. La noi, pesemne că nu se ştie (încă!) asta.

          Generalul, Omul cel trecut prin experienţa umană a unui veac, a fost, la evenimentul cultural de la Chişinău, cel mai aplicat şi mai plastic comentator al monumentalei lucrări editoriale lansate în prezenţa unui impresionant corp de erudiţi, parte considerabilă a elitei  intelectuale basarabene. Printr-un autocontrol lucid, dându-şi seama de o oarecare nuanţă militărească a discursului său (contextualizat şi evenimentelor cotidiene provocate de Rusia, cu impact şi asupra R. Moldova), şi-a explicitat, cu fler, caracteristica disertaţiei sale, arătând că fiecare român trebuie să presteze cu “armele” aflate în dotare; şi i-a îndemnat pe intelectualii prezenţi să uzeze şi ei de arma lor specifică – cuvântul scris –, spre a promova adevărul despre istoria naţiunii noastre, atât de denaturată, în Basarabia, de către fel de fel de prestatori oculţi. Totodată , acest centru de interes al meu, un  fenomen uman identic cu percepţia asupra celebrului actor Radu Beligan, s-a manifestat şi ca un  receptor de mare fineţe al discursurilor dedicate evenimentului prilejuit de originalul şi neobositul basarabean Vasile Şoimaru. M-a onorat şi pe mine (solicitat spontan fiind să rostesc şi eu câteva vorbe despre isprava editorială a profesorului Vasile Şoimaru) cu o schiţă de portret măgulitoare, inserată ca dedicaţie pe pagina de titlu a recentului său roman istoric, “Calea Robilor –  Basarabia în flăcări” [4], lansat la sfârşitul anului trecut şi  scris (şi) ca o replică la romanul lui Mihail Sadoveanu “Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă”.  Iată, mai găsiţi-mi un scriitor care a putut zămisli un roman – carte cu o profundă încărcătură ştiinţifică şi o relevantă tuşă stilistică – la vârsta de nouăzeci de ani.         

          În sfârşit, ca să mă eliberez de starea de entuziasm pe care mi-a indus-o întâlnirea cu acest model, nealterat de timp şi de timpuri, al coroanei creaţiei lui Dumnezeu, săvârşesc aici o impoliteţe faţă de dl. conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, românul basarabean de o remarcabilă calitate civică, dedicat trup şi suflet românismului, stare de spirit de la care era cât pe ce să fie deconectat de nedreptatea istoriei. Se cuvenea ca lui să-i dedic, în mod expres, manifestarea mea efervescentă, expresie a cuvantului scris, căci el mi-a prilejuit prezenţa la Chişinău şi bucuriile colaterale evenimentului pe care l-a creat la ASEM, instituţia academică al carei fondator este. Dar sunt sigur că distinsul meu Prieten mă va ierta, căci aceeaşi stare de spirit i-a produs şi dumnealui oaspetele său special de la Bucureşti, căruia i-a intermediat, ca un veritabil promotor,  emisiuni radiofonice si televizate în mass-media chişinăuiană, l-a trecut Nistrul, simbolic, şi a făcut, operativ, diligenţele necesare pentru vizita generalului la celebra Cramă de la Cricova. Şi mai ştiu (mai precis, presupun ) că universitarul de la ASEM, când a “conspirat” la aducerea generalului la Chişinău, m-a inclus şi pe mine în grupul-ţintă căruia i-a dedicat surpriza sa specială. Altfel n-ar fi sorbit empatic, din umbră, entuziasmul meu, ca efect al acestei întâlniri sui-géneris, în momentele mele de graţie, când generalul îmi era distins interlocutor. Îi mulţumesc adânc – şi pentru asta!

_______________________________

1.Românii din jurul României: monografie etnofotografică (vol.II), Vasile Şoimaru, Editura SEREBIA, Chişinău; Ed. MAGIC PRINT, Oneşti, SEREBIA, Chişinău, 2014 

2. Cotul Donului, 1942, coord. Vasile Şoimaru, Ed. SEREBIA, Chişinău, 2012

3. Un gest pentru istorie, Radu Theodoru, Revista RAPSODIA, Sibiu, ianuarie 2014

4. Calea Robilor. Basarabia în flăcări, Radu Theodoru, Ed. PACO, Bucureşti, 2013

El, conf. univ. dr. VASILE ŞOIMARU de la Chişinău, ne-a redeşteptat memoria legată de Basarabia şi ne-a relevat frumuseţea românismului fraţilor de Neam de la Răsărit, în tot dramatismul zbaterii întru rezistenţă

Conf. univ. Dr. Vasile Şoimaru de la Academia de Studii Economice din Chişinău (co-fondator al acestei instituţii universitare), fost deputat în Parlamentul R. Moldova, în două mandate, scriitor (publicist, monografist) cercetător al românităţii din afara României (implicit, călator notoriu şi maestru fotograf), autor si coordonator de proiecte editoriale este un intelectual de un activism neverosimil, dedicat plenar românismului, re-Unirii Basarabiei cu România.

Dr.Vasile Şoimaru însumează, pe 30 aprilie, 65 de ani de viaţă demnă şi rodnică în fapte dedicate Cetăţii şi Neamului moşilor şi strămoşilor săi.

Domnia Sa este Cetăţean de Onoare al comunităţii mele rurale şi onorant prieten personal. 

http://www.romaniidinjurulromaniei.ro/dr-vasile-soimaru/

OMAGIU

(Unui onorant şi drag prieten basarabean)

Şoimul cu glia-i scumpă peste Prut –     

Orheiul îl cunoaşte de demult –   

Iubirea-şi cântăreşte azi în sine,

Măsură dând averii strânse-n zile.

