Şcoala sociologică românească, denumită prin sintagma generică care implică numele fondatorului ei („Şcoala Gusti”, promotoarea unei şiinţe noi in România interbelică) a oferit model aplicativ, dupa Al Doilea Război Mondial, pentru o adevărată „explozie” de monografii sociologice, sinteze în timp ale unor spaţii restrânse, ale unor colţuri de ţară care „rezumă zăcămintele (...), rezervele de energie acumulată ale naţionalului (...) şi ne descoperă pricinile de amorţire ale acestora” (D. Gusti).
Din 2004, satele comunei noastre, deşi târziu faţă de altele, se regăsesc şi ele „inventariate” în acest gen de lucrare editorială, prin strădania unei echipe de dascăli dedicaţi ai Şcolii din Mirosloveşti. Desigur, dascălii de şcoală rurală au avut nevoie în întreprinderea lor îndrăzneaţă de girul unor autorităţi, de „consiliere” ştiinţifică din partea acestora.
Unul dintre aceşti distinşi sfătuitori ai noştri, pe un palier important al lucrării monografice, a fost Dl. Prof. Univ. Dr. Doc. Petre Gâştescu, ofertant generos de date ştiinţifice care implică meleagurile locale şi de sfaturi specializate pentru conţinutul geografic (şi nu numai) al lucrării noastre. Generozitatea Domniei Sale ne împovărează cu recunoştinţa noastră (insolvabilă) pentru disponibilitatea de a ne fi fost îndrumător onorific la ambele ediţii ale Monografiei. Spre exemplu, pentru prima ediţie Dl Profesor ni s-a dedicat cu sacrificii mari din bugetul său de timp, căci, din câte ştim, avea atunci în îndrumare în jur de 20 de doctoranzi, în diferite etape, iar pentru ediţia a doua ne-a verificat şi adnotat segmentele de conţinut făcând-o într-o minimă unitate de timp, solicitată de noi cu o imputabilă îndrăzneală.
Desigur, privilegiul de a-l avea Mentor în modesta noastră întreprindere culturală pe ilustrul om de ştiinţă de la Bucureşti ţine de o conjunctură subiectivă, pe care noi am exploatat-o cu un oarece exces de oportunitate.
Dl Profesor este Fiu Ales al unuia din satele comunei noastre, satul Soci, meleag impregnat de vrednice fapte ale Trecutului, la ultimele evenimente tragice ale Istoriei Neamului Domnia Sa fiind chiar martor pentru modesta noastră lucrare.
Noi, localnicii, ştiam că Dl Profesor n-a încetat să-şi tragă seva din meleagul natal, chiar dacă desprinderea de casa părintească, de satul copilăriei s-a petrecut foarte de timpuriu. Şi efectul judecăţii noastre – anume că fiul lui Vasile Gâştescu (gospodar vrednic, ajutor de primar interbelic în Soci) şi mândria învăţătorului Ioan Pantilimon nu şi-a smuls de tot rădăcinile din locul unde încă mai supravieţuieşte speranţa veşniciei – a fost neaşteptat de benefic.
Deşi un Cetăţean Planetar, dacă ne gândim la impactul internaţional al lucrărilor sale ştiinţifice, la prezenţa în diferite comisii ale unor asociaţii şi uniuni ştiinţifice internaţionale, la misiunile sale de studiu în îndepărtatele ţinuturi de pe mapamond, Omul de Ştiinţă împământenit cu domiciliul în Capitală e cu sufletul mereu, adesea şi cu întreaga sa entitate, Acasă, la Soci. Nu mai departe de astă-vară a venit în sat să săvârşească rânduiala de pomenire creştinească la căpătâiul părinţilor săi. Atunci doar unul din cei îndatoraţi a avut bucuria să-i poată mulţumi direct. Un altul, iată, o face acum, pe altă cale şi cu vinovăţia întârzierii.
Dar mai ales, gândurile de preţuire ale modestului dascăl de şcoală rurală către eruditul Dascăl Universitar sunt însoţite aici de nostalgia vremurilor când satul dăruia Fii Bravi Cetăţii; satul cel din trecut, „sanctuarul unde s-a refugiat şi s-a păstrat manifestarea de viaţă a poporului român, (...) sinteza neamului (...), păstrătorul raporturilor metafizice ale naţiunii cu veşnicia”. (D. Gusti). Din acest gen de „sanctuar” s-a înălţat până la cele mai înalte culmi ale cunoaşterii ştiinţifice şi Cel căruia noi, cei „rămaşi la vatră”, îi nutrim recunoştinţa că ne reprezintă acolo unde puţini au acces.
La mulţi ani cu sănătate, Dle Prof. Univ. Dr. Doc. PETRE GÂŞTESCU!
(Publicat în revista online "Armonii Culturale", 22 nov. 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu