Mesaje poetice, basarabenilor

Dorul din Decembrie

(D-nei Ninela Caranfil – artistă emerită, D-lui Vasile Şoimaru – conf. universitar, D-lui Vlad Pohilă – scriitor, D-lui Nicolae Rusu – scriitor, militanţilor basarabeni pe tărâmul românismului)

Mă mistuie un dor de Mamă,
Deşi-s mereu în poala ei,
Mă mistuie un dor de Mamă...
Mi-i oare dorul cu temei?

Mă mistuie un dor de Casă,
Deşi-s mereu pe prispa ei,
Mă mistuie un dor de Casă...
Mi-i oare dorul cu temei?

Mă mistuie un dor de Ţară,
Deşi-s mereu la sânul ei,
Mă mistuie un dor de Ţară...
Mi-i oare dorul cu temei?

*
Suspină-o doină peste Prut
Şi doru-mi este tot mai tare,
Suspină-o doină peste Prut...
De ce mi-i doru-aşa de mare?!

Un bucium plânge-n Bucovina
Şi geme dorul meu în piept,
Un bucium plânge-n Bucovina...
De ce mi-e doru-aşa strident?!

*
E dorul meu ecou de dor
Din pieptul fraţilor uitaţi,
E dorul meu ecou de dor...
De ce-am uitat că ei ni-s fraţi?!

E dorul meu chemarea lor,
A fraţilor cu jind de Ţară,
E dorul meu chemarea lor...
Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară!

Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară!
Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară!
                       
Publicată în Literatura şi arta nr.  /2009
**************************************************

La moartea poetului Adrian Păunescu

Am scris această poezie spontan, sub următorul impuls:
Urmăream la TV. ceremonia de înmormântare a poetului şi activistului civic Adrian Păunescu. Lângă catafalcul său de pe platforma improvizată în Cimitirul Bellu se aflau, pentru a aduce omagiul funerar poetului, fruntea intelectualităţii române din Basarabia, între ei, poetul şi tribunul basarabean Nicolae Dabija, poetul care onorase în mai multe feluri comunitatea din Mirosloveşti: ne vizitase în două rânduri, ne dăruise cărţile sale cu autograf şi dedicaţii în versuri, între care proaspătul său roman (devenit repede celebru) “Tema pentru acasă” etc. Personal, ca modest cititor, l-am privit pe Dl. Nicolae Dabija ca pe un scriitor de aceeaşi factură cu poetul şi omul Adrian Paunescu (basarabean şi el, după locul naşterii), cu marele Grigore Vieru. Tustrei, cu sensibilitate (umană şi artistică) aleasă, cu vii sentimente naţionale, apropiaţi de mase (prin conţinutul şi mijloacele artei lor), neîntinaţi de slăbiciunea intrării cu orice preţ în "serviciile" curentelor literare postmoderniste, globaliste. Doi dintre ei nu mai erau, iar plecarea lor a fost subită…Mi-a încolţit pe loc o temere stranie (un asemenea tip de îngrijorare l-am întâlnit, la câteva zile, ca o coincidenţă ciudată, şi la un confrate al D-lui Dabija, Dl Ionel Căpiţă)…Şi am dat curs, spre în afară, gândului ascuns…

Reconciliere cu Domnul

S-a stins o altă flacără română,
Căci iar plecă un bard la Domnul…
Şi nicio vorbă caldă nu m-alină,
Şi nopţile-mi alungă somnul.

Mai ieri se înălţă la cer Vieru
Şi Păunescu-n grabă l-a urmat,
De parcă nu se-nchise bine ceru’,
De parcă Eminescu i-a chemat.

O, Doamne! Voia Ta e rost ceresc,
Dar, rogu-Te, alungă-mi grija
Că mult prea-Ţi place versul românesc
Şi că-l râvneşti cumva şi pe Dabija!

Ni-l lasă, Doamne, jos pe el!
Măcar să împlinim Unirea,
Căci versul lui – aici, nu-n Cer –
Ne luminează Regăsirea.


Iar de-i vei da Poetului şi timp
Să-şi lăcrimeze Împlinirea,
Orbirea-mi va fi jertfă-n schimb,
Privindu-Ţi strălucind Iubirea.

                                                  Gheorghe Pârlea
**********************************************
Două catrene aniversare

(Doctorului în economie, patriotului Vasile Şoimaru - autorul unor studii, articole, albume dedicate comunităţilor româneşti din afara României, un neîntrecut călător prin românime)

La zi aniversară, astăzi, se cuvine
Să-l caut şi să-i fac cu drag urare…
Dar cum să-i dau de urmă pe cărare,
Când el e veşnic călător prin românime?!

*
La şaizeci de ani e sus, pe creastă,
Şi lance de drapel îi este mâna.
Cât despre coborâş, să zăbovească:
Mai are încă de-nfruntat furtuna.

Spovedanie, pe malul drept

(dedicată distinşilor basarabeni pe care i-am cunoscut)

Mă iartă, frate, de mai poţi,
Că nu te-am apărat de hoţi!...
Mă iartă, frate, şi fii blând! –
Ţi-o cer spăşit şi suspinând...

Că fraţii tăi din nou sunt laşi
La Bucureşti, ca şi la Iaşi –
S-ascund nevrednic după fuste,
Clamând că eroismele-s vetuste...

*
Te ştiu întruna zbuciumat,
Drag frate, peste Prut uitat...
Te-aud săptămânal „la est de vest”
Rostind cuvinte de protest...

Te ştiu mereu visând în van
Că va mai face Neamul un Divan,
Te ştiu cu sârg pornit la drum,
Să ne uneşti într-un „Album..”.

Ştiu rana de pe chipul tău,
Blând frate drag din Chişinău,
Şi ştiu că ţi-i cinstită fruntea,
Lăsând „să treacă alţii puntea...”

În stare să ne ierte tot,
Alt frate-al nostru, poliglot,
Nu oboseşte să ne spună:
„Şi totuşi, limba (cea) română...”

De tine, soră, ştiu că osteneşti
Strigând, în „Rugă”, psalmii cei celeşti
Şi aşteptând răsplata pe Pământ:
După „tăcere”, un frăţesc cuvânt...

*
Mă iartă soră, de ţi-e milă,
De neputinţa mea umilă!
Mă iartă, frate, de mai poţi,
Că nu te-am apărat de hoţi!

Publicată, fără strofa a doua, în Literatura şi arta, nr.../2008 


Sorcova, pentru...Basarabia

(Distinşilor basarabeni pe care, ca un privilegiu, i-am cunoscut)

Sorcova, vesela,
Până-n…Basarabia!
Să ne-audă fraţii buni,
Cei ce-şi zic, ca noi, ROMÂNI…
Dar, până s-or lumina,
Noi venim cu Sorcova
Şi la ceilalţi pământeni,
Cei ce-şi zic doar moldoveni –
Noi, de-aici de la Carpaţi,
Ştim că şi ei ne sunt fraţi.

Prin urmare, fraţi de Neam,
Ia uitaţi-vă pe geam
Cum se strâng colindătorii
Să vă prevestească Zorii
Zilei Sfinte ce-o să vină
Pentru inima Latină,
Când Ograda noastră Mare
Va fi iar în vechi hotare,
Când Prutul cel cu necaz
Va ajunge-un biet pârleaz…

Sorcova, vesela…
Fraţi din Basarabia,
Să trăiţi, să înforiţi,
Să fim iar nedespărţiţi!
Pân’ atunci, s-aveţi Răbdare
Şi recoltă în hambare,
Roada să vă fie coaptă,
Gândul bun devină faptă.
Puneţi vijeliei pieptul,
Nu lăsaţi singur Poetul,
Fiţi stăpâni în bătătură
Chiar de vremea nu vi-i bună…
Duceţi-vă demn povara –
Va veni şi …Primavara
Cu branduşe-n cununiţă,
Cu Grădina, poieniţă...
Vom avea atuncea flori
Pentru poduri pân’ la nori…

Sorcova, vesela,
Până-n…Basarabia!

Gheorghe Pârlea
(Publicată în Literatura şi arta, 30.12.2010 şi Basarabia literară, online, ianuarie 2011, Chişinău)

Prietenilor basarabeni, la Crăciunul "pe Vechi"

Sper că Moş Crăciun “pe Vechi”
N-are vată în urechi…
Căci îi strig de ani de zile:
“Pune-n sac şi o…UNIRE!”

(Gheorghe Pârlea, publicat în Basarabia literară, ian. 2011)


Catrene…“siameze” (mesaj onomastic)

D-lui Vasile Iovu şi D-lui Vasile Şoimaru din Chişinău, de Sfântul Vasile cel Mare, "pe Vechi"

Dintre toţi ce-şi zic „Vasile”
(Şi românii i-au năşit),
Numai doi contează-anume:
Doi Români din...Răsărit..

Unul ciocârlia-ntrece
Cu-al lui tril de nai vrăjit,
Celălalt viaţa-şi petrece
Unind Neamul despărţit.

Gheorghe Pârlea
(Publicate în Basarabia literară, ianuarie, 2011)

În Constelaţia Lirei

(Poetului Grigore Vieru, in memoriam)

În Constelaţia Lirei e mereu sărbătoare,
acolo vălul de pe ochiul mort se ridică,
lacrimile nu mai sunt semne funerare,
acolo durerea nu se pietrifică.
*
Acolo Euridice poate fi privită,
nu mai răpesc mirese flăcăii,
muşcătura de şarpe nu e otrăvită,
acolo-s, desigur, mai generoşi şi zeii…
*
În Constelaţia Lirei e acum Vieru,
iar lacrima lui împietrită jos
e în partea aceea chiar Cerul
celui ce-a fost "între Orfeu şi Hristos”.