Adună azi din drumuri răscolite

Rodirile-i, cu osteneală rânduite,  

Urzind însă avid la altă împlinire.  

Vlăstar de viţă bravă, strămoşească,

Ales din codrii vajnici de goruni,

Stejar crescut în seva-ţi românească,

Inelele  mereu să ţi le-aduni,

Lăsând  în trunchiul Neamului străbun

Eterna lui plămadă de Român!

LA MULTI ANI, DRAG PRIETEN BASARABEAN!

(Mesajul meu aniversar însumează şi vocile transfigurate ale altor mirosloveşteni, în frunte cu primarul nostru, dl Ionuţ Gospodaru.) 

Stejarul lui Andriuţă, arbore secular, pe valea Moldovei, la Mirosloveşti 

                              

La stejarul secular de la a Mirosloveşti, ocrotit o vreme de strămoşii săi - Năvrăpescu (unul dintre ei, Andrieş), proprietarii moşiei pe care se afla acest  martor vegetal al traiului uman. A fost doborât, după şase secole de vieţuire (vârsta a fost identificată ştiinţific), de o furtună.

Dr. Vasile Şoimaru, plantând (împreună cu primarul), în locul bătrânului arbore devenit fosilă, un puiet de stejar adus din Basarabia, înnodând astfel firul istoriei străbunilor săi pe meleagurile mirosloveştene, lăsând şi urmele trecerii noastre prin viaţă. 

                           

UITE COLO... ASFINŢITUL

Măsor drumul ca să ştiu

Cât am mers – de unde viu –

Şi scrutez cât drum mai este

Pân’ la capăt de poveste.

Hăt departe-i răsăritul,

Uite colo asfinţitul…

Ce să preţuiesc mai mult?

Drumul lung, sau drumul scurt?

Am s-aleg, din ce a fost,

Doar ce n-am făcut cu rost.

Şi-am să schimb toate aceste

În finalul de poveste.

O poveste-n care eu

N-am fost prinţ, cât fost-am zmeu.

Dar mai trist decât atât

E că eu mi-am fost cuvânt.

Că puteam, dintr-un condei,

Să-mi pun vieţii alt temei,

Iar acum, la asfinţit,

Să privesc… un răsărit.

CE APROAPE NI-I... CHIŞINĂUL!

Comunitatea mirosloveşteană nu poate trece cu vederea că distinsul nostru Prieten de la Chişinău, Dl Vlad Pohilă, îşi aniversează azi ziua de naştere.

Cei care am avut privilegiul să-i fim din când în când în preajmă şi/ori să-i citim proteicele şi stilatele sale eseuri suntem deja conectaţi la o stare de spirit care înfrumuseţează, purifică, înnobilează.

De aceea, profităm şi de acest prilej aniversar ca să mulţumim întâmplării care ne-a intermediat privilegiul de a-l şti (atât cât e posibil pentru nişte săteni, ce suntem) pe Cărturarul de la Chişinău.

Aşadar, 

La mulţi ani, Stimate Dle Vlad Pohilă! Sănătate şi continuitate în puterea de creaţie şi de dăruire sufletească!

          

 În numele comunităţii din Mirosloveşti, jud. Iaşi,

 Ionuţ Gospodaru, primarul comunei;

 Gheorghe Pârlea

CUVÂNTĂTORUL

Vremuri trecute ni se dezvăluie,

Luminate de Iscoditor,

Alexandria îşi reclădeşte Bibliopolisul, 

Dând Chişinăului ce-i al Chişinăului.

Pomii, înfloriţi la Floreşti, poartă

Ofranda lui Germinar,

Harul Cuvântătorului

Irumpe în ecouri basarabene –

Limba română îşi rosteşte

Arderea în torţele Neamului.

"Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc fără să facă nimic."(Albert Einstein)

Scutec de lut

La început...

La început

Dumnezeu a creat Pământul,

căci Cerul – „Tăria” –

a fost, după Pământ, reveria.

Iar Pământul, încă netocmit,

a fost mai apoi

rânduit

absolut pentru noi,

să ne fie sacră Comoară –

Scutec de Lut, Esenţa,

din care Dumnezeu

ne-a modelat existenţa.

Atunci, dintr-un boţ de Lut,

Cuvântul de-nceput

ne-a prefigurat

(prin Adam)

şi pe mine,

şi pe tine,

vecine, străine…

*

Aşadar, ce zici, vecine?

Dar tu, străine?

Am oare dreptate

când strig de departe

şi zic:

“Când înălţaţi Turnul Babel,

ori când ieşiţi la picnic,

nu profanaţi veşmântul

prin care Domnul

ne-a-ngemănat cu Pământul!”?...

*

De am dreptate, vecine,   

străine –

profanatori

de cu zori –,

împărţiţi dreptatea cu mine,

Faceţi-i Pământului bine!…

În întâmpinarea Zilei Mamei

Mama

(poezie pentru copii)

Mama-i luna de pe cer,

Mama-i floare-n lăicer;

 *

Mama-i apa de izvor,

Mama-i strigătul de dor;

* 

Mama-i leac pentru durere,

Mama-i spicul ce nu piere;

* 

Mama-i leagănul iubirii,

Mama-i cheia nemuririi;

* 

Mama-i mâna mătăsoasă,

Mama-i dulcele Acasă.

***

Ce să-ţi dăruiesc eu ţie,

Ca răsplată că te am?

Îţi dau, mamă, pe vecie,

Dorul dulcelui tău ram,

Când departe o să-mi fie

Chipul tău – icoană vie.

ÎI SUNTEM MEREU DATORI LUI... EMINESCU