Articol-mesaj dedicat unui artist emerit din Basarabia, prieten al comunităţii noastre

Maestrul, la Mirosloveşti (2010)

Maestrul Vasile Iovu, un Moş Crăciun …prin curier

    Diferenţele în evoluţia socio-culturală a indivizilor aceleiaşi societăţi (naţiune, comunitate urbană sau rurală, grup profesional, familie) nu ar trebui să despartă (relaţional), invariabil, indivizii. Sau grupurile de indivizi cu niveluri de dezvoltare diferite . Şi constatarea aceasta a înţelepţilor, pe care eu doar am parafrazat-o,  îndrăznesc să cred,  e mai degrabă o redescoperire şi nu o licenţă a vreunui original creator de idei. Această “paradigmă” ar fi trebuit – şi, relativ, optativul s-a şi împlinit – să fi dat roade odată cu încropirea primei microsocietăţi umane. Principiul acesta al existenţei noastre în diversitate tolerată ni-i lăsat de Dumnezeul începuturilor…Destui din “cei mari” au manifestat înţelegere pentru “cei mici”. Ba chiar le-au descoperit acestora merite sociale (sau personale) auxiliare zestrei privilegiaţilor. Unii ar spune (şi oare ar trebui contrazişi?) că eu vorbesc de excepţii care întăresc regula, adica inversul…

    În context, la o scară microscopică, căci am în vedere doar o mostră, doar o mică izbândă, reamintesc, cu un scop aferent, deductibil în final, legătura noastra specială, a mirosloveştenilor, cu distinşii prieteni basarabeni.

    Între exponenţii unei colectivităţi rurale şi ai alteia, urbane, rareori se încheagă o legătură. Cu atât mai mult cu cât e vorba aici de un oraş mare, cu o puternică amprentă culturală – un reper în  a sublinia diversitatea – anume, Chişinăul. Şi un sat cu două mii de locuitori, ca al nostru (dar hai să extindem la spaţiul comunei, căci experienţa aceasta onorantă a atins şi satele Soci şi Verşeni). De aceea, coeziunea creată între aceste două exponenţiale grupuri umane, aparent  incompatibile, e absolut…mediatizabilă.

    Desigur, pentru orice succes colectiv e nevoie de un lider, de un iniţiator generos. Şi, în exemplul nostru, el a existat. Însă, ca o condiţie, s-a desprins din grupul citadin. Numele lui, zic unii, e rostit prea des, ar trebui pus “sub embargo”. Dar acest nume e notoriu, căci e nebănuit de des pe buzele unor exponenţi ai comunităţilor de români din cele patru zări ale Terrei. El e omul care-i cercetează pe confraţi, care-i întreabă de viaţă  cel mai frecvent. Spune “Românii din jurul României”şi, ca o condiţie “ombilicală”, rasună şi un nume: dr. Vasile Şoimaru.  

    Dar, ca să nu lungesc vorba şi să nu mă depărtez de titlul demersului meu, nu voi dezvolta  acest exemplu de “unitate în diversitate”, dealtfel, posibil cunoscut din câteva articole anterioare. Ci numai voi mai sublinia un nume drag, prin care să-mi întăresc exemplul de caz. Si, totodată, ca să facilitez ceea ce, pretenţios, se numeşte “conexiune inversă”, tur-retur.

    Altfel spus, am primit un Dar pentru care mesajul de mulţumire are nevoie de un vehicul special (presa, fie ea şi locală), sper, la fel de generos ca Destinatarul  mulţumirilor noastre. Domnia Sa, destinatarul,  este fermecătorul Maestru Vasile Iovu, care, după ce ne-a cunoscut, în bătătura noastră, şi ne-a exaltat cu miracolul artistic ieşit din naiul său, ne-a trimis recent, în preajma Crăciunului, în “sacul” unui curier al său – nu unul de rang inferior, ci tocmai cel care a făcut posibilă relevarea acestui frumos model de apropiere umană, peste diferenţele specifice –, un Dar inestimabil. Unul pentru suflet, care pune la modul absolut în evidenţă că drumul spre inimă e…”audiovizual”. Cu invariabila condiţie ca mesajul (artistic) să fie emis de instrumente desprinse din recuzita cetelor îngereşti. Sau mesagerul să fie chiar un înger – unul retrogradat de la “ceresc” la “pămantesc”. Şi cum Maestrul are o expresie senină precum cerului îngerilor – şi, mai ales, că acolo sus chiar are un înger al său, înălţat de la condiţia de “pământesc”, la cea de “ceresc” –, s-ar putea să…

    Totuşi, ştiind că dezbaterea cu privire la sexul îngerilor încă nu a sintetizat o concluzie, îl prefer – pentru generoasa-i ipostază în care ne-a implicat – un  “Moş Crăciun, prin…curier”. Mulţumim adânc, “Moş Crăciun cu Nai”, de la Chişinău! Colateral, preţuirea noastră şi…Curierului!                          

(Gheorghe Pârlea)

(Publicat în Ziarul online "Basarabia literară", Chişinău, 9.01.2011)