 (Publicată în BiblioPolis, Chişinău, 2011)

DE LA ASCULTĂTOR, OMAGIU! – MESAJ ANIVERSAR, MAESTRULUI NAIST DE LA CHISINAU VASILE IOVU, ARTIST AL POPORULUI

VLĂSTAR DE ORFEU

Când Dumnezeu făcu Suflarea,

El binecuvântă astfel Pământul:

„Dau omului în dar Cuvântul

Şi păsării îi dau Cântarea”

Dar, dintre oameni, El a sorocit

Şi câtorva sfinţitul har

Ce îl primiră păsările-n dar –

Şi lumea-n armonie a-nflorit.

Iar din Orfeu cel legendar,

De Domnul binecuvântat,

Odraslă mândră s-a-nălţat

În glia satului Bardar.

Din naiul său de carpen sau jugastru,

Din sufletu-i înaripat,

Pământu-i drag, ce-i încă-nstrăinat,

Îi soarbe cântecul măiastru.

Când triluie Vasile Iovu,

Din ciripit vazduhul tace;

Doar ciocârlia terţă-i face

Şi-n Ceruri îi zâmbeşte Domnu’. 

Publicat in revistele online Basarabia literara (aug. 2011) si Ecoul (nr. 7/2011)

Scrisoare către fratele basarabean

Îţi scriu cu dor de-aici, nu de departe,

Din nou scrisoare lungă, dragă frate.

*

Îţi scriu cu sârg mereu, făr’ să primesc

Întors la noi cuvântul tău frăţesc.

*

Deşi de-aici aproape-mi eşti în zare,

Te ştiu aflat stingher peste hotare.

*

Deşi eu de te strig vârtos, tu mă auzi,

Hotarul silnic dintre noi ne lasă surzi.

*

Of, dragul meu, ce îţi făcu străinul

De nu îi mai auzi mamei suspinul?

*

Ce strâmbătate-ţi croi, frate, soarta

De nu mai vrei deloc s-auzi de tata?

*

Hai frate, vin’ să ne scăldăm în Prut

Ca-n vremurile cele de demult!

*

Şi să ne tolănim în soare-apoi pe mal

Scrutând Carpaţii cu Ceahlăul tutelar.

*

Iar destupând auzul cel din veac,

Să-l auzim pe Horea la Albac.

*

Şi-apoi să dăm pe val o mândră floare,

S-o ducă Prutul veste pân’ la Mare.

*

Nu-i chiar aşa de aprig, frate, bietul râu,

Hai, vino de-l înfruntă grabnic pân’ la brâu!

*

Căci iată eu pe mal abia aştept

Să-mi strâng cu drag iar fratele la piept.

*

Şi-aminte ia acuma, dragă frăţioare,

Adăst să fie asta ultima scrisoare!

                                Publicată în Literatura şi arta, nr. 47/2011

O lacrimă

(Leonidei Lari, la plecarea spre Ceruri)

O, moarte, iar luat-ai un Poet tribut – 

Acum o poetesă dăruită cu talanţi...

Ştiu c-ai pândit-o, moarte, chiar la Prut,

Când ea trecea hotarul către fraţi.

*

Voia – Viteaza! – să reîmplinească

Cel Vis al Nemului din Veac,

Voia cu sârg ca rana românească

Să capete odată leac.

*

Purcese ea să soarbă Prutul,

Văzând că-i slabă firea bărbătească,

Dar moartea-i reteză avântul –

Nălucă blestemată să strivească!

*

Ne iartă, tu regină a tărâmului-Cuvânt,

Că noi, împleticindu-ne în ierburi,

Nu prea ţi-am fost aproape pe Pământ!

Dar te-om cinsti acolo sus, în Ceruri.

                                         Publicată în Literatura şi arta, nr. 50/2011


D-lui acad. Mihai Cimpoi (eminescolog cu un fizic impunător)
- la a 70-a aniversare a Zilei de nastere -

Îl ştie pe "Luceafăr" cel mai bine -
Adică-n Eminescu-i primul exeget -.
Dar asta, fiindcă e, pe înălţime,
Cel mai aproape de...Poet.

(Pe Dl acad. Mihai Cimpoi îl citesc din Literatura şi arta şi din cărţile aduse de dr. V. Şoimaru de la Chişinău. Este membru în Consiliul ştiinţific al revistei BiblioPolis, în care mi s-a acordat onoarea să public modeste cronici culturale cu tangenţe basarabene.)